Imagine simbol

Fapta disperată a unei femei înșelate: Ce i-a făcut amantei soțului

218
(reînnoit 13:06 20.04.2021)
O femeie care a comandat omorul amantei soțului său va ajunge pe banca acuzaților. Iată ce riscă femeia înșelată.

CHIȘINĂU, 20 apr - Sputnik. O femeie de afaceri din Bălți va ajunge pe banca acuzaților după ce a comandat moartea amantei fostului soț. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul penal de învinuire a femeii de 57 de ani. În urma examinării, s-a stabilit că femeia, disperată de fapta soțului, a identificat un pretins executor al omorului.

Pentru fapta sa, executorului i s-a promis suma de 5 mii de euro. Persoana contractată însă a colaborat din start cu oamenii legii, ceea ce a făcut posibilă reținerea comanditarului în flagrant. Astfel, femeia a fost reținută în momentul transmiterii banilor, în schimbul planșelor fotografice ce confirmau executarea comenzii. Aceasta a fost plasată în arest preventiv și ulterior cauza a fost investigată de către procurorii PCCOCS, oficiul Nord.

„În cadrul urmăririi penale, probele acumulate, în coroborare cu rezultatele măsurilor speciale de investigații, au dat temei și posibilitate procurorilor responsabili de caz să întocmească concluziile de învinuire în privința persoanei care a acționat cu discernământ, din motiv de răzbunare și gelozie”, precizează PCCOC într-un comunicat de presă.

Femeia se află în arest la domiciliu, după ce a fost eliberată din arest preventiv de către judecătorul de instrucție, la 15 martie 2021. Potrivit legii penale, infracțiunea imputată se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenție pe viață.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

218
Tagurile:
banca acuzaților, Acuzații dure, acuzaţii, Acuzare
Serviciul fiscal de stat

Anunț important de la FISC! Au mai rămas șase zile pentru a face asta

46
Au mai rămas 6 zile până la expirarea termenului limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar. Serviciul Fiscal de Stat anunță că cei care încă nu au plătit impozitele ar trebui să se grăbească.

CHIȘINĂU, 24 iunie - Sputnik. Serviciul Fiscal de Stat informează că pe 30 iunie expiră termenul de achitare a impozitului pentru bunurile imobiliare și a impozitului funciar. Acest impozit trebuie să fie plătit de toți cetățenii care dețin bunuri imobiliare și terenuri, care au fost obținute până la data de 31 martie.

imagini din arhivă
© Sputnik / Мирослав Ротарь

Suma impozitului se calculează anual de către serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor.

Astfel, autoritățile locale stabilesc anual cotele concrete ale acestor impozite. 

Cei care încă nu au reușit să plătească impozitul pentru bunuri imobiliare și impozitul funciar ar trebui să se grăbească, deoarece după data de 30 iunie se adună penalități pentru fiecare zi de întârziere.

Dacă persoanele vor să achite impozitele în numerar, atunci se pot apropia la ghișeele băncilor și oficiilor Poșta Moldovei, având avizul de plată expediat de către autoritățile locale. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

46
Tagurile:
bani, FISC, impozit
Tematic
Anunț important de la FISC: Este ultima zi în care mai poți face asta
Anunț important de la Fisc! Mai aveți 12 zile în care puteți face asta
Premii de mii de lei de la fisc - Verifică dacă ești printre câștigători


Загрузка...
Ministerul rus de Externe

Putem și bombarda: Reacția MAE rus la incidentul cu distrugătorul britanic

67
(reînnoit 12:19 24.06.2021)
Anterior, Ministerul Apărării al Rusiei a declarat că distrugătorul britanic Defender a încălcat frontiera rusă și a intrat la trei kilometri distanță în apele rusești, în zona Capului Fiolent (Crimeea).

CHIȘINĂU, 24 iunie - Sputnik. Viceministrul rus de Externe Sergei Riabkov, comentând incidentul cu distrugătorul britanic Defender, a declarat că dacă colegii săi nu înțeleg ce înseamnă granițele Rusiei, atunci „putem și bombarda”.

Miercuri, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că distrugătorul britanic Defender a trecut frontiera rusă și a intrat în apele rusești, la trei kilometri distanță, în zona Capului Fiolent (Crimeea). După aceea, o navă de patrulare a frontierei ruse a tras focuri de avertizare, iar aeronava Su-24M a efectuat „bombardamente de avertizare” pe cursul de mișcare a distrugătorului, relatează RIA Novosti.

Riabkov i-a avertizat în legătură cu astfel de pași provocatori „pe toți cei care, sub sloganul libertății navigației, se dedau la încălcarea frontierei de stat a Federației Ruse.

"Pentru că securitatea țării noastre este mai presus de orice", le-a declarat Riabkov jurnaliștilor

"Putem face apel la bunul simț, putem cere respectarea dreptului internațional, iar dacă acest lucru nu ajută - putem bombarda. Nu doar asupra cursului, ci și asupra țintei, dacă colegii nu înțeleg", a adăugat el, răspunzând la întrebarea ce se poate face în viitor pentru a evita incidente similare celui cu distrugătorul Defender, inclusiv pentru a nu admite acest lucru cu partenerii americani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

67
Tagurile:
MAE rus, britanic, Distrugător, Marea Neagră, incident
Tematic
Este o provocare – senator rus, despre incidentul din Marea Neagră


Загрузка...