Vaccinare

Începe a doua etapă de vaccinare împotriva COVID-19 - cine vor fi imunizați

162
(reînnoit 11:58 31.03.2021)
Ministrul interimar al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Tatiana Zatîc, a participat la emisiunea „Atitudini” de la Sputnik Moldova și a vorbit despre felul în care decurge procesul de vaccinare.

CHIȘINĂU, 31 mart - Sputnik. Ministrul interimar a precizat că procesul de vaccinare este în plină desfășurare, iar în curând vor fi imunizate persoanele vârstnice. 

„S-a trecut la cealaltă etapă - lucrătorii sociali, cei care lucrează în asistența socială în administrațiile publice locale, avem un lot suplimentar de vaccin din partea Guvernului României. Se extinde deja pentru populația vârstnică, la populația cu risc major de agravare”, a declarat Tatiana Zatîc în studioul Radio Sputnik Moldova. 

Potrivit planului național de imunizare împotriva coronavirusului, 70% din populația Republicii Moldova ar urma să primească vaccinul. 

La prima etapă li se administrează vaccinul lucrătorilor din domeniul medical, precum și personalului din cadrul serviciilor de asistență socială.

În cadrul celei de-a doua etape vor fi imunizate persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani, celor care au afecțiuni cronice, precum și angajații din cadrul structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului și lucrătorii din sistemului penitenciar.

Abia la cea de-a treia etapă va fi imunizată toată populația, adică toți cei care nu au fost vaccinați în primele două etape. 

Tatiana Zatîc a mai precizat că statul ar urma să achiziționeze 400 de mii doze de vaccin prin negocieri directe și 200 de mii prin licitații deschise.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

162
Tagurile:
COVID-19, vaccinare
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii (203)
Tematic
Zatîc: Clinicile private pot vaccina populația cu Sputnik V
Maia Sandu, la telefon

Experți, despre Comitetul Anticorupție: "Sandu ignoră astfel instituțiile statului"

40
(reînnoit 08:12 18.06.2021)
Mai mulți juriști sunt sceptici în privința eficienței Comitetului Consultativ Independent Anticorupție creat de Maia Sandu. Experții susțin că intenția președintelui este bună, însă nu este justificată, având în vedere câte instituții cu astfel de profil are Moldova.

CHIȘINĂU, 18 iun – Sputnik. La începutul acestei luni, președintele țării, Maia Sandu, a inaugurat prin decretul prezidențial Comitetul Consultativ Independent Anticorupție. Această structură, potrivit șefului statului, ne va scăpa de corupție. Juristul Stanislav Pavlovschi a precizat pentru Sputnik Moldova că deocamdată nu este clar statutul acestui comitet, în condițiile în care Republica Moldova are multe instituții cu astfel de profil.

"Noi avem MAI-ul cu serviciul lor operativ, avem SIS, CNA, Procuratura Anticorupție, cea generală, PCCOCS, ANI, noi am creat multe organizații care au sarcina de a preveni și combate corupția. Unde sunt rezultatele? Milioane de lei în fiecare an se investesc în așa- zisa combatere a corupției, iar lucrurile nu merg. Asta pentru că nu au idei cum se lucrează. Doamna președinte are intenții bune, deoarece autoritatea ei este pusă în joc, plus că și-a asumat lupta cu corupția public, în fața societății, și vrea rezultate, dar urmează să vedem. Acești 5-6 experți care nu au nicio posibilitate operativă, va fi  pur și simplu o discreditare a ideii", a declarat juristul Stanislav Pavlovschi.

În același timp, Corneliu Ciurea susține că prin acest Comitet președintele va lupta politic cu adversarii săi. Analistul a reiterat că nu ar vrea să aibă dreptate și speră că Maia Sandu va reuși să convingă societatea că într-adevăr are intenția de a lupta cu flagelul corupției.

"Nu avem o idee clară cu privire la această intenție. Se pare că este o încercare de a juca în logica ONG-istă caracteristică reprezentanților partidelor de dreaptă, prin finanțarea unor instituții de peste hotare, din Occident, care abordează probleme importante, dar aceste instituții nu sunt în stare să le rezolve, dar sunt capabile să facă tapaj politic, un pic de alarmă, să-i ghideze pe anumiți oameni suspectați de corupție, fără ca să poată demonstra vinovăția lor. Această alarmă politică aduce avantaje pentru că persoanele vizate în investigațiile jurnalistice devin vulnerabile", a declarat analist politic Corneliu Ciurea. 

