Pumn

Violența în familie, tot mai frecventă: Ce impact are fenomenul

75
(reînnoit 14:46 04.12.2020)
Femeile sunt cele mai expuse violenței în familie, o demonstrează datele statistice. Cifrele arată că, în perioada stării de urgență, numărul femeilor care au apelat după ajutor a crescut. Astfel, în acest an, peste 11 mii de persoane au sunat la Serviciul 112.

CHIȘINĂU 4 dec - Sputnik. De la începutul acestui an, 11 138 de persoane au solicitat ajutorul Serviciului 112 în cazuri de violență. Doar în luna martie, au fost înregistrate 1 061 de apeluri în acest sens. 

Datele arată că 87 la sută din apeluri au fost făcute de femei care au cerut ajutor. Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în Capitală. Specialiștii din domeniu susțin că în perioada stării de urgență s-a atestat o creștere cu 30 la sută a numărului de cazuri de violență în familie la nivel mondial. 

Psihologul Zinaida Gribincea a declarat pentru Sputnik Moldova că, de fapt, pandemia de COVID-19 a dus la acutizarea situației din familie, prin asta și se explică creșterea numărului cazurilor de violență în familie. Autoizolarea i-a făcut pe membrii familiei să petreacă cât mai mult timp împreună, iar acest fapt a dus la escaladarea unor conflicte, ce au dus uneori la violență. Psihologul susține că, de regulă, agresorii care au încercat o dată să aplice forța, vor repeta aceasta ori de câte ori vor avea ocazia. Iar dacă agresorul vrea să se schimbe cu adevărat, atunci este nevoie de terapie. 

„De regulă, agresorii afirmă întotdeauna că scena de violență este ultima din istoria familiei lor, însă violențele continua pentru că vorbim despre un stil de comportament, vorbim despre o educație precară a agresorului și de tendințe violente care nu pot fi corectate în mod individual. Întotdeauna este nevoie de intervenție psihoterapeutică pentru ca agresorul să conștientizeze faptele pe care le comite”, a menționat Zinaida Gribincea. 

Centrul Internațional La Strada a publicat un raport în care se menționează că, în timp de zece ani de funcționare a Telefonului de Încredere pentru Femei și Fete, peste 18 mii de apeluri au fost făcute în vederea solicitării ajutorului din partea specialiștilor. Câte cinci femei sună zilnic pentru a afla ce poate să întreprindă ca să scape de agresor. Psihologul Zinaida Gribince susține că multe femei devin victime ”cu statut permanent” și că le este foarte greu să-și mobilizeze curajul și să pună capăt relației toxice. De regulă, victimele violențelor au nevoie de consiliere psihologică.

„În societatea noastră mai există cumva stereotipuri care stagnează decizia femeii de a pleca dintr-o relație toxică. Astfel, multe femei mai cred în continuare că „dacă mă bate – mă și mai iubește” sau „mă bate, dar aduce bani în casă” etc. Toate aceste prejudecăți și stereotipuri o fac pe femeie să nu iasă dintr-o relație disfuncțională, pentru a nu fi cumva percepută diferit de către societate. Alteori, agresorul este unica sursă de venit în familie, la care femeile nu pot renunța, având la educație copii pe care nu-i poate întreține de una singură”, a explicat psihologul. 

Datele statistice mai arată că în zilele de luni și vineri s-au înregistrat cele mai multe apeluri de solicitare a ajutorului. Specialiștii explică acest lucru prin faptul că în zilele de odihnă victima și agresorul petrec mai mult timp împreună. Sunt zilele destinate petrecerilor, întâlnirilor cu prietenii și rudele, iar acest fapt implică și consumul de alcool. Anume în astfel de circumstanțe tensiunile dintre parteneri se intensifică. 

„Dacă violența în familie este declanșată pe fundalul consumului de alcool, acestea sunt zilele în care agresorii nu sunt constrânși de obligațiunile de la locul de muncă, astfel fiind prezenți în familie”, a conchis Zinaida Gribincea.

