Izolator

Un adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost reținut: De ce este bănuit

95
Unul dintre șefii adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost reținut pentru 72 de ore. El este suspectat de abuz de serviciu în favoarea unei organizații criminale.

CHIȘINĂU 16 feb - Sputnik. Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) l-au reținut pe unul dintre directorii adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Aceștia au efectuat percheziții la domiciliul suspectului, în automobilul și în biroul de serviciu al acestuia. Directorul adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor este bănuit de comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale.

Totodată, potrivit Procuraturii, urmărirea penală continuă, iar pentru a se stabili toate circumstanțele urmează să fie efectuat un volum mare de acțiuni. Astfel, procurorii urmează să-i înainteze învinuirea persoanei vizate și să depună la judecătorul de instrucție un demers pentru plasarea acesteia în arest preventiv.

Dacă va fi găsit vinovat, vicedirectorul Administrației Naționale a Penitenciarelor riscă până la opt ani de pușcărie, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 15 ani. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

95
Tagurile:
PCCOCS, reținut, adjunct, penitenciare
Tematic
Pavel Voicu: Dacă nu investim în educație, vom deschide mai multe locuri în penitenciare

Foto: Ziua Rusiei la Chișinău pânze albe și expoziție foto

115
(reînnoit 22:42 12.06.2021)
  • La Chișinău a fost marcată Ziua Rusiei
  • Ziua Rusiei, sărbătorită în parcul ”Valea Morilor” din Chișinău
  • La evenimentul festiv din „Valea Morilor” a participat ambasadorul Federației Ruse în Moldova Oleg Vasnețov, șeful Casei ruse din Chișinău Andrei Muraviov, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Igor Dodon, directorul Biroul relații interetnice Elena Beleacova.
  • Expoziția „Rusia multilaterală”, organizată de Casa Rusă împreună cu ”Rossia Segodnia” și Sputnik, a fost deschisă de Ziua Rusiei în parcul ”Valea Morilor”

  • Regată nautică pe lacul din parcul ”Vale Mofilor” de Ziua Rusiei

  • Premiile pentru câștigătorii regatei nautice
  • Premierea câștigătorilor regatei nautice care a avut loc de Ziua Rusiei la Chișinău

Cu prilejul sărbătorii naționale a Federației Ruse, la Chișinău s-au desfășurat sâmbătă mai multe acțiuni festive, între care o expoziție foto și regata nautică. Vedeți imagini de la eveniment în galeria Sputnik.

Pe 12 mai, de Ziua Rusiei, în parcul ”Valea Morilor” din Chișinău a fost deschisă o expoziție de fotografie artistică. Expoziția intitulată „Rusia multilaterală” a fost organizată de Casa Rusă din Chișinău împreună cu Agenția Internațională de Presă ”Rossia Segodnia” și Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik Moldova și a avut loc în cadrul evenimentelor festive dedicat principalei sărbători de stat a Federației Ruse.

Ziua Rusiei în Moldova a fost sărbătorită cu spectacole ale mai multor colective artistice de copii, precum și cu o regată spectaculoasă care a avut loc pe apa lacului din „Valea Morilor”.

Câteva zeci de iahturi au fost aduse special la Valea Morilor de la baza din Ghidighici. Câștigătorii regatei au primit premiile binemeritate din mâinile șefului reprezentanței Rossotrudnicestvo în Moldova, Andrei Muraviov.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

115
  • La Chișinău a fost marcată Ziua Rusiei
    © Sputnik / Mihai Caraus

    La Chișinău a fost marcată Ziua Rusiei

  • Ziua Rusiei, sărbătorită în parcul ”Valea Morilor” din Chișinău
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Ziua Rusiei, sărbătorită în parcul ”Valea Morilor” din Chișinău

  • La evenimentul festiv din „Valea Morilor” a participat ambasadorul Federației Ruse în Moldova Oleg Vasnețov, șeful Casei ruse din Chișinău Andrei Muraviov, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Igor Dodon, directorul Biroul relații interetnice Elena Beleacova.
    © Sputnik / Mihai Caraus

    La evenimentul festiv din „Valea Morilor” a participat ambasadorul Federației Ruse în Moldova Oleg Vasnețov, șeful Casei ruse din Chișinău Andrei Muraviov, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Igor Dodon, directorul Biroul relații interetnice Elena Beleacova.

  • Expoziția „Rusia multilaterală”, organizată de Casa Rusă împreună cu ”Rossia Segodnia” și Sputnik, a fost deschisă de Ziua Rusiei în parcul ”Valea Morilor”
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Expoziția „Rusia multilaterală”, organizată de Casa Rusă împreună cu ”Rossia Segodnia” și Sputnik, a fost deschisă de Ziua Rusiei în parcul ”Valea Morilor”

    Regată nautică pe lacul din parcul ”Vale Mofilor” de Ziua Rusiei

    Premiile pentru câștigătorii regatei nautice

  • Premierea câștigătorilor regatei nautice care a avut loc de Ziua Rusiei la Chișinău
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Premierea câștigătorilor regatei nautice care a avut loc de Ziua Rusiei la Chișinău

galerie foto, Parcul Valea Morilor, Ziua Rusiei
Tematic
De Ziua Rusiei, la Chișinău a avut loc o regată nautică

Загрузка...
Микрофон в студии радио Sputnik

Participă la activități inedite la o tabără de vară pentru tineri - detalii