imagine din arhivă

Curtea Constituțională a anulat starea de urgență: ce restricții mai sunt în vigoare

3405
(reînnoit 12:04 29.04.2021)
În viitorul apropiat, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică ar trebui să se reunească în ședință și să stabilească noi măsuri anti-epidemiologice în locul celor anulate.

CHIȘINĂU, 29 apr - Sputnik. Corespondentul Sputnik Moldova a contactat Serviciul de presă al Guvernului și a adresat o întrebare privire la măsurile și restricțiile anti-epidemiologice în vigoare în prezent în republică.

"În viitorul apropiat, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică ar trebui să se convoace în ședință și să clarifice situația. Până să putem răspunde la întrebarea Dumneavoastră, urmați site-ul web al Guvernului", a precizat serviciul de presă.

Precizăm că miercuri, 28 aprilie, Înalta Curte a stabilit că hotărârea privind instituirea stării de urgență de către Parlament este neconstituțională. Sesizarea în acest sens a fost depusă de către deputații Octavian Țîcu, Sergiu Litvinenco și Veronica Roșca. 

Astfel, șeful statului, Maia Sandu, a semnat în scurt timp decretul de dizolvare a Parlamentului și a anunțat data alegerilor parlamentare anticipate. Acestea urmează să se desfășoare pe data de 11 iulie 2021, iar Guvernul trebuie să decidă câți bani vor fi alocați pentru organizarea scrutinului.

Situația este atât de neobișnuită, încât juriștii intervievați de Sputnik Moldova nu au putut răspunde ferm la întrebările cu privire la efectul anumitor restricții impuse în timpul stării de urgență, recomandând să aștepte deciziile structurilor competente.

Potrivit fostului judecător la CEDO Stanislav Pavlovski, decizia Curții Constituționale de anulare a stării de urgență era previzibilă, mai ales având în vedere evenimentele din parlament, presiunea asupra Curții Constituționale și protestele de lângă zidurile instituţie.

"Situația a atins nivelul la care a fost imposibil să se decidă altfel. Încă sper că instanța a luat decizia nu ca urmare a presiunii, ci pentru că au existat temeiuri legale pentru aceasta. Vreau să o cred", spune Pavlovski.

Decizia Curții Constituționale a fost imediat criticată de reprezentanții Partidului Socialiștilor într-un briefing de miercuri.

Odată cu anularea stării de urgență, consideră socialiștii, sunt anulate și măsurile de sprijinire a populației, între care compensarea cheltuielilor pentru energia electrică, interdicția de deconectare de la serviciile comunale pentru întârzieri la plata facturilor, compensarea medicamentelor pentru bolnavii de COVID care se tratează acasă, acordarea indemnizațiilor de șomaj pentru cei care și-au pierdut locul de muncă în timpul pandemiei, aducerea pensiilor la domiciliu etc.

La o oră după decizia Curții Constituționale, președintele Parlamentului Zinaida Greceanii a organizat o ședință cu membrii guvernului interimar.

”Participanții la ședință au luat act de decizia Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 1 aprilie – 30 mai 2021. S-a constatat faptul că măsurile de susținere socială a populației, urmare a deciziei respective, devin  nule, iar în consecință Parlamentul și Guvernul trebuie să identifice noi soluții pentru a sprijini păturile defavorizate”, este menționat într-un comunicat al Parlamentului.

Potrivit experților din domeniul dreptului, pentru prima dată în 30 de ani de independență, Moldova s-a pomenit într-o poziție atât de incertă. Potrivit lui Stanislav Pavlovski, o astfel de situație de anarhie în țară are loc în premieră.

"Nu avem guvern sau parlament, președintele nostru arată o pasivitate inacceptabilă. În plus, pandemia se adaugă la aceasta, se adaugă criza economică. Moldova nu a fost niciodată într-un asemenea haos. Prin urmare, va fi foarte dificil să spunem ce și cum va fi. Situația nu poate fi numită altfel decât haos la limita absurdului total", spune Pavlovski.

Fostul judecător propune să nu încerce să facă prognoze și să se aștepte deciziile structurilor competente în următoarele zile.

Iar juristul Pavel Midrigan este de părere că membrii CNESP trebuie să se adune într-o ședință și să revizuiască deciziile sale privind măsurile de protecție împotriva noului coronavirus. 

„S-a creat un vacuum. Atunci când se anulează starea de urgență, ne întoarcem în perioada de până la instaurarea acesteia. Deciziile Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică sunt mai slabe decât deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale. COVID-19 încă nu a dispărut, de aceea nu știm cu ce măsuri am putea să ne pomenim a doua zi. În acest caz, CNESP trebuie să se întrunească într-o ședință și să decidă ce facem în continuare, ce măsuri trebuiesc respectate”, a menționat juristul Pavel Midrigan. 

Midrigan susține că, pe lângă neclaritatea în ceea ce ține restricțiile care sunt valabile în prezent, mai există și problema banilor pentru alegerile care ar urma să se desfășoare odată cu semnarea decretului de dizolvare a Parlamentului. 