Psihologul mai spune că unele femei se tem să vorbească deschis despre faptul că sunt victime ale violenței în familie, iar acest lucru implică și alte consecințe. Tolerarea violenței nu este o soluție, iar orice femeie trebuie să găsească curajul să lupte. Totuși, chiar și atunci când femeia găsește puteri și apelează după ajutor, ea se teme că agresorul se va întoarce mult mai înrăit, iar actele de violență vor continua. 

Cei mai afectați de violența din familie ajung să fie copiii, care involuntar devin martori ai acestor scene sau, mai rău, pot deveni și ei victime. Psihologul subliniază că un părinte violent nu educă, ci distruge destinul copilului său, deoarece acesta ar putea prelua exemplul văzut în familie. Zinaida Gribincea susține că copiii agresați rămân cu sechele pe viață, iar principalele traume psihologice pot fi neîncrederea în sine, anxietatea, depresia, chiar și problemele de relaționare. 

„Copiii care sunt martori ai scenelor de violență pot avea un nivel de sensibilitate scăzută la durere, deficit de empatie sau, din contra, pot fi mult prea implicați în trăirea stărilor pe care le are mama în detrimentul trăirii unei copilării fericite”, a precizat psihologul. 

În data de 25 noiembrie a fost lansată campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, ce are drept scop să sensibilizeze societatea asupra problemei violenței în familie, și nu doar. Campania internațională se desfășoară în Moldova pentru a 18-a oară. La campanie s-au alăturat numeroase instituții ale statului, ONG-uri, dar și companii private care nu sunt indiferenți de soarta femeilor și copiilor din Republica Moldova. Recent, Poliția Republicii Moldova a publicat un spot video în care îndeamnă femeile să nu tacă și să aibă curajul să vorbească despre problema pe care o au. 

Mai jos puteți viziona filmulețul în care protagonistă este Ana Tkacenko, o femeie ce a avut curajul să lupte și să învingă fenomenul violenței în familie. 

Datele Biroului Național de Statistică arată că mai mult de 63 la sută dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 15-65 ani au suferit de cel puțin o formă de violență pe parcursul vieții. În anul 2019 au fost înregistrate 2 597 cazuri de violență în familie, iar în primele 3 luni ale anului 2020 - 678 cazuri.

Amintim că, săptămâna trecută, Serviciul 112 și centrul La Strada și-au unit forțele împotriva violenței. Cele două instituții au semnat un acord de colaborare prin care operatorii Serviciului 112 se angajează să direcționeze toate apelurile legate de violența în familie către specialiștii de la centrul La Strada. Astfel, femeile și copiii care sunt victime ale violenței vor putea beneficia de consilierea unor psihologi, dar și a juriștilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

75
Tagurile:
Serviciul 112, La strada, violență față de copii, violență față de femei, violență în familie, violență
Tematic
Statistici despre violența fizică și sexuală împotriva copiilor: Iată ce a ieșit la iveală
Agresorii violenței în familie, monitorizați electronic
Veaceslav Ioniță

Scumpirea produselor petroliere este justificată sau nu? Răspunsul lui Veaceslav Ioniță

69
Anul 2021 vine cu noi scumpiri pe piața produselor petroliere. Cum explică expertul economic aceste majorări, aflați în materialul de mai jos.
Scumpirea produselor petroliere este justificată sau nu? Răspunsul lui Veaceslav Ioniță

Majorarea preţului produselor petroliere, înregistrată în ultimele zile, este justificată, spune expertul economic Veaceslav Ioniță. Potrivit fostului deputat, la baza acestor scumpiri stă creșterea accizei pentru produsele petroliere, precum și creșterea prețurilor pe piețele internaționale.

„În acest an s-au întâmplat două lucruri negative, din punctul nostru de vedere, care au afectat prețurile la produsele petroliere. Unu – anul acesta, la fel ca și în fiecare an din ultimii 10 ani de zile, Guvernul majorează accizele la produsele petroliere. În acest an, pentru un litru de benzină pe care îl cumpărați, plătiți 4,87 acciza. Anul trecut a fost 4,47 acciza. Să nu uităm și de TVA-ul care constituie 48 de bani. Deci avem 48 de bănuți impozite achitate suplimentar pentru fiecare litru de benzină. Acesta este primul factor legat de creșterea prețurilor la produsele petroliere”, a declarat Veaceslav Ioniță într-un interviu pentru Sputnic Moldova.

