Strada Kotovsk, Comrat

"Sat găgăuz cu vedere la Ialpug" - Planul general de dezvoltare a Comratului

50
(reînnoit 12:22 23.02.2021)
Noi microraioane, străzi, plantații forestiere și zone industriale. În capitala Găgăuziei a fost prezentat planul general de dezvoltare a orașului.

Comrat, 23 feb – Sputnik, Maxim Topal. La Comrat, planul general a fost prezentat publicului de către arhitectul-șef al unuia dintre birourile de proiectare, Alexandru Țăranu. El a menționat că responsabilitatea proiectului și complexitatea "i-a speriat pe arhitecți". Acest lucru se datorează faptului că suprafața Comratului "este practic comparabilă cu mărimea Chișinăului". Cu toate acestea, echipa care a lucrat la proiect a reușit să producă un document "foarte interesant".

Planul general de dezvoltare prevede zonarea Comratului în următoarele sectoare: privat, turistic și industrial. Astfel, zonele industriale sunt planificate în partea de est și nord a orașului. Râul Ialpug curge prin centrul Comratului, dar astăzi el arată mai mult ca un colector de apă pluvială și deșeuri reziduale. Arhitecții au prevăzut posibilitatea de a umple râul cu apă de calitate.

"Construcția unei stații moderne de epurare va permite purificarea apelor uzate la o stare practic de apă potabilă și returnarea apei în albia râului. Nivelul râului poate fi ridicat și cu ajutorul canalelor pluviale, care ar trebui instalate pe toate străzile orașului", a spus Alexandru Țăranu.

O zonă cu case pe un singur nivel este planificată în centrul orașului –  "sat găgăuz cu vedere la Ialpug", așa cum a fost numită de primarul municipiului, Serghei Anastasov. Proiectul identifică și zonele care sunt extrem de susceptibile la eroziune, unde plantațiile forestiere trebuie consolidate. La periferia de vest a orașului Comrat, în viitor, se preconizează încă un drum de ocolire.

"Ar trebui deja acum să începem să construim drumuri aici. Străzi suplimentare, care, împreună, vor deveni parte a unui alt drum de ocolire. Chiar dacă acolo acum nu este construit nimic. Dar va exista un drum, un sistem de canalizare și apă – acest fapt va fi un un stimulent excelent pentru atragerea investitorilor", a adăugat Țăranu.

În timpul audierii publice, unul dintre locuitorii orașului Comrat a întrebat când autoritățile locale vor curăța de noroi străzile microraionului "Geofizica", unde "din octombrie, e imposibil de trecut". Primul viceprimar, Gheorghe Sarî, a legat această situație cu consecințele construirii rețelelor de canalizare: "După ce vor fi instalate, drumul va fi reparat".

Microraionul "Geofizica" există de peste 50 de ani și în acest timp ar fi trebuit să existe de mult timp rețele de canalizare, astfel încât astăzi autoritățile să se poată ocupa "numai de construcția drumurilor", a subliniat Anastasov.

"Suprafața orașului nostru este de 160 de kilometri pătrați, limitele orașului – de 32 de kilometri pătrați. În comparație cu alte orașe, care chiar depășesc Comratul din punct de vedere al populației, această suprafață este foarte mare. Orașul este situat convenabil. Planul general definește zone de parcuri verzi – de la strada Gavriliuc până la lacul de la periferia orașului. De la strada Gavriliuc până la strada Eliberării intenționăm să creăm locuri frumoase [pentru odihna turiștilor]. Acțiunea de a construi în oraș, conform legislației, este posibilă numai în baza planului general. Aveam foarte mare nevoie de el. Sper că în termen de o lună sau o lună și jumătate consiliul municipal îl va aproba și vom lucra în conformitate cu acest document", a spus primarul.

Orașul Comrat a fost inclus în lista celor șase așezări ale țării considerate "nave-amiral" ale dezvoltării. În termen de patru ani, capitala autonomiei trebuie să primească 460 de milioane de lei din diferite surse bugetare și nebugetare și, prin urmare, "planul general al orașului este acum necesar mai mult ca niciodată".

