Serviciul Fiscal de Stat

Fiscul a venit cu o reacție după ce un inspector a fost reținut de CNA

173
(reînnoit 11:26 19.04.2021)
Serviciul Fiscal de Stat condamnă orice acțiune de corupție în cadrul instituției și va acorda oamenilor legii tot suportul pentru a investiga cazul de corupere pasivă a unui inspector fiscal. Este reacția SFS după ce un angajat al instituției a fost reținut de CNA.

CHIȘINĂU, 19 apr - Sputnik. În urma reținerii inspectorului principal al Direcției generale administrare fiscală Centru din cadrul SFS, care  ar fi pretins mită în sumă de 50 de mii de lei, Serviciul Fiscal de Stat a venit cu o reacție la cele întâmplate.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, SFS va acorda suportul necesar oamenilor legii, ca aceștia să elucideze cazul respectiv. Mai mult, Serviciul condamnă acțiunile de corupție în rândul angajaților instituției. 

„Serviciul Fiscal de Stat se disociază de funcționarii fiscali care admit manifestări coruptibile în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității”, se arată în comunicatul Serviciul Fiscal de Stat. 

Precizăm că luni, 19 aprilie, un inspector fiscal a fost reținut pentru 72 de ore pentru că ar fi pretins mită de 5o de mii de lei de la un agent economic, ca acesta să nu-l sancționeze în urma unui control fiscal. Bănuitul a primit 20 de mii de lei de la comerciant, sub controlul ofițerilor CNA, ia în această dimineață, au avut loc percheziții la domiciliul, în biroul și în automobilul inspectorului fiscal. 

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la zece ani de pușcărie, amendă penală și privarea dreptului de a ocupa funții publice pe o anumită perioadă de timp. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

173
Tagurile:
mită, reacție, fisc, inspector
Tematic
Foto: Percheziții CNA la două companii juridice: Ce au găsit oamenii legii
Percheziții la fisc: Un inspector principal a fost reținut
 Incendiu într-un bloc nou de locuit

Incendiu într-un bloc nou de locuit din centrul Chișinăului: Șase echipaje la fața locului

54
(reînnoit 12:10 23.06.2021)
Un bloc nou de locuit din Capitală a fost cuprins de flăcări în această dimineață. Mai multe echipaje de pompieri luptă pentru localizarea și lichidarea incendiului.

CHIȘINĂU, 22 iun - Sputnik. Etajele superioare ale unui bloc nou de locuit din Chișinău au fost cuprinse de flăcări. La fața locului au intervenit șase echipaje de pompieri pentru localizarea și lichidarea incendiului.

 Incendiu la un bloc nou de locuit..
Incendiu într-un bloc nou de locuit

Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat pentru Sputnik Moldova că focul a cuprins căptușeala țevii de ventilare de la etajul 2 până la etajul 10 al clădirii. 

„În dimineața zilei de 23 iunie pompierii IGSU din municipiul Chișinău au intervenit la lichidarea unui incendiu care a izbucnit într-un bloc locativ pe strada Ciuflea 1 A din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:19. Potrivit primelor informații oficiale, flăcările au fost observate la etajele superioare ale unui bloc nou de locuit. La fața locului imediat au fost îndreptate 6 echipaje de intervenție, inclusiv o autoscară”, a precizat Liliana Pușcașu.

 Incendiu la un bloc nou de locuit..
Incendiu la un bloc nou de locuit..

Trebuie menționat faptul că imobilul nu a fost dat încă în exploatare. 

Potrivit ofițerului de presă, victime nu au fost raportate. În prezent, echipele de intervenție continuă să lucreze la fața locului pentru localizarea și lichidarea arderii. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează să fie stabilite ulterior de specialiști.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

54
Tagurile:
Incendiu, casă de locuit, bloc


Загрузка...
Droguri

Heroină ascunsă în cărămizi: Afacerea „ilegală” a unui antreprenor - Video

26
(reînnoit 12:13 23.06.2021)
Procurorii au venit cu precizări despre captura record de 230 de kilograme de heroină despre care s-a aflat weekendul trecut.

CHIȘINĂU, 23 iun - Sputnik. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, împreună cu Inspectoratului Național de Investigații și Serviciul Vamal au organizat o conferință de presă în care au oferit detalii privind captura record de 230 de kilograme de heroină despre care s-a anunțat sâmbătă, 19 iunie.

În seara de vineri, 18 iunie, șapte persoane au fost reținute în dosarul cu contrabanda de droguri, iar ulterior două persoane au fost eliberate pentru că s-a dovedit că nu sunt implicați în schemă. Procurorul-șef al PCCOCS Ion Caracuian a declarat în cadrul conferinței de presă că s-a demonstrat implicarea a cinci persoane, dintre care două sunt de origine turcă, iar trei sunt din Moldova. Acestea au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile și, dacă vor fi găsite vinovate, ele riscă până la 15 ani de pușcărie. 

Unul dintre cetățenii turci, care este considerat și figurant principal în acest dosar, acționa prudent și independent și era foarte greu de demascat planurile sale, a precizat procurorul-șef al PCCOCS. 

„Figurantul principal și-a procurat o activitate economică în Republica Moldova. Și-a făcut un istoric economic pozitiv, făcând importuri de marfă precum materiale de construcție, blocuri sanitare ca ulterior, după câteva importuri legale, a început să introducă în acea marfă, să introducă droguri”, a precizat Ion Caracuian. 

Cercetările pe acest caz au început în luna decembrie 2020. Deși, lotul de heroină trebuia să ajungă în Uniunea Europeană, complicii au schimbat destinația în ultimul moment și au decis să-l transmită în regiunea transnistreană. Cele peste 230 de kilograme de heroină au fost ascunse în cărămizi pentru a putea trece frontiera. Astfel, aproape 1 100 de cărămizi au fost distruse pentru a putea ascunde în ele drogurile. Oamenii legii au deconspirat schema și i-au prin în flagrant pe suspecți, în timp ce transportau lotul de heroină.

Potrivit informațiilor prezentate, drogurile au fost aduse din Iran, pe cale maritimă au fost duse în Federația Rusă, ulterior în Ucraina, apoi au ajuns în Republica Moldova. Oamenii legii au precizat că în prezent continuă să investigheze cazul pentru a identifica toate persoanele implicate, inclusiv cine trebuia să fie destinatarul final. Pentru acest lucru, ofițerii colaborează cu organele de drept din alte state. 

Procuror șef al PCCOCS Ion Caracuian a precizat că substanța găsită a fost la o expertiză minuțioasă. Totodată, Caracuian a menționat că moldovenii suspectați că ar fi implicați în schemă au vârstele cuprinse între 35 și 45 de ani și nu-și recunosc vina. Mai mult, ei se folosesc de dreptul de anu oferi declarații pe acest caz. 

Oamenii legii au precizat că după finalizarea anchetei și după emiterea unei sentințe finale pe acest caz, lotul de heroină va fi nimicit. 

Amintim că sâmbătă, oamenii legii au anunțat despre faptu că pe teritoriul Republicii Moldova a fost depistată o captură record de heroină.  Astfel, o grupare criminală internațională a fost demascată ca urmare a unei operațiuni transfrontaliere.

În cadrul operațiunii sunt implicați ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigații, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Serviciul Vamal.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

26
Tagurile:
procurorii, PCCOCS, heroină, captură
Tematic
Heroină, extasy și amfetamină: cum ajung acestea în Moldova


Загрузка...

Emisiunea ”Obiectiv” cu Dumitru Chitoraga