Și creșterea prețului petrolului pe piețele internaționale a dus la scumpirea benzinei și a motorinei.

„Dacă în luna septembrie-octombrie a anului trecut prețului unui barrel de petrol a fost de 40 USD, ceea ce tradus în lei moldovenești înseamnă 4 lei și 30 de bănuți, în decembrie el s-a scumpit cu 25% până la 50 USD, iar în prezent a mai crescut cu 10% până la 55 USD/barrel. Ceea ce înseamnă o scumpire de 50 de bănuți a litrului de petrol doar în ultimele zile”, a adăugat Veaceslav Ioniță.

Expertul spune că petroliștii au profitat de pe urma ieftinirii petrolului în vara anului trecut, când prețul la petrol a scăzut dramatic, ajungând la minimul din ultimii 25 ani, dar acum nu fac decât să se adapteze condițiilor de pe piață.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

69
Tagurile:
pret, scumpire, motorina, Benzină
Tematic
Expert: Accizele pentru benzină cresc cu 41 de bani, dar ce se întâmplă cu drumurile
Expert: Avem cel mai mic preț la benzină din ultimii 10 ani
Mai multă transparență: Cum vor fi efectuate achizițiile publice de produse petroliere


Загрузка...
Viorel Morari

Viorel Morari a fost eliberat din arest

68
(reînnoit 21:32 20.01.2021)
Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție a fost eliberat la doar o zi după ce a fost plasat în arest preventiv.

CHIȘINĂU, 20 ian - Sputnik. Informația despre eliberarea lui Morari a fost confirmată pentru sputnik de către ofițerul de presă al Procuraturii Generale Maria Vieru.

”Demersul procurorului de aplicare a arestului a fost respins de judecătoria Chișinău sediul Ciocana. Procuratura va contesta încheierea judecătorului de instrucție la Curtea de Apel Chișinău”, a precizat Vieru.

Ieri, șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Lui  Viorel Morari i-a fost înaintată învinuirea pe patru capete de acuzare. 

„Acesta este acuzat de: ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate” – acțiuni comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării. Ultimii au fost recent reabilitați în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă”, a precizat anterior Procuratura Generală într-un comunicat de presă. 

Totodată, un alt figurant în același dosar a fost reținut de PCCOCS. Acesta, în anul 2018 era ofițer de investigație în cadrul Direcției nr.5 a INI, iar în prezent este angajat al Poliției de Frontieră. Potrivit informațiilor, imediat ce a primit citație la Procuratură, polițistul de frontieră s-a internat în spital, în baza unui certificat eliberat de serviciul medical al Poliției de Frontieră. Potrivit medicului curator, starea acestuia de sănătate permite participarea la acțiuni procesuale, astăzi urmând a fi audiat și recunoscut în calitate de învinuit.

În dosar figurează și actualul Șef interimar al Serviciului Antidrog din cadrul Poliției de Frontieră, care în anul 2018 era ofițer de investigație în cadrul Direcției nr.5 a INI și care încă acum o săptămână a fost pus sub învinuire pentru aceleași patru capete de acuzare.

La fel, în această schemă a participat un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție. Acesta a anunțat despre îmbolnăvirea sa cu COVID-19 exact în ziua pentru care fusese citat pentru audieri.

Urmărirea penală este în derulare, iar Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal și judecate, cu tragerea la răspundere a celor care au fabricat și gestionat dosare la comandă.