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

50
Tagurile:
Comrat, dezvoltare, plan
Микрофон в студии радио Sputnik

Operațiuni de control în transportul public: Iată ce s-a depistat

0
Agenția Națională Transport Auto în comun cu Inspectoratul Național de Securitate Publică continuă acţiunile de monitorizare şi informare în vederea protecţiei şi prevenirii răspândirii infecţiei COVID-19. Iată ce au depistat în urma efectuării operațiunilor de control.
Operațiuni de control în transportul public: Iată ce s-a depistat

În perioada 18-28 februarie, Agenția Națională Transport Auto  în comun cu Inspectoratul Național de Securitate Publica au efectuat operațiuni de monitorizare și control în autogări, pe traseele naționale, cât și în localitățile din Republica Moldova. Despre acest lucru a anunțat în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", specialistul principal, responsabil pe domeniul informare şi comunicare cu mass-media, Dmitri Prohniţchi.

Porivit lui,  în cadrul operațiunilor s-a constatat că în mare parte, măsurile ce țin de purtarea măștilor de protecție a conducătorilor auto și pasagerilor, dotarea mijloacelor de transport cu dezinfectanți– se respectă.

"În mare parte măsurile de protecție stabilie de Comisia Națională de Sănătate Publică se respectă. De câte ori am afectuat controale nu au fost depistate abateri semnificative", a subliniat Dmitri Prohnițchi.

De menționat este că în data de 1 martie curent, Ministerul Sănătății a organizat ședința Grupului de lucru intersectorial privind măsurile de protecție și prevenire a răspândirii infecției COVID-19, în cadrul căreia s-au discutat problemele în sănătate publică, inclusiv problema aglomerării în transportul public local și municipal.

Astfel, Agenția Națională Transport Auto a solicitat administrațiilor publice vizate să întreprindă măsuri pentru redresarea situației la rutele locale și municipale. La rândul lor, operatorii de transport rutier urmează să mărească numărul de autobuze în orele de vârf sau să antreneze autobuze cu capacitate mare de îmbarcare, să ajusteze orarul de circulație, dar și să micșoreze intervalul între cursele efectuate, susține instituția.

ANTA și INSP vor continua operațiunile comune privind monitorizarea și informarea persoanelor fizice și juridice implicate la prestarea serviciilor publice în transportul rutier de persoane, precum și întreprinderilor ce desfășoară activități conexe transportului rutier, în vederea respectării măsurilor de prevenire și răspândire a infecției COVID-19.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
pasageri, transport public, ANTA
Tematic
Reducerea numărului de pasageri în transport: De ce a fost necesară măsura?


Загрузка...
Natalia Gordienko și Filip Kirkorov

Video: Când își va prezenta Natalia Gordienko piesa cu care va merge la Eurovision

5
Filip Kirkorov a mai dezvăluit un detaliu cu privirea la pregătirea interpretei din Moldova pentru Euroovision, în compania unor vedete din showbizul rusesc. Este cunoscută data la care va fi prezentat clipul la piesa cu care Gordienko va încerca să cucerească Europa.

CHIȘINĂU, 3 mart – Sputnik. Cântărețul din Rusia Filip Kirkorov a invitat vedete din showbizul rusesc la prezentarea clipului Nataliei Gordienko Sugar ("Zahăr"), cu care aceasta o va evolua la concursul internațional Eurovision-2021.

Printre alții, Kirkorov și-a invitat la premieră colegii alături de care face parte din juriul unui program de divertisment la o televiziune rusească: interpreta Valeria, showmenii Timur Rodrighes și Aleksandr Revva, prezentatoarea TV Reghina Todorenko.

”Iată așa îi invităm astăzi pe prietenii mei apropiați la o frumoasă prezentare”, a menționat Kirkorov.

Amintim că Kirkorov va fi anul acesta producătorul Nataliei Gordienko la concursul Eurovision-2021. Cântărețul a anunțat deja că la actualul eveniment muzical internațional el va fi producător doar pentru interpreta din țara noastră.

Prezentarea oficială a piesei este planificată pentru 4 martie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

5
Tagurile:
clip, Eurovision, Gordienko
Tematic
Cine este bărbatul alături de care Gordienko se simte zeiță
Așa n-ai mai văzut-o: Gordienko, cu buzele pudrate - Video


Загрузка...