CEDO

Când vom cunoaște numele judecătorilor propuși pentru CEDO

71
(reînnoit 11:47 13.01.2021)
13 judecători moldoveni își doresc să ajungă magistrați la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Despre aceasta a anunțat ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, fără însă să ofere detalii despre identitatea participanților la concurs.

CHIȘINĂU, 13 ian - Sputnik. Ministerul Justiției a anunțat concursul național pentru suplinirea postului de judecător la CEDO în data de 24 decembrie. Doritorii de a ocupa acest post au putut expedia dosarele lor până în data de 12 ianuarie.

Astăzi ministrul interimar al Justiției Fadei Nagacevschi a anunțat că 13 judecători și-au anunțat intenția să arbitreze la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Deocamdată, nu se cunoaște identitatea participanților. 

Concursul național pentru suplinirea postului de judecător la CEDO se va desfășura în două etape: preselecția candidaților privind întrunirea condițiilor stabilite de participare la concurs în baza dosarelor depuse și interviul susținut în fața Comisiei de concurs. Până în data de 29 ianuarie 2021, Comisia nominalizată va selecta și va prezenta Guvernului trei candidați pentru a fi propuși la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

71
Tagurile:
CEDO, magistrați, judecători
Tematic
Condamnările la CEDO: Cine va plăti prejudiciile
Nagacevschi: Moldova pierde multe dosare la CEDO - cum vor interveni autoritățile
Avion

Important pentru moldovenii din Israel: Toate zborurile-interzise

47
(reînnoit 21:09 24.01.2021)
Israelul a decis să impună noi reguli în contextul legat de infecția COVID-19, în special de noua tulpină.

CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Toate zborurile de pasageri din și spre Israel vor fi anulate începând de marți, 26 ianuarie. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Cabinetul israelian pentru a preveni răspândirea noii tulpini a coronavirusului.

Un avion pe pista de decolare a unui aeroport, imagine de arhivă
© Sputnik / Максим Богодвид

Presa din Israel scrie că începând de marți de la miezul nopții, toate companiile interne și externe vor opri zborurile pentru o perioadă de 14 zile. Companiilor străine li se va interzice să aterizeze în Israel, cu excepția avioanelor de marfă, avioanelor pentru stingerea incendiilor și a zborurilor de urgență medicală. în cazul companiilor interne, zboruri vor avea loc doar în situații excepționale.

Această regulă este și pentru companiile aeriene private. Astfel, avioanele vor putea părăsi țara doar în scopuri de tratament medical în străinătate, pentru proceduri legale, înmormântări familiale sau pentru relocare.

Această decizie vine după ce de săptămâna trecută toate persoanele sosite pe aeroportul internațional Ben-Gurion sunt obligate să prezinte un test de coronavirus negativ efectuat cu mai puțin de 72 de ore înainte de aterizare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

47
Tagurile:
anulare zboruri, Zboruri avia, zborurir noi, Israel


Загрузка...
Polițist de frontieră cu binoclu

Controale inopinate la Sectoarele Poliției de Frontieră: Ce au găsit oamenii legii

615
(reînnoit 17:09 24.01.2021)
Conducerea de vârf a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a efectuat controale inopinate la mai multe direcții și sectoare.

CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Controale inopinate au fost efectuate astăzi, 24 ianuarie la mai multe puncte de trecere a frontierei de stat. Este vorba în special de punctul comun de trecere Palanca - Maiaki-Udobnoe, Sectorul de Poliție de Frontieră Tudora-1, dar și Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport.

Controalele au fost efectuate chiar de conducerea Poliției de Frontieră. Șeful interimar al IGPF, Petru Corduneanu a vrut să se asigure că polițiștii de frontieră își respectă cu strictețe obligațiunile și îți îndeplinesc misiunea privind securitatea statului și siguranța cetățeanului. În cadrul vizitelor de control au fost verificate echipamentele tehnice din dotare, starea mijloacelor de transport și modul cum sunt acestea deservite.

La fel, a fost verificat cum are loc procedura de control, respectarea măsurilor de protecție individuală a angajaților cât și de felul cum are loc schimbul de informații prin Punctul de contact Palanca. A fost remarcată activitatea patrulelor aflate în misiune în zilele de weekend. la Aeroport, șeful subdiviziunii și-a prezentat atât programul de lucru, specificul activității cât și posibilele situații de risc întâlnite în domeniul de referință.

Petru Corduneanu a fost desemnat șef-adjunct la Inspectoratul Poliției de Frontieră recent. Petru Corduneanu a fost eliberat din funcția de șef-adjunct al SPPS în data de 21 decembrie, în baza cererii pe care a depus-o. S-a întâmplat imediat după învestirea noului președinte al țării, Maia Sandu. Peste o săptămână, el a fost numit în funcția de comandant adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

615
Tagurile:
Polițist, Poliția de Frontieră Română, Poliția de Frontieră


Загрузка...