Poliția Chișinău

Mii de sesizări la Poliție de sărbători: Ce au descoperit oamenii legii

68
(reînnoit 16:50 04.05.2021)
Peste trei mii de polițiști au asigurat ordinea publică în cele trei zile de sărbătoare. Iată ce încălcări au înregistrat.

CHIȘINĂU, 4 mai - Sputnik. Mai multe cazuri de furt din locuințe, răpiri de transport, huliganism, violență în familie au fost înregistrate în perioada 1-3 mai pe teritoriul Republicii Moldova.

Poliția informează că au fost recepționate 2 888 de apeluri de urgență, zilnic intervenindu-se la circa 960 de sesizări. Polițiștii prezenți la datorie au inițiat procese penale pe două cazuri de vătămări corporale medii, unsprezece furturi din locuințe, patru răpiri de transport, cinci cazuri de violență în familie și trei cazuri de huliganism.

Totodată, au fost elucidate și documentate 67 de cazuri de conducere a unității de transport în stare de ebrietate. De asemenea, poliția a înregistrat 136 de încălcări ale măsurilor de sănătatea publică. Acestea se referă în special la admiterea unui număr mare de persoane în biserici, atât în timpul slujbelor religioase, cât și în timpul sfințirii bucatelor pascale.

În perioada 1-3 mai curent, circa trei mii de polițiști, carabinieri și cursanți ai Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI s-au aflat la datorie pentru menținerea ordinii și siguranței publice, atât în preajma lăcașurilor de cult, cât și în zonele cu un flux mare de persoane.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

68
Tagurile:
polițiști de patrulare, polițiștii, lista de polițiști
Curtea Supremă de Justiție

CSJ a respins recursul CEC: Vor fi deschise mai multe secții de votare în diasporă

137
(reînnoit 22:28 22.06.2021)
Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a respins astăzi recursul Comisiei Electorale Centrale la decizia Curţii de Apel Chişinău privind numărul secţiilor de votare care vor fi deschise peste hotare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

CHIȘINĂU, 22 iun - Sputnik. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul Comisiei Electorale Centrale prin care a fost contestată decizia Curții de Apel Chișinău care prevedea că CEC trebuie să deschidă mai multe secții de votare în diasporă. 

CEC a fost obligată să majoreze numărul secţiilor de peste hotare până de la 146 la 191.

Pe 17 iunie, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să-și revizuiască decizia cu privire la numărul secțiilor de votare deschise peste hotare, decizia CEC prin care urmau să fie deschise 146 de secții de votare fiind anulată. Judecătorii au admis parțial contestațiile depuse de mai multe de partide în acest sens, care au cerut să fie organizate nu mai puțin de 190 de secții de votare.

Pe data de 8 iunie, CEC a decis majorarea numărului de secții de votare peste hotare de la 139 la 146. Ulterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a calificat decizia CEC ca fiind una formală și incompletă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

137
Tagurile:
diaspora, peste hotare, Secții de votare, CEC, recurs, CSJ
Tematic
CEC a stabilit: Cum va arăta buletinul de vot pentru anticipate


Загрузка...
Ploile au făcut prăpăd în mai multe localități

Ce soluții propune Guvernul pentru cele 38 de localități afectate de ploile abundente

55
Guvernul s-a adunat astăzi într-o ședință unde s-a discutat despre consecințele ploilor abundente care au avut loc în țara noastră de la începutul anului.

CHIȘINĂU, 22  iunie - Sputnik. De la începutul anului, ploile puternice cu vânt și grindină au afectat 38 de localități în 17 raioane ale țării. Potrivit unui comunicat emis de Guvern, ploile abundente au distrus 12 km de drum și au smuls 820 m2 tablă de acoperiș.

"Totodată, au suportat pagube semănăturile agricole de pe o suprafață de peste 8 000 hectare, în mare parte de porumb, floarea soarelui, orz și alte culturi. Actualmente, pagubele materiale sunt în proces de estimare de către organele administrațiilor teritoriale atât la nivel de primării, cât și la cele ale comisiilor locale de situații excepționale și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.", se arată în comunicat.

La ședință au participat premierul interimar, Aureliu Ciocoi, ministrul agriculturii, Ion Perju, ministrului apărării, Victor Gaiciuc și șeful IGSU, Mihail Harabagiu.

La ședință a fost menționat faptul că la moment nu există pericole de inundații atât în lunca râului Nistru, cât și în cea a râului Prut. În cazul ambelor fluvii debitul de apă se menține ridicat, dar fără a periclita siguranța localităților, existând o marjă de rezervă substanțială până la atingerea cotelor de risc al inundațiilor.

"În context, a fost subliniată necesitatea suplinirii stocurilor disponibile de rachete antigrindină, în acest an fiind deja utilizate circa 5 000 de rachete (dublu comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent), dar și desfășurarea a 18 noi stații antigrindină care ar extinde aria protecției asupra raioanelor Ștefan Vodă, Căușeni, Hâncești și Șoldănești", se arată în comunicatul emis de Guvern.

Premierul în exercițiu a dat indicații responsabililor să asigure inspectarea suplimentară a digurilor de protecție și întărirea acestora în funcție de necesitate, dar și estimarea completă a pagubelor în termini cât mai restrânși. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55
Tagurile:
Guvern, Consecințe, Ploi
Tematic
Dezastru în nordul țării: Livezi și culturi agricole, puse la pământ de ploaia cu grindină
Ploaia a făcut ravagii în 11 raioane din țară: Salvatorii au intervenit pentru a pompa apa
Ploaia a făcut prăpăd în mai multe raioane: Sute de hectare de culturi agricole, distruse
Dezastru în țară: Hectare de livezi și culturi agricole distruse de ploaia cu grindină


Загрузка...
Как люди спасаются от жары в Кишиневе

Ne vom sufoca de căldură, dar va trebui luăm umbrela cu noi