„Cum poate Guvernul în exercițiu să aloce bani pentru aceste alegeri? Aici este necesar să se facă schimbări în buget, dar bugetul poate fi votat doar de Parlament. Aici avem o sumedenie de întrebări, dar cred că totuși, cu orice scop, se vor desfășura aceste alegeri anticipate”, a mai adăugat expertul. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3405
Tagurile:
anulată, stare de urgență, restricții, Curtea Constituțională
Tematic
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra mandatului Domnicăi Manole
Ciuperci

Atenție la ce mâncați: Cum evitați intoxicația cu ciuperci

8
(reînnoit 21:31 24.06.2021)
Consumul de ciuperci procurate din locuri neautorizate sau culese de prin pădure la întâmplare, pot duce la consecințe grave pentru sănătate.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Intoxicația cu ciuperci poate deveni fatală dacă nu se acționează prompt. Potrivit specialiștilor din cadrul ANSP, cu cât simptomele apar mai rapid, cu atât intoxicația este mai gravă.

„În aproximativ două ore de la consumul ciupercilor poate apărea greață, vomă, diaree, transpirația excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale etc. Peste șase ore – pot apărea dureri de cap, amețeli și agravarea stării de vomă pierderi de conștiință, halucinații, complicații severe hepatice și insuficiență renală, comă care poate cauza chiar moartea persoanei afectate”, susțin specialiștii. 

Simptomele intoxicației cu ciuperci variază în funcție de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină pe care îl conține.

Conform datelor statistice, anul trecut au fost înregistrate 302 cazuri de intoxicație cu ciuperci, iar în urma acestora, 370 de persoane au avut de suferit. Intoxicație cu ciuperci au avut și 80 de copii, iar patru adulți au murit. 

Datele mai arată că în prima jumătate a acestui an, au fost înregistrate 40 de cazuri de intoxicație cu ciuperci.

Specialiștii dau și niște sfaturi despre cum se acordă primul ajutor în caz de intoxicație cu ciuperci. 

  • Se apelează la Serviciul 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicației.
  • Până la sosirea echipei medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
  • Persoana trebuie să stea în pat, se interzice efectuarea activității fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mișcarea, alergarea sau mersul pe bicicletă vor intensifica absorbția toxinelor în sânge).

Pentru a evita intoxicația cu ciuperci, se recomandă consumul ciupercilor procurate doar în locuri autorizate, evitați să consumați ciuperci culese din locurile unde s-au administrat pesticide și din preajma gunoiului.

Specialiștii îndeamnă oamenii să evite să culeagă și să consume ciupercile vechi, crescute, cu larve și cele necunoscute; să procure ciupercile de la persoanele neautorizate care le comercializează pe marginea traseelor; să evite prelucrarea culinară a ciupercilor peste o zi sau mai multe după colectare și să nu păstreze ciupercile la cald, deoarece ele sunt un produs perisabil. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

8
Tagurile:
ANSP, intoxicație, ciuperci


Загрузка...
Pumn

Dezvăluiri în exclusivitate pentru Spuntik: Care e motivul real al bătăii în masă la Otaci

334
(reînnoit 01:13 25.06.2021)
Mama fetei din cauza căreia s-ar fi bătut mai mulți tineri din Otaci a făcut dezvăluiri în exclusivitate pentru Sputnik Moldova și a explicat care a fost de fapt motivul real care a dus la dezordinile în masă de joi. Ea afirmă că familia sa este acum amenințată.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Natalia Druță, mama fetei din cauza căreia a pornit bătaia de pe malul Nistrului, a explicat în exclusivitate pentru Sputnik Moldova ce s-a întâmplat cu adevărat pe 21 iunie și care a fost motivul real al bătăii în masă. 

Natalia Druță
Natalia Druță

Poliția a anunțat că trei reprezentanți ai comunității romillor s-au apropiat de tânăra care se odihnea pe malul Nistrului. Fata s-a speriat foarte tare și și-a sunat repede un prieten și un coleg de clasă. Cei doi au venit într-un suflet să o apere și așa a început conflictul între cele două tabere care a degenerat în bătaie. Natalia Druță afirmă că cei trei tineri au încercat să o curteze insistent pe fiica sa. Ea afirmă că cealaltă parte a conflictului îi amenință copilul. 

„Nu au atacat-o, ci s-au luat de ea. Acum fiica mea este amenințată, precum și mulți oameni care au fost astăzi la întâlnirea de la Otaci. Bătaia a fost de fapt o provocare a reprezentanților comunității romilor”, a declarat pentru Sputnil Natalia Druță. 

Soția lui Petru Druță afirmă că incidentul de la Nistru doar a umplut paharul, însă de fapt conflictul ar fi mocnnit de mult timp.

„Sunt niște reglări de conturi. Ei își permit foarte multe în raport cu localnicii. Nu toți sunt așa, doar anumite persoane. Cu alți ne împăcăm foarte bine de mulți ani. În ultima lună, cazul nostru nu a fost singurul. Adolescenții din sat au fost bătuți. În Calarașeuca au luat telefonul unui ibăiat și l-au bătut. Astfel de cazuri sunt aproape în fiecare zi. Când copii noștri vin de la școală și cineva îi atacă, îi bate pur și simplu, îi bate cu picioarele în burtă, în cap pe copii din clasele a 4-a, a 6-a. Și acestea nu sunt cazuri unice. Se iau și de fete”, susține femeia. 

Natalia a mai spus că bătaia a încetat doar pentru că au intervenit mascații de la „Fulger”, însă conflictul nu este nici pe departe consumat. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

334
Tagurile:
Otaci, în masă, bătaie
Tematic
Video: Ca în vestul sălbatic: Elevi din țara noastră, implicați într-o bătaie în România


Загрузка...