Schimb de cauciucuri

Mai multe stații de vulcanizare vor dispărea în curând din Chișinău: Care este motivul

67
(reînnoit 12:18 24.05.2021)
În cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei Chișinău s-a discutat despre stațiile de vulcanizare din oraș. Autoritățile susțin că multe dintre acestea sunt amplasate ilegal și planifică să le evacueze.

CHIȘINĂU, 24 mai – Sputnik. Viceprimarul Capitalei Inga Ionesii a anunțat că multe vulcanizări au scheme de  amplasare expirate încă din anul 2017 sau 2018, dar continuă să activeze ilegal.

"Preturile de sector urmează să facă o inventariere, iar acele vulcanizări la care au expirat termenul de amplasare și sunt amplasate contrar regulamentului urmează să fie evacuate. Avem străzi centrale, unde sunt câte 3-4 vulcanizări, nu cred că orașul are nevoie de un astfel de haos în acest domeniu", a spus Inga Ionesii. 

Viceprimarul a anunțat că autoritățile municipale urmează să vină cu prevederi clare în Regulamentul cu privire la desfășurarea comerțului pe teritoriul municipiului Chișinău. Până atunci însă vor face regulă în cazul celor care încalcă legea actuală. 

"O mare parte dintre vulcanizări sunt într-o stare dezastruoasă, amplasate contrar regulamentelor: pe străzi, trotuare și afectează circulația transportului. Atenționez agenții economici: Cei care sunt conștienți că încalcă regulamentul, benevol să înceapă evacuarea și demontarea acestor vulcanizări. Unii abuziv ocupă locurile publice fără să achite pentru acest teren, ci plătesc doar pentru cei 12 m2 pe care stă amplasat buticul", a declarat Inga Ionesii.

Pe teritoriul orașului Chișinău activează aproape 150 de vulcanizări. Câte 42 sunt în sectoarele Botanica și Ciocana, 36 la Râșcani, 5 - Centru și doar 2 la Buiucani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

67
Tagurile:
chișinău, mașini
Tematic
Pregătirea mașinii pentru iarnă: Iată ce au descoperit specialiștii la unele vulcanizări
Foto: Cum Fiat a influențat producția de mașini URSS
Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie să evite asta

Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie evite asta

952
(reînnoit 17:19 20.06.2021)
Șeful Centrului ”Gamaleya”, Alexandr Ginzburg , a făcut câteva recomandări persoanelor care au decis să se vaccineze pe parcursul sezonului cald.

CHIȘINĂU, 20 iunie - Sputnik. Directorul Centrului de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie numit după Gamaleya Alexander Ginzburg i-a sfătuit pe cei care sunt vaccinați împotriva coronavirusului să evite supraîncălzirea pe vreme caldă.

„Pe timp de caniculă, supraîncălzirea, disconfortul și transpirația excesivă nu contribuie nu numai la vaccinare, ci și la starea generală a unei persoane”, a spus Ginzburg.

El a subliniat că toate persoanele care suferă de hipertensiune sau diabet trebuie să fie deosebit de precaute, scrie RT.

În același timp, el a menționat că nu există contraindicații pentru înotul în bazine după vaccinare, cu toate acestea, înotul îndelungat ar trebui evitat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

952
Tagurile:
avertizare, COVID-19, vaccin
Тема:
Vaccinul Sputnik V: știri de ultimă oră
Tematic
Centrul Gamaleia și AstraZeneca au semnat un memorandum de cooperare


Загрузка...
Constantin Cojocaru

Ce spune un apicultor despre mierea de albine din Moldova

196
(reînnoit 16:18 20.06.2021)
Care sunt beneficiile diverselor sortimente de miere pentru organism și ce tip de miere recomandă specialiștii pentru a trata afecțiunile de care suferiți? Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii Sputnik Matinal.
Mierea de albine: Beneficii uimitoare asupra sănătății

Pe lângă faptul că este gustoasă, mierea de albine este extrem de benefică pentru organism, afirmă apicultorul și organizatorul târgurilor apicole Constantin Cojocaru. Mierea are un conținut bogat de vitamine, aminoacizi și minerale precum calciu, fier, clorură de sodiu, magneziu, fosfat și potasiu. Mierea de albine este cel mai puternic energizant natural, care ajută foarte mult în tratamentul afecțiunilor respiratorii, celor hepatice sau cardiace.

Apicultorul Constantin Cojocaru spune că în caz de răceală cea mai bună miere pe care o puteți consuma este mierea de tei sau cea din flori de levănțică. Mierea de tei calmează accesele de tuse și vă ajută să adormiți fără probleme. Mierea de lavandă este bună în probleme pulmonare, are efect tonic și diuretic. Aceasta alină simptomele reumatice și este indicată și celor cu afecțiuni pulmonare.

Mai mult, apicultorul afirmă că și persoanele care au glicemia mărită pot consuma miere în caz de răceală, însă în cantități moderate.

"Mierea de salcâm poate fi consumată de către diabetici. Desigur nu în cantități mari. Aceasta nu are miros puternic și nu se cristalizează atât de repede", a sublniat Constantin Cojocaru.

Apicultorul a precizat că și mierea de hrișcă protejează organismul și previne problemele cardiovasculare. Aceasta combate în același timp pierderile de memorie de scurtă durată și ajută la îmbunătățirea vederii. În Moldova se produc următoarele sortimente de miere: de salcâm, de tei, de floarea soarelui, de levănțică, plorifloră și de mană.

Amintim că la începutul lunii iunie, în centrul Capitalei a fost organizat un târg cu produse apicole oferite de producătorii moldoveni. Aceștia își propun să organizeze cât mai frecvent evenimente asemănătoare pentru a-și vinde marfa.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

196
Tagurile:
Apicultori, miere
Tematic
Benefic pentru sănătate: Proceduri cu miere de albini


Загрузка...