Amintim, fostul șef al Procuraturii Anticorupție a fost arestat în luna ianuarie, fiind pus sub învinuire pentru abuz în serviciu și fals în acte publice. Ulterior, i-au fost înaintate și alte capete de acuzare - amestec în înfăptuirea urmăririi penale, îmbogățire ilicită și spălare de bani. În consecință, Viorel Morari a stat în arest mai bine de o lună, iar la mijlocul lunii februarie a fost eliberat de sub control judiciar din sala de judecată, după ce magistrații au respins solicitarea procurorilor de a prelungi arestul cu 60 de zile.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

68
Tagurile:
eliberat, arest, Viorel Morari
Tematic
Ultima oră: Viorel Morari, în arest preventiv pentru 30 de zile


Загрузка...
Nord Stream - 2”

"Nord Stream - 2" va determina soarta relațiilor germano-americane

28
(reînnoit 21:50 20.01.2021)
La inaugurarea sa, Joe Biden a primit un cadou nu atât de plăcut din partea Germaniei – partenerul cheie al SUA. Cadoul reprezintă o chintesență, atent ambalată și legată cu panglică, a problemelor cu care noua administrație va trebui să se ocupe.

Statele Unite au impus sancțiuni navei rusești de instalare a țevilor "Fortuna", care este implicată în construcția gazoductului "Nord Stream – 2". De asemenea, potrivit presei germane, ambasada americană de la Berlin a notificat guvernul Republicii Federale Germania despre planurile de a introduce noi măsuri restrictive.

Autoritățile germane au reacționat de-a dreptul ofensator prin comentariul lor „relaxat” că "au luat act de acest lucru cu regret", adică nu a existat nici măcar o expresie formală de îngrijorare.

Ceea ce s-a întâmplat a fost o continuare organică a unui alt incident important, care a avut loc cu câteva zile mai devreme.

Fostul secretar de stat adjunct american și consilier pentru politica externă al lui Joe Biden în timpul alegerilor, Nicholas Burns, a venit cu ideea de a îngheța simultan sancțiunile SUA împotriva conductei de gaz și de a suspenda construcția acesteia, astfel încât noua administrație să poată "avea o conversație confidențială și judicioasă cu guvernul Germaniei și cu alte țări participante".

Este evident că Burns nu a acționat din proprie inițiativă, ci a exprimat propunerea Washingtonului.

Cu toate acestea, nemții l-au ignorat pur și simplu. Șeful Comitetului pentru Energie al Bundestagului, Klaus Ernst, a considerat discuția politicii energetice germane cu Statele Unite "complet nepotrivită". El a subliniat că "construcția "Nord Stream – 2" este o afacere pur europeană, care are toate autorizațiile necesare și, prin urmare, trebuie să fie finalizată rapid".

Politica americană externă din ultimele decenii, prin care președinția lui Donald Trump a devenit un eșec și pe care democrații intenționează să o reînvie, este cel mai adesea descrisă ca fiind globalistă. Ea conține două elemente cheie la fel de importante – procesual-instituțional și ideologic.

Responsabil pentru partea ideologică este un complex voluminos din cele mai liberale și progresiste idei – de la progresul LGBT până la necesitatea umanității de a refuza consumul de carne din motive ecologice. Mai mult, radicalismul adepților, cerințele de aderare la o "singura doctrină corectă" și persecuția disidenților devin din ce în ce mai dure.

Partea instituțională este, de asemenea, bine cunoscută publicului și reprezintă un sistem de organizații, documente și proceduri supranaționale. Există o opinie populară (și nu este nerezonabilă) că, în acest mod, Statele Unite și-au consolidat timp de mai mulți ani propria dominanță pentru a impune lumii reguli de joc favorabile lor și pentru a-și stabili, în mod permanent, conducerea globală.

Faptul că ceva a mers prost a devenit clar deja de ceva timp. Un număr din ce în ce mai mare de țări au învățat să joace și să câștige într-un sistem despre care se știe că este nedrept față de ele. Rusia și aplicarea cu succes, în avantajul său, a regulilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) este mai degrabă un exemplu clar decât o excepție. Acest lucru a fost repetat de Donald Trump în mod constant pe parcursul celor patru ani, retrăgând, fără ezitare, Statele din numeroase tratate și organizații internaționale: de fapt, ele nu sunt atât de profitabile pentru America pe cât se credea.

