Drapelul de stat coborât în bernă

Doliu național în ziua funeraliilor scriitorului Nicolae Dabija

97
(reînnoit 08:29 15.03.2021)
Ziua de doliu a fost decretată în semn de adâncă tristețe, cauzată de trecerea în eternitate a renumitului scriitor și susținător al mișcării de renaștere națională Nicolae Dabija.

CHIȘINĂU, 15 mart - Sputnik. Astăzi, 15 martie, când vor avea loc funeraliile scriitorului Nicolae Dabija, este declarată Zi de Doliu Național în toată țara. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Decretul a fost semnat „în semn de adâncă tristețe, cauzată de trecerea în eternitate a renumitului scriitor, susținător de frunte al mișcării de renaștere națională, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, academician și istoric literar”. 

În conformitate cu decretul prezidențial, în întreaga țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 în memoria poetului se va ține un moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.

Totodată, autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea, în ziua de 15 martie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune - să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.

Amintim că Nicolae Dabija a decedat pe 12 martie, la vârsta de 72 de ani, fiind răpus de noul coronavirus. Academicianul fusese internat cu câteva zile mai devreme la terapie intensivă, în cadrul Spitalului de Urgență, din cauza complicaţiilor pe care le-a suferit după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

Biografia lui Nicolae Dabija

Distinsul om de cultură Nicolae Dabija s-a născut pe 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimişlia. În anul 1966 devine student la Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat.

A debutat în literatură cu placheta de versuri „Ochiul al treilea"(1975), anul în care absolveşte Universitatea de Stat de la Chișinău. Au urmat apoi cărţile ”Apă neîncepută”, ”Zugravul anonim”, ”Aripă sub cămaşă” şi altele. Dabija este autor al peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri, multe dintre acestea fiind traduse și editate în SUA, Brazilia, Franța, Italia, Federația Rusă și alte țări. Romanul său ”Tema pentru acasă” a fost tipărit în opt ediţii şi a fost tradus în mai multe limbi.

Pe parcursul anilor 1972-1975 este redactor la Televiziunea Naţională, din 1975 până în 1984 este şef de secţie la revista de literatură „Nistru", apoi în anii 1984-1986 ‒ redactor-şef la revista tineretului de creaţie „Orizontul", iar din 1986 şi până în prezent a fost  redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta".

A fost membru al Uniunii Scriitorilor şi Jurnaliştilor din Republica Moldova. A colaborat activ cu studioul „Moldova-film" în calitate de scenarist şi traducător al scenariilor la dublarea filmelor.

Nicolae Dabija e laureat al numeroase premii și distincții naționale și internaționale pentru creația și opera sa: „Ordinul Republicii”, Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Premiul „Giacommo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei din Recanati, Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani”, oferit la Fantana i Liri, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana și altele.

Pe versurile lui Nicolae Dabija au fost compuse mai multe piese muzicale. Una dintre melodiile cele mai îndrăgite de publicul larg este fără îndoială „Cât trăim pe acest pământ”, care a cunoscut numeroase reinterpretări. Ultima versiune este cea înregistrată de Alex Calancea Band. Pentru prima dată, versurile puse pe notele lui Tudor Chiriac au fost cântate de Iurie Sadovnic și Liliana Chiriac.

Activitatea politică:

În 1988, Nicolae Dabija a fost membru al Grupului de Inițiativă de creare a Frontului Popular din Moldova și membru al Sfatului frontului Popular. În perioada 1989-1991 a fost deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești. Continuă să fie deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în anii 1990-1994 și 1998-2001.

