Orașul Soroca în carantină

Ce face poliția pe timpul stării de urgență: Pe cine va verifica noaptea

146
Tot efectivul Ministerului de Interne este mobilizat în activități de prevenire a răspândirii pandemiei de COVID-19. Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Pavel Voicu, în cadrul discuțiilor cu șefii Inspectoratelor Generale.

CHIȘINĂU, 2 apr – Sputnik. Ministrul de Interne, Pavel Voicu, a discutat cu șefii de inspectorate despre măsurile pe care le vor lua polițiștii în perioada stării de urgență. 

"Este vital să ne consolidăm pentru a face față noilor provocări ale pandemiei și să depunem toate eforturile și mijloacele, redistribuind toate forțele disponibile. După necesitate, vom solicita sprijinul Armatei Naționale pentru a intensifica patrularea și monitorizarea îndeplinirii recomandărilor în stațiile transportului, parcuri, curțile blocurilor de locuit și alte locuri publice", a declarat Pavel Voicu.

Ministrul a accentuat că o atenție deosebită trebuie să fie acordată verificării, pe timp de noapte, a restaurantelor, cluburilor de noapte și alte locații. De la începutul pandemiei în Republica Moldova, cei peste 16 mii de angajați ai MAI s-au aflat în prima linie și au întreprins, zilnic, toate măsurile de combatere, prevenire și informare a cetățenilor  cu privire la îmbolnăvirea și răspândirea virusului COVID-19.

"Sunt conștient de efortul pe care l-a depus fiecare din colaboratorii MAI, riscurile la care se expune zilnic, dar protejarea vieților omenești este misiunea noastră, angajamentul asumat prin jurământul credinței Patriei și oamenilor", a precizat Voicu. 

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 231 756. De precizat că Parlamentul a instituit starea de urgență pe o perioadă de două luni - de joi, 1 aprilie și până 30 mai. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

146
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, Polițiști
Tematic
OMS a spus câți locuitori ai continentului european sunt vaccinați împotriva COVID-19
Pandemia provocată de COVID a scăpat de sub control. Ce soluții are Ministerul Sănătății?

China: Operațiune de salvare în mina Shanxi - 13 persoane au rămas blocate

8
(reînnoit 15:16 12.06.2021)
Operațiunea de salvare în mina Shanxi din China unde, în urma inundațiilor, au rămas blocate 13 persoane.

O operațiune de salvare este în desfășurare în regiunea Daixian la o mină de fier în nordul Provinciei Shanxi din China.

Se crede că 13 persoane au fost blocate în interiorul minei din cauza inundațiilor care s-au produs în zonă. La fața locului au ajuns mai multe mașini de intervenție pentru a sprijini operațiunile de salvare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

8
Tagurile:
mineri, salvare, mină, China


Загрузка...
Ministrul de Interne la PTF Leușeni-Albița

Ministrul interimar de Interne, la vama Leușeni: Ce s-a întâmplat

214
(reînnoit 15:23 12.06.2021)
Ministrul interimar al Afacerilor Interne a efectuat o vizită de lucru la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița.

CHIȘINĂU, 12 iun - Sputnik. Intensificarea eforturilor de fluidizare a traficului transfrontalier în perioada estivală a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul vizitei de lucru a ministrului interimar de Interne la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița. Astfel, în cadrul discuțiilor cu polițiștii de frontieră s-a atras atenția asupra problemelor întâmpinate de către aceștia la locul de muncă, dar și planificarea acțiunilor concrete pentru perioada de vară, atunci când se atestă un flux sporit de călători.

S-a decis ca angajații IGPF să acorde o atenție sporită nevoilor specifice ale unor categorii de cetățeni, cum ar fi copiii, femeile, bătrânii și persoanele cu dizabilități, precum și să fie amenajată o pistă de trecere specială pentru aceștia.

„Familiile cu copii, bătrânii, persoanele cu dizabilități și pasagerii de pe rutele internaționale nu trebuie să stea prea mult în rânduri la punctele de trecere. Este necesar de implicarea maximă la controlul trecerii frontierei de stat și să facem tot posibilul ca oamenii să nu se rețină prea mult din drumul lor”, a menționat Pavel Voicu.

În contextul vizitei, polițiștii de frontieră au prezentat și date despre fluxul traversărilor de călători și mijloace de transport de la începutul lunii iunie 2021. Astfel, în primele zece zile a lunii curente a fost înregistrat un număr de 252 395 de traversări, comparativ cu perioada analogică a lunii mai curent, numărul vizibil este în creștere, fiind înregistrate 233 758 de traversări, fapt ce demonstrează că o dată cu începutul verii, fluxul crește. Este de menționat că o astfel de creștere a fost înregistrată și în perioada analogică a anului 2020.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

214
Tagurile:
vama leuseni, Ministerul Afacerilor Externe, Interne
Tematic
Frontiera moldo-română va fi supravegheată de drone?
VIDEO: Poliția de Frontieră sărbătorește 29 de ani de activitate


Загрузка...