Nu este greu de ghicit că cei câțiva parteneri privilegiați ai Statelor Unite, unul dintre care este și Germania, au bonusuri speciale – și, așa cum a devenit deja evident, știu să le folosească foarte bine.

Anume din acest motiv Berlinului i-a fost atât de incomod Trump, care spunea adevărul, fără a analiza, și distrugea schema consolidată a Germaniei de restabilire treptată și liniștită a suveranității sale și de utilizare a Americii în propriile sale interese.

Și anume din acest motiv autoritățile Republicii Federale Germania l-au acceptat euforic pe Biden ca noul președinte al Statelor Unite: acest lucru promite întoarcerea unui format de relații mult mai confortabil pentru germani – cu o coincidență deplină a retoricii propagandiste și un proces politic de lobby pe îndelete în culise, sub masca căruia este posibilă promovarea cu succes a unei agende favorabile pentru Germania.

Asta se întâmplă cu "Nord Stream – 2". În ultimele luni, au fost luate măsuri pentru a maximiza siguranța construcției gazoductului față de presiunea sancțiunilor de peste ocean. Proprietarii aceleiași nave "Fortuna" au fost schimbați. Parlamentul landului Mecklenburg – Pomerania Occidentală a creat un fond pentru a sprijini activitățile operaționale ale proiectului.

Cel mai interesant lucru este că, cu ajutorul acestei structuri, autoritățile germane încearcă să prindă doi iepuri odată: pe lângă faptul că susțin construcția în sine, autoritățile oferă informații și sprijin ideologic, întrucât noua organizație se numește "Fondul pentru protecția climei și a mediului înconjurător al landului Mecklenburg-Pomerania Occidentală", iar obiectivul oficial este sprijinirea "realizării obiectivelor climatice ale Germaniei". Astfel, agenda de mediu este interceptată, deoarece anume "verzii" sunt cei mai utilizați pentru a torpila "Nord Stream – 2" în interiorul țării.

Nord Stream-2: De ce SUA împiedică construcția lui și ce crede Europa
© Video : Ruptly / Wh.gov / facebook.com/maria.zakharova.167

Echipa lui Joe Biden se afla într-o situație foarte dificilă. Ea nu poate – așa cum ar fi făcut Trump – să organizeze imediat un scandal, la nivel mondial, partenerului strategic, cu adoptarea unor măsuri extrem de dure împotriva lui. Acest lucru pur și simplu contrazice directivele restabilirii unității occidentale, cu care democrații revin la putere. Mai mult, în general, Berlinul arată Washingtonului un entuziasm loial și cea mai profundă alianță ideologică, fapt ce a fost demonstrat încă o dată prin intermediul reacției lor sincronizate de indignare privind detenția lui Alexei Navalnîi în Rusia.

Metodele obișnuite de lucru – petrecerile din culise și creșterea treptată a presiunii – amenință să se tergiverseze luni de zile: germanii sunt mari maeștri ai aranjării presiunilor și problemelor birocratice internaționale. Până în acel moment, "Nord Stream – 2" va fi pur și simplu finalizat, iar pentru americanii va fi prea târziu.

Drept urmare, din primele zile ale președinției lui Joe Biden, noua administrație va fi forțată să aleagă în munca sa între trumpismul categoric inacceptabil și globalismul liberal ideologic corect, dar ineficient.

Cu toate acestea, Germania se confruntă cu propriile sale dificultăți. Ieri, "Gazprom" a avertizat asupra riscurilor conductei de gaz "Nord Stream – 2" datorate presiunilor politice, care, în cele din urmă, ar putea duce la suspendarea sau chiar la anularea proiectului. Acesta este un avertisment, în primul rând, Berlinului, care, în căutarea independenței și consolidării geopolitice, a considerat o idee bună să joace o carte anti-rusă sfidătoare sub forma cazului de otrăvire a lui Navalnîi – și a uitat din nou cât de dureros Rusia poate să răspundă la așa ceva.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

28
Tagurile:
SUA, Germania, relații, Nord Stream-2"
Tematic
Ultima șansă: SUA s-au apucat iarăși de ”Nord Stream – 2”


Загрузка...