În 1993-1994 este copreședinte al Congresului Intelectualității din Republica Moldova, iar în 1998-2001 este reprezentant al Parlamentului Republicii Moldova în Adunarea Parlamentară a Țărilor din Bazinul Mării Negre. Devine vice-președinte al Partidului Forțelor Democratice în 1994, iar mai apoi și al Partidului Social-Liberal până în 2002. În 2005 este ales președinte al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova, organizație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat peste 150 de organizații culturale, uniuni de creație, asociații neguvernamentale. Din 2016 este și președinte al Mișcării „Sfatul Țării-2”, asociație nonguvernamentală care și-a propus unificarea națiunii române.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

97
Tagurile:
zi de doliu, doliu național, Doliu in Moldova
Ion Balan

Agricultor, despre efectele ploilor: Cum va afecta recolta

4
(reînnoit 16:59 23.06.2021)
În cadrul emisiunii "Logica Puterii", agricultorul Ion Balan a vorbit despre efectele ploilor abundente din ultima perioadă asupra culturilor agricole. Care au fost cele mai afectate și cât de promițător este anul 2021 pentru agricultură?
Agricultor, despre efectele ploilor: Cum va afecta recolta

Precipitațiile abundente care au căzut pe parcursul lunii iunie au distrus mai multe culturi agricole. Cele mai afectate au fost floarea soarelui și porumbul.

"Avem terenuri inundate și multe plantații care sunt la pământ. Puține dintre ele ar mai putea fi restabilite și acest lucru va avea un efect negativ asupra recoltei. În acest caz, multe vor trebui reînsămânțate", a spus Ion Balan.

De asemenea vișinele, cireșele și pomușoarele precum zmeura și căpșunele au avut de suferit din cauza condițiilor meteorologice. Agricultorii sunt nevoiți să transporte marfa la prelucrare, iar multe dintre culturi pur și simplu s-au stricat înainte de coacere. Cât privește pomii fructiferi, de prune și mere, situația pare a fi una mai bună.

În pofida acestor provocări, Ion Balan susține că 2021 este unul mai bun și promițător decât anul precedent, atunci când a predominat seceta și au fost impuse mai multe restricții în contextul pandemiei COVID-19.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4
Tagurile:
culturi agricole, ploi, recoltă
Tematic
Recolta de pomușoare, mai mică și târzie: Ce se va întâmpla cu prețurile


Загрузка...
Как люди спасаются от жары в Кишиневе

Ne așteaptă zile de foc: Cum facem față caniculei

81
(reînnoit 15:34 23.06.2021)
În următoarele zile vom avea parte de caniculă. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări față de cetățeni pentru această perioadă.

CHIȘINĂU, 23 iunie - Sputnik. Pompierii îndeamnă oamenii să respecte regulile anti-incendiare și să nu aprindă resturile menajere și vegetația uscat. Mai mult, o atenție sporită este acordată persoanelor care aleg să meargă în spații de agrement.

Totodată, specialiștii roagă oamenii să nu aprindă ruguri și mangaluri, dar să opteze pentru spații destinate special acestor activități.

Pentru a evita tragediile din preajma bazinelor acvatice, salvatorii atenționează oamenii să excludă scăldatul în locuri neautorizate și necunoscute, să nu opteze pentru scăldat în stare de ebrietate sau pe timp de noapte și să supravegheze strict minorii în preajma lacurilor și râurilor din țară.

Pe timp de caniculă, specialiștii îndemnă persoanelor să evite aflarea îndelungată la soare, în special în orele 11:00 – 17:00, să evite efortul fizic supra solicitant și să opteze pentru haine din țesături naturale.

Pentru a evita situațiile de risc cu implicarea copiilor, adulții sunt rugați să fie atenți la activitățile lor și să nu le permită aflarea sub razele directe ale soarelui în orele cu temperaturi ridicate. În caz de situații de risc oamenii pot apela la Serviciul 112.

Pentru următoarele zile, meteorologii anunță temperaturi înalte de până la 33 de grade Celsius

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

81
Tagurile:
IGSU, recomandări, Caniculă
Tematic
Caniculă: Ne paște vreun pericol de izbucnire a incendiilor de proporții în păduri?
Cod galben de caniculă: Copiii și oamenii în etate, extrem de vulnerabili
Alimentația și hidratarea pe timp de caniculă: Recomandările specialiștilor


Загрузка...