Pașaportul de vaccinare UE

PE a votat pașaportul de vaccinare - va fi obligatoriu pentru călătorii?

196
(reînnoit 12:46 29.04.2021)
Parlamentul European a votat pentru pașaportul de vaccinare, așa numitul „certificat UE Covid-19” - va fi obligatoriu pentru călătoriile în interiorul Uniunii Europene?

BRUXELLES, 29 apr – Sputnik, Daniela Porovăț. Parlamentul European și-a precizat astăzi poziția cu privire la propunerea de certificat de vaccinare, susținând libera circulație în Europa în timpul pandemiei prin adoptarea deciziei că certificatul Covid nu trebuie sa fie obligatoriu.

Însă Parlamentul European nu decide singur formula în care va fi adoptat acest certificat, ci trebuie să negocieze cu Comisia Europeană și cu Consiliul European formatul certificatului pentru a se ajunge la un acord înaintea începerii sezonului turistic de vară.

Eurodeputații au decis ca noul „certificat UE COVID-19”, noua denumire care ar trebui să înlocuiască „adeverința electronică verde”, cum era titulatura adoptată de Comisie, să fie valabil timp de 12 luni și nu mai mult.

Propunerea legislativă privind cetățenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi pentru, 119 împotrivă și 31 abțineri, în timp ce propunerea privind resortisanții țărilor terțe a fost adoptată cu 540 de voturi pentru, 80 împotrivă și 70 abțineri. Chiar dacă votul a avut loc ieri, rezultatele au fost anunțate abia azi dimineață.

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul. Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie și nici nu vor deveni o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație, a precizat Parlamentul European printr-un comunicat.

Titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricții de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, a mai stabilit Parlamentul European.

Europarlamentarii au subliniat, de asemenea, că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate, țările UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util și gratuite”.

Parlamentul dorește să se asigure că certificatul UE funcționează în paralel cu orice inițiativă instituită de statele membre, care ar trebui să respecte, de asemenea, același cadru juridic comun.

Conform Parlamentului European, statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Janssen). De asemenea, va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru utilizare de urgență.

În egală măsură, certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda și falsificarea, iar datele cu caracter personal obținute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinație și nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE.

Lista entităților care vor prelucra și primi date va fi publică, astfel încât cetățenii să își poată exercita drepturile în materie de protecție a datelor în temeiul Regulamentului general privind protecția datelor.

În cele din urmă, deputații subliniază că vaccinurile împotriva COVID-19 trebuie să fie produse la scară largă, la prețuri accesibile și alocate la nivel mondial. De asemenea, aceștia își exprimă îngrijorarea cu privire la problemele grave cauzate de nerespectarea termenelor de producție și de livrare.

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, declarase anterior că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie, astfel încât sistemul complet şi reglementările care-l însoţesc să intre vigoare la sfârşitul aceleiaşi luni, odată cu începerea sezonului estival.

Didier Reynders a confirmat că statele UE nu vor fi obligate să accepte pentru certificatul de vaccinare doar vaccinurile autorizate la nivel european, având libertatea să accepte şi alte vaccinuri anti-COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

196
Tagurile:
COVID-19, vaccinare, pașaport, Parlamentul European
Tematic
În vacanţă, cu pașaportul COVID – când va fi pus în circulație
Pensionar

Afacere murdară la bătrânețe: Cum un pensionar urma obțină jumătate de milion

34
Un pensionar de 74 de ani din Turșeni a ajuns în vizorul poliției fiind bănuit de punerea în circulație a drogurilor și etnobotanicelor.

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Potrivit Direcției de Poliție Chișinău, bărbatul este proprietarul unui lot de teren din comuna Trușeni, unde au fost găsite 998 de plante asemănătoare cu cele de canabis. Valoarea acestora a fost estimată la circa jumătate de milion de lei.

Plantele au fost smulse de forțele de ordine pentru a fi supuse expertizei chimice. În funcție de rezultate, bărbatul va fi documentat în conformitate cu legislația în vigoare.

Poliția încurajează cetățenii să denunțe la 112 astfel de cazuri dacă au fost martorii unor astfel de afaceri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

34
Tagurile:
pensionar, Plantație, cânepă
Tematic
Trei terenuri de cânepă au fost despoperite de polițiștii de frontieră - Detalii
Un lan de cânepă a fost descoperit în apropierea frontierei - Detalii


Загрузка...
Mașini furate din Europa și vândute în Moldova

Aveți grijă de la cine cumpărați mașini: Automobile furate din UE, vândute în Moldova

42
Șapte persoane au fost reținute și 25 de mașini au fost ridicate după ce oamenii legii au constat că automobilele au fost furate din Uniunea Europeană. Forțele de ordine au stabilit că indivizii au adus vehiculele în țară ilegal, cu ajutorul unor intermediari.

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigație, au documentat timp de patru luni activitate ilegală a unui grup criminal, vizat în contrabandă cu automobile. Oamenii legii au stabilit că mai multe mașini furate din UE au fost aduse în Republica Moldova. Vehiculele aveau elemente de falsificare în numărul de identificare.

Mașini furate din Europa și vândute în Moldova
Mașini furate din Europa și vândute în Moldova

Recent, oamenii legii au reținut șapte persoane și au ridicate 25 de automobile. În baza demersurilor procurorilor, trei membri ai grupului criminal au fost plasați în arest preventiv, trei – în arest la domiciliu, iar altuia i-a fost aplicată măsură non-privativă de libertate. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul executării unei cereri de comisie rogatorie din Ungaria, privind furtul de mașini din Uniunea Europeană, în valoare de peste 12 milioane lei. 

Mașini furate din Europa și vândute în Moldova
Mașini furate din Europa și vândute în Moldova
 Forțele de ordine urmează să stabilească toate persoanele implicate în schema criminală, inclusiv angajați ai unor autorități publice. Dacă vinovăția suspecților va fi demonstrată în instanța de judecată, potrivit legii, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani.  

În context, procuratura recomandă cetățenilor să dea dovadă de prudență și diligență maximă atunci când își cumpără mașini. Cooperarea autorităților din țara noastră, Ungaria și România, a avut loc sub egida Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

42
Tagurile:
contrabandă, mașină
Tematic
Accident în Chișinău cu implicarea a patru mașini: Poliția a oferit detalii
Foto: Cum Fiat a influențat producția de mașini URSS


Загрузка...

Spania: O navă cu migranți s-a scufundat în largul coastei Lanzarote

0
(reînnoit 12:40 18.06.2021)
Cel puțin doi migranți au murit după ce nava gonflabilă în care se aflau s-a răsturnat în largul coastei Lanzarote, în Insulele Canare.

Oamenii care au fost salvați au primit îngrijiri medicale. Potrivit rapoartelor, din 38 de persoane care au supraviețuit, 20 erau bărbați, 10 - femei și opt copii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Spania, scufundat, migranți, navă


Загрузка...