pompieri

60 de pompieri cu tehnica specială se află la aeroport: Ce se întâmplă

282
Aproximativ 60 de salvatori și pompieri cu 15 autospeciale de intervenție, dar și reprezentanții echipei manageriale a Aeroportului Internațional Chișinău au primit comanda de alertă.

CHIȘINĂU, 13 mai – Sputnik. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, salvatorii și pompierii, dar și reprezentanții Serviciului de securitate a zborurilor al companiei Avia Invest desfășoară un exercițiu de amploare la Aeroportul Internațional Chișinău cu tematica “Semnalul Roșu”.

"Scopul exercițiului este de a testa capacitățile de intervenție, comunicare și reacționare a echipelor responsabile de gestionare a situațiilor de risc de pe teritoriul companiei, dar și conlucrarea acestora cu forțele IGSU în caz de producere a situațiilor de risc", susține Liliana Pușcașu. 

De precizat că nu este prima dată când au loc astfel de exerciții comune de simulare. La începutul lunii februarie, un avion cu 122 de pasageri la bord a decolat de pe Aeroportului Internațional Chișinău spre orașul Istanbul, iar după 15 minute de zbor, unul dintre motoarele aeronavei a cedat. Acesta a fost scenariul organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru a verifica nivelul de pregătire al salvatorilor și pompierilor în caz de urgență. 

După aterizarea aeronavei improvizate, toate forțele implicate au simulat evacuarea sinistraților, acțiuni de răcire și de securizare a zonei. Totodată, angajații IGSU au fost familiarizați cu teritoriul aeroportului pentru a cunoaște obiectivul în caz de intervenții reale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

282
Tagurile:
pompieri, Salvatori
Tematic
Să răsune muzica în Chișinău: Municipalitatea organizează concerte în aer liber
Inițiativa lui Biden care ar putea arunca în aer relația SUA cu Turcia
Sculptura Veronicăi Micle

Foto: În scuarul Mihai Eminescu a apărut sculptura Veronicăi Micle

4
(reînnoit 20:20 17.06.2021)
Surpriză pentru locuitorii și oaspeții Capitalei. În scuarul Mihai Eminescu din centrul orașului a fost instalată o sculptură de bronz a Veronicăi Micle.

CHIȘINĂU, 17 iun – Sputnik. Primarul Capitalei, Ion Ceban, a scris pe pagina sa de Facebook că sculptura Veronicăi Micle, cea care i-a fost sursă de inspirație, dragostea eternă exprimată în poeziile marelui poet Mihai Eminescu, a fost inaugurată în scuarul care-i poartă numele, din centrul Chișinăului. 

Sculptura Veronicăi Micle
Sculptura Veronicăi Micle

Opera de artă a fost realizată în bronz de către vestitul sculptor Veaceslav Jiglițchi, Cetățean de Onoare al Chișinăului.

"Ne bucurăm că legenda plimbărilor celor doi îndrăgostiţi, a viselor împărtășite pe banca de sub tei, prinde contur în scuarul proaspăt renovat. Sunt fericit că reușim să promovăm cultura și îmi doresc ca cetățenii și oaspeții capitalei să vină cu plăcere în acest loc", a scris Ceban.

Edilul-șef al Capitalei a enumerat lucrările care au fost efectuate în acest scuar.

"Acesta conține mai multe elemente inovative, o bibliotecă în aer liber, mese noi de șah, un spațiu amenajat pentru cei mici, iluminat artistic, a fost amenajată tehnica pentru sonorizare, locul găzduind mai multe evenimente culturale", a spus Ceban.

Sculptura Veronicăi Micle
Sculptura Veronicăi Micle

Nu este prima sculptură în bronz din capitala Moldovei realizată de Veaceslav Jiglițchi. Anterior, figuri similare au mai fost instalate pe strada 31 august, în parcul „Valea Morilor”, precum și în  sectorul Râșcani al Chișinăului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4
Tagurile:
scuar, Chișinău, sculptura
Tematic
Un nou maraton de vaccinare în Capitală: Unde se pot imuniza oamenii
Atenție șoferi: O stradă din Capitală va avea circulație în sens unic


Загрузка...
Bancomat

Bancomatele și cardurile unei bănci din Moldova nu funcționează: Ce s-a întâmplat

141
(reînnoit 20:14 17.06.2021)
Cetățenii Moldovei s-au confruntat cu probleme atunci când au vrut să foloseau cardurile de credit ale uneia dintre bănci. Reprezentanții acestei instituții remediază deja problema.

CHIȘINĂU, 17 iunie - Sputnik. Clienții Victoriabank s-au confruntat joi seara cu dificultăți la  achitarea cumpărăturilor cu cardul sau la extragerea banilor de la bancomat. În unele supermarketuri, cumpărătorii au fost nevoiți să caute numerar pentru a plăti la casă.

După cum i-au relatat utilizatorii acestei bănci reporterului Sputnik Moldova, apar probleme și la încercarea de a intra în cabinetul personal prin aplicație.

Banca a reacționat deja la această situație și a informat că rezolvă problema.

”Dragi prieteni, din cauza unei erori în funcționarea unui echipament, temporar funcționează cu deficiente aplicațiile VB24 Pay, VB24 Web, VB24 Mobile. La fel, ATM-le și POS-terminalele întâmpina deficiențe. Lucrăm pentru remedierea cât mai urgență a problemei”, este menționat în comunicatul postat pe pagina de Facebook a băncii.

Banca și-a cerut scuze de la clienții săi pentru neplăcerile cauzate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

141
Tagurile:
card, terminal, Victoriabank


Загрузка...