Vama Palanca

Ce s-a întâmplat: Sunt verificați toți străinii din țară

298
(reînnoit 12:51 07.02.2021)
Tot mai mulți străini încalcă regimul de ședere în Republica Moldova, iar în acest sens Biroul Migrație și Azil a inițiat verificarea legalității aflării pe teritoriul țării a cetățenilor străini. 

CHIȘINĂU 7 feb - Sputnik. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, se atestă o creștere a încălcărilor comise de către cetățenii străini în Republica Moldova. Mai exact, este vorba despre nerespectarea regulilor de schimbare a adresei de domiciliu/reședință, nerespectarea scopului declarat la obținerea dreptului de ședere, nerespectarea termenului de reînnoire a permisului de ședere sau prelungire a dreptului de ședere, dar și altele, iar în acest context, autoritățile au inițiat verificările legalității aflării pe teritoriul Republicii Moldova a străinilor cu permise de ședere.


Ministrul științei și învățământului superior al Federației Ruse Valeri Falkov
© Photo : Минобрнауки России

Astfel, conform legii, cetățenii străini sunt obligaţi să respecte legislaţia Republicii Moldova şi să se supună, în condiţiile legii, controlului organelor abilitate.

Potrivit unui comunicat de presă a MAI, ofițerii vor verifica valabilitatea permisului de ședere, necesitatea informării despre schimbarea documentului de călătorie, domiciliului sau reşedinţei, precum și vor fi efectuate verificări, dacă străinul întrunește condițiile de menținere a dreptului de ședere.

Autoritățile îndemnă cetățenii străini să respecte toate regulile de bază, iar dacă au anumite neclarități să telefoneze la Centrul de apel al BMA al MAI, la nrumărul de telefon: 022820007.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

298
Tagurile:
MAI, permis de ședere, documente, Cetățeni străini, străini, Biroul Migrație și Azil
Ciuperci

Atenție la ce mâncați: Cum evitați intoxicația cu ciuperci

13
(reînnoit 21:31 24.06.2021)
Consumul de ciuperci procurate din locuri neautorizate sau culese de prin pădure la întâmplare, pot duce la consecințe grave pentru sănătate.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Intoxicația cu ciuperci poate deveni fatală dacă nu se acționează prompt. Potrivit specialiștilor din cadrul ANSP, cu cât simptomele apar mai rapid, cu atât intoxicația este mai gravă.

„În aproximativ două ore de la consumul ciupercilor poate apărea greață, vomă, diaree, transpirația excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale etc. Peste șase ore – pot apărea dureri de cap, amețeli și agravarea stării de vomă pierderi de conștiință, halucinații, complicații severe hepatice și insuficiență renală, comă care poate cauza chiar moartea persoanei afectate”, susțin specialiștii. 

Simptomele intoxicației cu ciuperci variază în funcție de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină pe care îl conține.

Conform datelor statistice, anul trecut au fost înregistrate 302 cazuri de intoxicație cu ciuperci, iar în urma acestora, 370 de persoane au avut de suferit. Intoxicație cu ciuperci au avut și 80 de copii, iar patru adulți au murit. 

Datele mai arată că în prima jumătate a acestui an, au fost înregistrate 40 de cazuri de intoxicație cu ciuperci.

Specialiștii dau și niște sfaturi despre cum se acordă primul ajutor în caz de intoxicație cu ciuperci. 

  • Se apelează la Serviciul 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicației.
  • Până la sosirea echipei medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
  • Persoana trebuie să stea în pat, se interzice efectuarea activității fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mișcarea, alergarea sau mersul pe bicicletă vor intensifica absorbția toxinelor în sânge).

Pentru a evita intoxicația cu ciuperci, se recomandă consumul ciupercilor procurate doar în locuri autorizate, evitați să consumați ciuperci culese din locurile unde s-au administrat pesticide și din preajma gunoiului.

