Lumânare

A decedat cel mai vârstnic primar din Moldova

151
(reînnoit 13:29 04.05.2021)
Primarul orășelului Cupcini Ivan Ostaficiuc a decedat la vârsta de 77 de ani. El a condus localitatea aproape 40 de ani.

CHIȘINĂU, 4 mai – Sputnik. Despre decesul lui Ivan Ostafciuc au anunțat reprezentanții primăriei Cupcini.

”S-a stins din viață primarul orașului Cupcini, dl Ivan Ostaficiuc. Un Om cu literă Mare, care o viață a muncit pentru binele locuitorilor primăriei Cupcini”, a scris pe Facebook Ludmila Magu.

Un mesaj de condoleanță a postat pe rețelele de socializare spicherul Parlamentului Zinaida Greceanîi, menționând că Ostaficiuc a fost unul dintre cei mai experimentați primari din Republica Moldova.

”A acumulat o experiență de aproape patru decenii sau opt mandate de conducător al administrației locale și a cunoscut ca nimeni altul nevoile și năzuințele orașului și ale locuitorilor din Cupcini. Pe bună dreptate a fost foarte respectat de colegi, prieteni și toți cei care l-au cunoscut”, a menționat Greceanîi.

În semn de înaltă apreciere a muncii sale îndelungate şi prodigioase în organele administrației publice, Ivan Ostaficiuc a fost decorat cu distincția supremă a statului - Ordinul Republicii.

La alegerile locale din toamna anului 2019, Ivan Ostaficiuc a fost reales primar, fiind candidat din partea PSRM. Din primul tur, Ostaficiuc a obținut 64%, câștigând astfel al optulea mandat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

151
Tagurile:
edilul, primar, deces
Tematic
În ziua Învierii, numărul cazurilor noi de COVID-19 s-a redus substanțial
Acest produs comun este cea mai frecventă cauză de deces la copii din cauza alergiilor
Germania

Când vom putea scăpa de valurile de COVID medici germani

9
(reînnoit 09:42 08.05.2021)
Medicii germani au explicat în ce condiții pandemia de coronavirus ar putea înceta să se răspândească în valuri.

CHIȘINĂU, 8 mai – Sputnik. Coronavirusul Sars-CoV-2 va înceta să se răspândească în valuri atunci când ponderea oamenilor cu imunitate va ajunge la 80 la sută, a declarat Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch de pe lângă Ministerul german al Sănătății.

Vineri, ministrul Sănătății al Germaniei, Jens Spahn, a declarat că al treilea val al pandemiei a fost învins în Germania, morbiditatea rămâne încă la un nivel înalt, dar se diminuează.

“Nu putem renunța la o parte semnificativă a restricțiilor până când ponderea oamenilor cu reacții imune, dobândite prin vaccinare sau în urma suportării bolii, cu o ulterioară vaccinare - și atâta timp cât există varianta britanică a virusului, nu va ajunge la 80 la sută. Atunci vor fi noi infectări, noi focare, însă nu vor exista valuri. Atunci pandemia va fi sub control”, a declarat Wieler în cadrul unei conferințe.

În legătură cu acest fapt, Wieler a îndemnat să se renunțe la grabă în anularea restricțiilor sanitare.

“Nu putem anula restricțiile fără un plan. În fiecare săptămână crește numărul persoanelor vaccinate, iată de ce unele restricții pot fi ridicate. Trebuie să ne vaccinăm operativ și să anulăm restricțiile în mod controlat. Cu cât este mai înalt gradul de vaccinare, cu atât mai multe cazuri de infecție am putea preveni. Creșterea nivelului de vaccinare în viitorul apropiat va relaxa semnificativ situația”, a declarat Wieler.

Campania de vaccinare în masa împotriva COVID-19 a demarat în Germania pe 27 decembrie a anului trecut. În prezent, peste 7,3 milioane de persoane (8,8 la sută) din populație au fost vaccinate, iar prima doză de vaccin și-au administrat-o 26,2 milioane de persoane (31,5 la sută).

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

9
Tagurile:
vaccinare, coronavirus, COVID-19, Germania
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Tot ce se schimbă în mai în Germania– paşaport de vaccinare, mai mulţi bani pentru părinţi


Загрузка...
Vama Palanca

Câți moldoveni au venit acasă în ajun de Paștele Blajinilor: Cum se circulă la frontiere

30
(reînnoit 09:41 08.05.2021)
Peste 21 de persoane au traversat frontiera în ziua de vineri spre sâmbătă. Doar pe sensul de intrare în Moldova au fost înregistrate peste zece mii de persoane. 

CHIȘINĂU, 8 mai - Sputnik. Unii moldoveni au revenit acasă în ajuns de Paștele Blajinilor. La frontierele de stat s-au înregistrat 10 758 de persoane care au intrat în Republica Moldova, dintre care 6 629 de treceri la frontiera moldo-română, 1 624 de treceri la frontiera cu Ucraina și 2 505 treceri aeriene.

Potrivit Poliției de Frontieră, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) rămân a fi:
Punctul de trecere a frontierei Leușeni – 3 282 de traversări;
Punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău – 2 505 traversări;
Punctul de trecere a frontierei Sculeni – 1 750 de traversări;
Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați – 702 traversări;
Punctul de trecere a frontierei Cahul - 451 de traversări.

Totodată, oamenii legii anunță că au fost identificate și unele ilegalități la frontierele de stat. Astfel, o persoană a vrut să treacă ilegal hotarele țării, o altă persoană a încercat să facă trafic ilegal de bunuri, șase persoane au prezentat teste false la COVID-19, opt cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, iar 46 de persoane au fost sancționate pentru nerespectarea măsurilor antiepidemice. 

Poliția de frontieră anunță că toate cele 21 964 de persoane au fost supuse screening-ului și au fost completat 1 423 de fișe epidemiologice, iar persoanele au fost plasate în carantină. Totodată, nicio persoană care a traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome vădite de COVID-19. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

30
Tagurile:
Paștele Blajinilor, sărbători, hotare, Poliția de Frontieră


Загрузка...