Hoț

Incredibil - Câți bani s-au furat dintr-o bancă la Mărculești

152
Furt la filiala unei bănci din localitatea Mărculești, raionul Florești. Persoane necunoscute au intrat în interior și au furat o sumă imensă de bani.

CHIȘINĂU, 5 mart - Sputnik. Potrivit poliției, noaptea trecută, oamenii legii au fost sesizați de paznicul unei instituții de învățământ precum că în apropiere a depistat o roabă și un safeu metalic spart. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că safeul a fost scos din incinta unei bănci.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că persoane necunoscute, cu cagule pe față, au deteriorarea ușa de la intrare în bancă cu o rangă metalică și au pătruns în interior. Ei au furat un safeu metalic în care se aflau aproximativ 5 000 de euro, 2 000 de dolari, 10 000 de ruble ruseşti, 100 de lire sterline, 110 lei românești și 225 000 de lei moldovenești. Poliția întreprinde măsuri pentru a stabili identitatea făptașilor și locul în care aceștia se află. 

Forțele de ordine au pornit o cauză penală pentru furt în proporții deosebit de mari și urmează să stabilească toate circumstanțele. Conform legii, persoanele vinovate riscă până la 10 de ani de închisoare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

152
Tagurile:
lei, bani, Bani, furt
Tematic
Video: Nu i-a fost frică nici de Dumnezeu - Un hoț a intrat în biserică
Un hoț a furat bani dintr-un magazin de carne: Iată cum s-a întâmplat totul - Video
Poliția de Frontieră

Trecerea ilegală a frontierei la Tudora

40
(reînnoit 23:04 16.06.2021)
Doi moldoveni de 37 și 53 de ani, în după amiaza zilei de ieri, 15 iunie, au încercat să treacă ilegal frontiera de stat la Tudora, intenționând să ajungă în Ucraina.

CHIȘINĂU, 16 iun – Sputnik. Bărbații au fost observați de către patrula Sectorului Poliției de Frontieră "Tudora-1" în cadrul serviciului de supraveghere şi control al frontierei, la o distanță de 500 m de la linia de frontieră.

Pagube provocate de ploi în Găgăuzia
© Photo : Предоставлено региональной комиссией по ЧС
S-a stabilit că bărbatul de 53 de ani din raionul Glodeni a încercat să iasă din țară prin punctul de trecere Palanca. Autoritățile ucrainene i-au interzis intrarea în țară, astfel bărbatul a decis să traverseze frontiera prin ocolirea acesteia. El a încercat să treacă frontiera împreună cu bărbatul de 37 de ani, pe care l-a întâlnit în drumul spre graniță.

Angajații Direcției regionale EST continuă cercetările. Persoanele au fost reținute până la stabilirea tuturor circumstanțelor. Pe numele acestora au fost întocmite procese-verbale de audiere și constatare a infracțiunii prevăzute de art. 362 al. 1 al Codului Penal al Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40


Загрузка...
Микрофон в студии радио Sputnik

Sănătatea mintală: La cine puteți adresa dacă aveți nevoie de ajutor

89
(reînnoit 21:46 16.06.2021)
În cadrul emisiunii "ATITUDINI", coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Asociația Medicală Teritorială Buiucani Lucia Carp a explicat care sunt pașii pe care trebuie să-i întreprindă o persoană care trece printr-o suferință emoțională.
Sănătatea mintală: La cine vă puteți adresa dacă aveți nevoie de ajutor

Persoanele care simt o stare de neliniște sufletească, sunt în depresie sau ajung să aibă chiar și gânduri suicidare, trebuie să se adreseze primordial la un specialist pentru a evita ulterioarele consecințe negative. Primul pas este să-i comunice medicului de familie despre starea prin care trec și să înțeleagă că nu sunt singuri în fața problemelor.

"Comportamentul suicidar este precedat de stările depresiv anxioase. Este important să vă adresați cât mai curând medicului de familie, care va aprecia starea dumneavoastră la nivel de medicină primară și, în funcție de severitatea simptomelor, va prescrie un tratament ușor la domiciliu sau în cazul stabilirii unei grad de severitate moderat, vă va direcționa la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală", a explicat Lucia Carp.

Potrivit interlocutoarei, în municipiul Chișinău sunt cinci Centre Comunitare, iar pe întreg teritoriul țării – aproximativ 40 de instituții cu acest profil.

"În urma unei examinări mai minuțioase de către psihiatru, sunt stabilite terapiile pe care le va urma persoana. Tratamentul constă din psihoterapie (în cazuri ușoare și medii) sau psihoterapie și tratament medicamentos - în cazuri mai grave. Tratamentul ar putea dura de la 7 la 10 luni, lucru despre care trebuie informat pacientul de la bun început", a precizat specialistul.

Este important de menționat că persoanele asigurate nu trebuie să achite pentru tratament, medicamentele prescrise fiind compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

89
Tagurile:
suicid, medic de familie
Tematic
Cutremurător: Motivele pentru care moldoveni recurg la acte de suicid


Загрузка...