Banca Mondială

Banca Mondială este împotriva reducerii vârstei de pensionare

124
(reînnoit 19:50 21.12.2020)
Banca Mondială a emis un comunicat de presă în care își exprimă dezacordul în raport cu mai multe legi adoptate săptămâna trecută de către Parlamentul de la Chișinău.

CHIȘINĂU, 21 dec - Sputnik. Banca Mondială considedră că reducerea vârstei de pensionare de la 63 de ani la 57 pentru femei și 62 pentru bărbați „va afecta sustenabilitatea sistemului de pensii și se va solda cu pensii mai mici pentru toți, în special pentru femei”.

„În cele din urmă, această măsură lasă mai puține resurse pentru cheltuielile prioritare în sănătate, educație și infrastructură”, precizează Banca Mondială într-un comunicat de presă.

Instituția financiară este nemulțumită și de modificările operate la legislația cu privire la declararea averii și intereselor personale. În opinia Băncii Mondiale, acestea „fac aproape imposibilă impunerea sancțiunilor disciplinare pentru încălcarea integrității”.

De asemenea, Banca Mondială susține că abrogarea „legii miliardului” ar afecta „capacitatea Băncii Naționale a Moldovei de a susține în mod eficient stabilitatea macroeconomică și financiară”.

Acest lucru s-a întâmplat pe 16 decembrie. Deputații PRSM și Pentru Moldova au abrogat Legea nr. 235 privind emisiunea obligațiilor de plată derivate din garanțiile stat, în baza căreia, în anul 2021, Guvernul urma să transmită 600 de milioane de lei Băncii Naționale a Moldovei pentru devalizarea sectorului bancar, aceștia urmând să fie alocați agricultorilor care au suportat pierderi în 2020 din cauza secetei și a înghețurilor.

Atunci autorii inițiativei legislative, deputații socialiști Bogdat Țîrdea, Petru Burduja, Vladimir Golovatiuc și Corneliu Furculiță, au propus ca banii care urmau să fie alocați pentru recuperarea datoriilor celor trei bănci să fie alocați pentru susținerea agricultorilor. Potrivit legii, Guvernul, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a ei, va elabora și va propune măsurile necesare pentru soluționarea problemei datoriei băncilor ”Banca de Economii”, ”Banca Socială” și ”Unibank” față de Banca Națională a Moldovei.

Conducerea Băncii Naționale a Moldovei s-a arătat nemulțumită de abrogarea ”legii miliardului” și afirmă că din această cauză ar putea fi afectată relația țării noastre cu FMI.

A doua zi după abrogarea legii, în data de 17 decembrie, guvernatorul BNM, Octavian Armașu, printr-o scrisoare adresată Parlamentului și Ministerului Finanțelor, a exprimat dezacordul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) față de anularea ”legea miliardului”.

În scrisoare este menționat faptul că ”Orice inițiative legislative care au drept obiect retragerea sau anularea angajamentului asumat de stat, precum și a efectelor acestuia, ar putea avea impact negativ asupra potențialului de dezvoltare a economiei naționale, deoarece vor crea o situație de instabilitate și incertitudine atât pentru agenți economici și investitorii interni cât și pentru cei străini, afectând imaginea, reputația și credibilitatea țării și ale autorităților publice centrale”.

Un alt punct de vedere împărtășesc autorii inițiativei legislative - deputații socialiști. Ei afirmă că nu cetățenii (prin bugetul furat) trebuie să întoarcă miliardul de dolari furat din sistemul bancar.

"Nu cetățenii trebuie să plătească pentru alții și pentru cei care au participat la fărădelegi… Banii aceștia care vor fi identificați să meargă pentru subsidii în agricultură”, a menționat deputatul socialist Vlad Bătrîncea în ședința din 16 decembrie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

124
Tagurile:
Parlament, legi, Banca Mondială
Tematic
Sunt șanse să fie ajutată Moldova de Banca Mondială în contextul secetei din agricultură?
Девушка за ноутбуком

Primarul le-a tăiat plăcerea: Ce priveau pe Internet angajații unei primării

264
(reînnoit 23:42 14.06.2021)
Tristețe mare în rândul angajaților de la Primăria Slobozia care nu vor mai putea privi filme și seriale la locul de muncă, în timpul programului. Edilul-șef a decis să restricționeze accesul lucrătorilor pe site-uri care nu au legătură cu munca.

BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Situație neobișnuită în România, în care primarul localității Slobozia a luat decizia drastică de a restricționa accesul angajaților la site-urile care nu aveau legătură cu activitatea lor.

Edilul a hotărât să ”taie în carne vie” după ce un control informatic realizat de curând în instituție a scos la iveală faptul că mai mulți angajați din Primărie urmăreau filme și seriale pe Netflix sau stăteau pe rețelele de socializare, în timpul programului.

La momentul de față, funcționarii din primăria Slobozia mai au acces la internet doar în interes de serviciu, precizează independentonline.ro.

„Am făcut în așa fel încât să renunțăm la tot ce înseamnă acti­vități care implică hobby-uri în timpul programului de lucru. S-a limitat accesul la acele platforme și site-uri care nu aveau legătură cu munca. Poate unora nu le convine, dar trebuie să în­țeleagă faptul că lu­crăm pentru cetățeni și trebuie să-i ajutăm atunci când au nevoie de noi!”, spune primarul Dragoș Soare.

Acesta a explicat că nici o solicitare nu poate fi amânată numai pentru că o persoană nu are chef să îi facă treaba, pentru că urmărește postările colegilor pe rețelele de socializare ori pentru că se uită la filme.

De asemenea, potrivit edilului, angajaților li s-a atras atenția și s-au pus file la dosar.

Soare promite că se va face o analiză mai complexă a acestor cazuri și că, în funcție de rezultate, acolo unde se va dovedi că nu există o activitate intensă, posturile ar putea fi restructurate.

De asemenea, edilul a subliniat că funcționarii din primărie care vor avea abateri repetate vor fi sancționați sau concediați.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

264
Tagurile:
Internet, angajați, Primărie, România
Tematic
Vor zbura capete la Primăria Chișinău? La cine s-a referit primarul Ion Ceban


Загрузка...
Arest

Un moldovean a fost extrădat din Federația Rusă: Iată ce a comis

92
(reînnoit 21:11 14.06.2021)
Un moldovean a fost reținut în Federația Rusă după ce timp de cinci ani s-a aflat în căutare internațională. El ar fi omorât un bărbat, după care a dat bir cu fugiții în Rusia.

CHIȘINĂU, 14 iun - Sputnik. Un bărbat de 32 de ani, originar din Slobozia, s-a aflat timp de cinci ani în căutare internațională, iar acum a fost reținut în Federația Rusă.

Potrivit Poliției, în 2016 învinuitul ar fi omorât un bărbat din raionul Căușeni, după care a fugit în Federația Rusă. Moldoveanul a fost anunțat în căutare internațională de către oamenii legii de la Inspectoratul de Poliție Bender.

După reținerea acestuia de către organele de drept ale Federației Ruse, bărbatul a fost extrădat în Republica Moldova. Ulterior, direct de la aeroport, învinuitul a fost dus la Penitenciarul nr.13 din Chișinău. El riscă până la zece ani de pușcărie. 

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

92
Tagurile:
omor, Federația Rusă, moldovean, reținere
Tematic
Omor la beție: Un bărbat și-a strangulat vecinul cu un șiret


Загрузка...