Corneliu Ciurea mai spune că unele investigații jurnalistice au fost făcute la comandă, iar acest Comitet va trebuie foarte atent să analizeze informațiile.

"Crearea unei noi instituții care nu prea are legătură cu procuratura și judecătoriile, este finanțată din străinătate, este mai curând un element politic decât juridic și trezește dubii. Maia Sandu nu are deocamdată instrumente să influențeze sistemul judecătoresc și să realizeze reforma justiției", a mai spus Ciurea.

Totodată, avocatul Ion Dron afirmă că Maia Sandu, în calitate de președinte, are datoria de a spori în fața străinilor autoritatea instituțiilor de stat care se ocupă inclusiv de subiectul corupției. În caz contrar, se creează impresia că Sandu ignoră instituțiile de drept și încearcă să construiască un mecanism de gestionare a treburilor în stat după modelul unei companii transnaționale, cu un staff sus și executanții jos, susține Dron. 

"O vorbă spune așa: "Ca să te respecte cineva, trebuie să te respecți tu pe tine inițial". Maia Sandu nu respectă instituțiile statului când spune că nu își fac treaba. Anume ea încearcă să preia funcțiile statului, de către un consiliu compus din niște oameni veniți de nu știu de unde, sunt de duzină, căci experții de valoare sunt în deficit și în Occident. Despre care luptă cu corupția putem vorbi, când președintele țării își formează un Comitet consultativ paralel instituțiilor statului. Mesajul președintelui trebuia să fie că acest comitet va fi un suport pentru autoritățile statului", a precizat Ion Dron.

Republica Moldova este a treia țară în care se inaugurează Comitetul Consultativ Independent Anticorupție, după Afganistan și Ucraina. Comitetul este condus de James Wasserstrom - fost angajat al ambasadei SUA în Afganistan, iar copreședinte este jurnalista Alina Radu. Din echipă mai fac parte Drago Cos - fost președinte GRECO, Laura Ștefan - fost angajat al Ministerului Justiției din România, Tamara Razin - a lucrat la Banca Națională a Moldovei, dar și la Fondul Monetar Internațional, și juristul Nadejda Hriptevschi. Activitatea acestui grup va fi susținută financiar de Uniunea Europeană și de către Statele Unite ale Americii, dar și alți potențiali donatori cu care se discută în acest sens. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40
Tagurile:
Corupție, Maia Sandu, Clasa politică, politică
Tematic
Dumitru Diacov pleacă din politică? Cui i-a cedat locul de pe lista PDM la alegeri
Ioan Aurel Pop - o lecție românească în locul ”înrăirii prin corectitudinea politică”


Загрузка...
Tânără cu o sticlă de alcool

De ce OMS vrea le interzică femeilor consume alcool

85
(reînnoit 21:44 17.06.2021)
Organizația Mondială a Sănătății propune interzicerea consumului de alcool de către femeile aflate la vârsta reproductivă.

CHIȘINĂU, 18 iun – Sputnik. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a propus interzicerea consumului de alcool de către femeile aflate la vârstă reproductivă. Inițiativa se găsește în proiectul Planului Global de acțiuni pentru combaterea alcoolului pe perioada 2022-2030.

Conform documentului, statele urmează să sporească nivelul de informare a populației cu privire la daunele aduse sănătății de către băuturile alcoolice, însă o atenție deosebită urmează să fie acordată protecției copiilor, femeilor însărcinate și femeilor de vârstă reproductivă.

Acest lucru este legat de faptul că un consum al spirtoaselor în timpul sarcinii ar putea duce la  dezvoltarea de diverse patologii la făt, precum și la apariția unor probleme legate de comportamentul social și de capacitatea de învățare la copii, se arată în textul respectiv.

De asemenea, se mai menționează că acest lucru are o influență negativă asupra stării fizice și psihice a mamelor.

De aceea, OMS concluzionează că cea mai bună variantă ar fi ca femeile să renunțe în întregime la consumul de alcool.

Aceste declarații au provocat reacții critice a internauților, iar organizația a fost acuzată de sexism.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

85
Tagurile:
OMS, femei, alcool, consum
Tematic
Atenție la consumul de alcool: Mărește șansele de îmbolnăvire cu COVID-19


Загрузка...

Putin: Imaginea lui Joe Biden prezentată în presă „este departe de realitate”