pistol

Video: Un angajat al unei companii de microcreditare, amenințat cu un pistol

45
Un angajat al unei companii de microcreditare a fost amenințat cu un pistol. Făptașul a intrat în încăpere și a furat peste 12 mii de lei din aparatul de casă.

CHIȘINĂU, 4 mai – Sputnik. Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de 27 aprilie, iar polițiștii au fost alertați de către angajatul companiei de microcreditare, amplasată pe strada Mitropolitul Varlam. 

Video: Un angajat al unei companii de microcreditare, amenințat cu un pistol
Tânărul în vârstă de 25 de ani le-a povestit oamenilor legii că, în timp ce se afla la serviciu, în incinta companiei a intrat un individ și l-a amenințat cu o armă. Suspectul a furat 12 435 de lei din aparatul de casă.

Acțiunile bănuitului au fost surprinse de camerele de supraveghere. În urma cercetărilor întreprinse de către forțele de ordine, a fost identificat și reținut individul care a comis atacul tâlhăresc.

Suspectul s-a dovedit a fi un bărbat de 46 de ani, locuitor al Capitalei. El a fost escortat la inspectorat pentru audieri și și-a recunoscut vina.

Arma cu care individul a amenințat s-a dovedit a fi de model pneumatic și era deținută ilegal de acesta. Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru ”tâlhărie”. Dacă va fi găsi vinovat, el riscă închisoare pe un termen de la 8 la 10 ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

45
Tagurile:
Direcția de poliție, versiunea poliției, poliție, Furt, Bani
Tematic
CEDO declară vaccinarea obligatorie ”necesară într-o societate democratică”
Împreună pentru o societate fără violență

Vaccin Sputnik V pentru Biserică: Cui i-a trimis Patriarhul Kiril 2000 de doze în Moldova

64
(reînnoit 15:09 23.06.2021)
2000 de doze de vaccin „Sputnik V” din lotul de 60 de mii trimis pe 19 iunie de Rusia Moldovei în calitate de ajutor umanitar sunt destinate slujitorilor bisericilor și enoriașilor. Iată cum va decurge procesul de vaccinare.

CHIȘINĂU, 23 iun - Sputnik. 2000 de doze de vaccin, din lotul de 60 de mii adus din Rusia în Moldova, au fost trimise de Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii pentru slujitorii bisericii și enoriașii din țara noastră.

Sputnik Moldova a încercat să afle cum va decurge procesul de vaccinare cu cele 2000 de doze. Episcopul Sorocii Ioan Moșneguțu, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, responsabil de relația cu presa, a declarat că va fi întocmită o listă în care vor fi incluși în primul rând slujitori ai bisericii și membrii familiilor lor. 

„Aceste 2000 de doze de vaccin sunt stocate la Chișinău și sunt destinate slujitorilor bisericii și familiilor acestora. Responsabilii de la Mitropolie vor întocmi niște liste unde vor fi incluse numele preoților și altor doritori. Apoi, aceste liste vor fi transmise centrelor de vaccinare, iar dozele de vaccin prevăzute în acest sens vor fi rezervate pentru persoanele care s-au înscris. Dacă vor mai rămâne doze, atunci aceste doze vor putea fi administrate doritorilor la solicitare”, a declarat Episcopul Sorocii pentru Sputnik Moldova

Vicarul Mitropoliei Chişinăului și Întregii Moldove a fost întrebat care este poziția Bisericii față de vaccinare. 

„Devreme ce am primit acest lot din partea Patriarhiei, daca sunt îndemnați preoții să se vaccineze, biserica nu este împotriva vaccinului, doar că vaccinarea trebuie să fie un act liber. Fiecare persoană trebuie să se pronunțe dacă vrea sau nu să se vaccineze”, a declarat episcopul. 

Precizăm că pe 19 iunie în Republica Moldova au ajuns din Federația Rusă 60 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”. Dintre acestea, 40 de mii sunt pentru malul drept al Nistrului și 20 de mii pentru malul stâng. 

Precizăm că pe 24 aprilie, primul lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului a fost livrat țării noastre. Potrivit Ministerului de Externe Al Federației Ruse, "partea rusă a luat o decizie de principiu de a furniza Moldovei 182 de mii de doze de "Sputnik V", inclusiv 62 de mii de doze pentru Transnistria".

Iar pe 30 aprilie a ajuns în Moldova cel de-al doilea lot cu vaccin „Sputnik V”. Totodată, în data de 24 aprilie Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin din Federația Rusă. Este vorba de 71 de mii de doze de vaccin oferite cu titlu de donație. Vaccinul "Sputnik V" a fost adus cu o aeronavă specială a Ministerului Situațiilor Excepționale al Federației Ruse.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

64
Tagurile:
Patriarhul Kiril, biserică, Vaccinul Sputnik V, vaccin
Tematic
Dodon i-a transmis un mesaj de felicitare Patriarhului Kirill


Загрузка...
Armă

Tragedie la Călărași: Un tânăr a fost găsit împușcat în cap - Foto

104
(reînnoit 13:10 23.06.2021)
Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap. Tragedia a avut loc marți, în raionul Călărași. Oamenii legii susțin că acesta s-ar fi împușcat singur cu o armă deținută ilegal.

CHIȘINĂU, 23 iun - Sputnik. În după-amiază zilei de marți, în jurul orei 14:40, proprietarul unui gospodării țărănești din apropierea satului Pitușca, raionul Călărași, l-a găsit pe un tânăr de 18 ani împușcat în cap, într-o cameră din gospodăria sa. Acesta a sunat imediat la Serviciul 112.

Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași
© Photo : Inspectoratul de Poliție Călărași
Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Călărași Cristina Vicol a declarat pentru Sputnik Moldova că, în cadrul investigațiilor la fața locului, oamenii legii au constat că în dimineața de marți, antreprenorul în vârstă de 45 ani, împreună cu muncitorii săi, au mers în câmp pentru a aduna recolta. Ulterior, muncitorii s-au oprit să ia prânzul, iar proprietarul gospodăriei țărănești a mers la o stație de alimentare pentru a cumpăra motorină pentru tehnica agricolă.

Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași
© Photo : Inspectoratul de Poliție Călărași
Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași

El a mers ulterior la gospodăria sa pentru a-și mai lua niște lucruri. Când a intrat în una dintre camere, el l-a descoperit pe tânărul de 18 ani împușcat în cap. Potrivit oamenilor legii, în timpul când s-a întâmplat tragedia, pe teritoriul gospodăriei nu se afla nimeni. Astfel preliminar, ofițerii au constatat că tânărul a luat singur arma și s-a împușcat.

Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași
© Photo : Inspectoratul de Poliție Călărași
Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași

Polițiștii au stabilit că arma de vânătoare era deținută ilegal de către proprietarul gospodăriei în podul casei, aceasta fiind rămasă de la bunicul său. Totodată, tânărul cunoștea despre locul aflării acestei arme. La locul tragediei, oamenii legii au găsit arma de vânătoare cu țeava lisă, un tub de cartuș ce se afla în armă și alte două cartușe de calibrul de 16 mm. În prezent, se investighează toate circumstanțele.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
Călărași, Împușcătură, tânăr, cadavru


Загрузка...
Alexei Pușkov

Este o provocare senator rus, despre incidentul din Marea Neagră