Specialiștii îndeamnă oamenii să evite să culeagă și să consume ciupercile vechi, crescute, cu larve și cele necunoscute; să procure ciupercile de la persoanele neautorizate care le comercializează pe marginea traseelor; să evite prelucrarea culinară a ciupercilor peste o zi sau mai multe după colectare și să nu păstreze ciupercile la cald, deoarece ele sunt un produs perisabil. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

13
Tagurile:
ANSP, intoxicație, ciuperci


Загрузка...
Pumn

Dezvăluiri în exclusivitate pentru Spuntik: Care e motivul real al bătăii în masă la Otaci

386
(reînnoit 01:13 25.06.2021)
Mama fetei din cauza căreia s-ar fi bătut mai mulți tineri din Otaci a făcut dezvăluiri în exclusivitate pentru Sputnik Moldova și a explicat care a fost de fapt motivul real care a dus la dezordinile în masă de joi. Ea afirmă că familia sa este acum amenințată.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Natalia Druță, mama fetei din cauza căreia a pornit bătaia de pe malul Nistrului, a explicat în exclusivitate pentru Sputnik Moldova ce s-a întâmplat cu adevărat pe 21 iunie și care a fost motivul real al bătăii în masă. 

Natalia Druță
Natalia Druță

Poliția a anunțat că trei reprezentanți ai comunității romillor s-au apropiat de tânăra care se odihnea pe malul Nistrului. Fata s-a speriat foarte tare și și-a sunat repede un prieten și un coleg de clasă. Cei doi au venit într-un suflet să o apere și așa a început conflictul între cele două tabere care a degenerat în bătaie. Natalia Druță afirmă că cei trei tineri au încercat să o curteze insistent pe fiica sa. Ea afirmă că cealaltă parte a conflictului îi amenință copilul. 

„Nu au atacat-o, ci s-au luat de ea. Acum fiica mea este amenințată, precum și mulți oameni care au fost astăzi la întâlnirea de la Otaci. Bătaia a fost de fapt o provocare a reprezentanților comunității romilor”, a declarat pentru Sputnil Natalia Druță. 

Soția lui Petru Druță afirmă că incidentul de la Nistru doar a umplut paharul, însă de fapt conflictul ar fi mocnnit de mult timp.

„Sunt niște reglări de conturi. Ei își permit foarte multe în raport cu localnicii. Nu toți sunt așa, doar anumite persoane. Cu alți ne împăcăm foarte bine de mulți ani. În ultima lună, cazul nostru nu a fost singurul. Adolescenții din sat au fost bătuți. În Calarașeuca au luat telefonul unui ibăiat și l-au bătut. Astfel de cazuri sunt aproape în fiecare zi. Când copii noștri vin de la școală și cineva îi atacă, îi bate pur și simplu, îi bate cu picioarele în burtă, în cap pe copii din clasele a 4-a, a 6-a. Și acestea nu sunt cazuri unice. Se iau și de fete”, susține femeia. 

Natalia a mai spus că bătaia a încetat doar pentru că au intervenit mascații de la „Fulger”, însă conflictul nu este nici pe departe consumat. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

386
Tagurile:
Otaci, în masă, bătaie
Tematic
Video: Ca în vestul sălbatic: Elevi din țara noastră, implicați într-o bătaie în România


Загрузка...
Lei

Euro și dolarul cresc din nou: Ce curs anunță BNM

0
(reînnoit 20:00 24.06.2021)
Euro și dolarul continuă să prindă putere în fața leului. Astfel, valutele străine s-au mai scumpit cu câțiva bani. Banca Națională a Moldovei a emis ratele de referință pentru vineri, 25 iunie.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Banca Națională a Moldovei a stabilit cursul oficial de schimb pentru vineri, 25 iunie. Astfel, un dolar american este cotat cu 17,99 lei, un euro – cu 21,48 lei, o hrivnă ucraineană – cu 65 de bani, un leu românesc – cu 4,36 de lei moldovenești, iar o rublă rusească – cu 24 de bani.

Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 25 Iunie 2021
Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 25 Iunie 2021

Conform cursului valutar BNM, dolarul a crescut cu doi bani, euro și leul românesc s-au scumpit cu câte un ban, iar hrivna ucraineană și rubla rusească își păstrează cotațiile anterioare. 

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
dolar, euro, BNM, curs valutar


Загрузка...