Izolator

Un șomer este cercetat pentru trafic de influență: Ce ar fi comis acesta

60
(reînnoit 21:15 15.04.2021)
Un șomer, fost instructor auto, din Bălți a ajuns pe mâna ofițerilor CNA după ce ar fi pretins de la mai multe persoane câte 550 de euro pentru permisul de conducere. 

CHIȘINĂU, 15 apr - Sputnik. Un bărbat a fost reținut de CNA fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență.

Un fost angajat al unei școli auto din Bălți ar fi pretins de la mai multe persoane câte 550 de euro pentru a le ajuta să-și perfecteze permisul de conducere. 

Potrivit CNA, bănuitul le-ar fi spus victimelor că ar avea influență asupra unor angajați ai Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Bălți și că îi poate determina să dea calificativul admis la examenele practice a doi bărbați și o femeie. Pentru serviciile sale, bărbatul ar fi pretins și primit câte 550 de euro de la fiecare.

Bănuitul a fost reținut miercuri și a fost plasat în izolator pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau până la șase ani de pușcărie. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

60
Tagurile:
trafic de influență, CNA, permis de conducere
Armă

Tragedie la Călărași: Un tânăr a fost găsit împușcat în cap - Foto

53
(reînnoit 13:10 23.06.2021)
Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap. Tragedia a avut loc marți, în raionul Călărași. Oamenii legii susțin că acesta s-ar fi împușcat singur cu o armă deținută ilegal.

CHIȘINĂU, 23 iun - Sputnik. În după-amiază zilei de marți, în jurul orei 14:40, proprietarul unui gospodării țărănești din apropierea satului Pitușca, raionul Călărași, l-a găsit pe un tânăr de 18 ani împușcat în cap, într-o cameră din gospodăria sa. Acesta a sunat imediat la Serviciul 112.

Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași
© Photo : Inspectoratul de Poliție Călărași
Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Călărași Cristina Vicol a declarat pentru Sputnik Moldova că, în cadrul investigațiilor la fața locului, oamenii legii au constat că în dimineața de marți, antreprenorul în vârstă de 45 ani, împreună cu muncitorii săi, au mers în câmp pentru a aduna recolta. Ulterior, muncitorii s-au oprit să ia prânzul, iar proprietarul gospodăriei țărănești a mers la o stație de alimentare pentru a cumpăra motorină pentru tehnica agricolă.

Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași
© Photo : Inspectoratul de Poliție Călărași
Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași

El a mers ulterior la gospodăria sa pentru a-și mai lua niște lucruri. Când a intrat în una dintre camere, el l-a descoperit pe tânărul de 18 ani împușcat în cap. Potrivit oamenilor legii, în timpul când s-a întâmplat tragedia, pe teritoriul gospodăriei nu se afla nimeni. Astfel preliminar, ofițerii au constatat că tânărul a luat singur arma și s-a împușcat.

Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași
© Photo : Inspectoratul de Poliție Călărași
Un tânăr de 18 ani a fost găsit împușcat în cap la Călărași

Polițiștii au stabilit că arma de vânătoare era deținută ilegal de către proprietarul gospodăriei în podul casei, aceasta fiind rămasă de la bunicul său. Totodată, tânărul cunoștea despre locul aflării acestei arme. La locul tragediei, oamenii legii au găsit arma de vânătoare cu țeava lisă, un tub de cartuș ce se afla în armă și alte două cartușe de calibrul de 16 mm. În prezent, se investighează toate circumstanțele.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

53
Tagurile:
Călărași, Împușcătură, tânăr, cadavru


Загрузка...
Nicolae Juravschi

Ziua Olimpică Internațională: Cum va fi marcată la Chișinău

12
(reînnoit 12:43 23.06.2021)
Ziua Olimpică Internațională, instituită în cinstea renașterii mișcării olimpice, este marcată anual în multe țări ale lumii, începând cu anul 1948.
Ziua Internațională Olimpică: Cum va fi marcată la Chișinău

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova, Nicolae Juravschi, a venit cu un mesaj de felicitare pentru sportivi și pentru toți locuitorii țării noastre de Ziua Olimpică Internațională.

"Ziua Olimpică este o sărbătoare importantă pentru toți sportivii de performanță, dar și pentru întreaga societate. Este un prilej de a lansa îndemnul la mișcare și la un mod de viață sănătos, pentru că acum, mai mult decât oricând, realizăm cât de important este rolul sportului pentru sănătatea omului", a declarat Nicolae Juravschi.

Mai mult, potrivit sportivului de performanță, sărbătoarea din acest an are o semnificație deosebită, întrucât în câteva zile vor începe Jocurile Olimpice de la Tokyo, care urmau să se desfășoare în 2020, dar au fost amânate până în 2021 din cauza COVID-19. 

De obicei, de Ziua Olimpică Internațională, se desfășurau o serie de evenimente sportive în Capitală. În acest an, activitățile vor fi ceva mai modeste.

"Din cauza situației epidemiologice vom organiza la ora 18:00 un mic eveniment sportiv în Parcul Central din Chișinău, acolo unde vor fi prezenți sportivii care ne vor prezenta țara la Tokyo și vom arăta noul echipament sportiv. Așteptăm toți doritorii care doresc să ne susțină în aceste momente importante", a menționat Juravschi.

Ziua Olimpică, marcată anual pe 23 iunie, a fost instituită de către Comitetul Internațional Olimpic în ianuarie 1948, în cinstea zilei renașterii Jocurilor Olimpice din 1894. 

Echipa Olimpică Națională a Republicii Moldova a participat în premieră la Olimpiada de iarnă din Lillehammer din 1994. La Jocurile Olimpice de vară din 1992, sportivii moldoveni au făcut parte dintr-o echipă comună a CSI, obținând medalii de aur, argint și bronz.

Comitetul Național Olimpic al Republicii Moldova a fost fondat în anul 1991 și a fost recunoscut de Comitetul Internațional Olimpic în 1993.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

12
Tagurile:
sport, Tokyo, Jocuri Olimpice
Tematic
Un moldovean va fi arbitru la Jocurile Olimpice de la Tokyo


Загрузка...