Felinare pe care sunt desenate albine

Noul „aur moldovenesc” pentru export: Despre ce este vorba

458
(reînnoit 21:34 24.11.2020)
Un apicultor a vorbit în studioul Sputnik Moldova despre ce ar trebui să facă producătorii moldoveni pentru a exporta mai multă miere peste hotare.

CHIȘINĂU, 24 nov - Sputnik. Apicultura este acea ramură a agriculturii din Moldova care ar putea împleti între ele grădinăritul, viticultura, cultivarea culturilor de câmp. Expertul economic Anatol Ignat a vorbit despre acest aspect în studioul Sputnik Moldova.

Анатолий Игнат
© Sputnik / Mihai Caraus
Анатолий Игнат

„În întreaga lume, populația de albine este în scădere de la an la an. Aceasta este o tendință foarte periculoasă. În China, de exemplu, au ajuns să recurgă la polenizarea manuală a livezilor. Având în vedere că mierea este acum singurul produs animalier ce poate fi exportat în UE, sectorul apicol ar trebui să devină una dintre priorități, iar Guvernul să contribuie la dezvoltarea lui”, a spus Anatol Ignat.

Expertul a menționat că, anul trecut, Cabinetul de Miniștri a adoptat o strategie pentru dezvoltarea acestui sector, care conține măsuri clare de popularizare a industriei apicole din țară.

Din punct de vedere economic, stupinele din țară sunt destul de mici.

Există doar câteva ferme mari care au dorit să unească întregul sector, să consolideze fermierii cu stupine mici, dar până acum nu s-au înregistrat progrese în această direcție.

„Deocamdată, acest grup de inițiativă este în căutare de sponsori, dar între timp Moldova trebuie să creeze asociații mari pentru exportul de miere”, a adăugat Ignat.

Potrivit expertului, la nivel de stat, este necesar să se adopte un Cod de reguli pentru apicultorii care ar produce miere în conformitate cu standarde stricte de calitate, astfel încât acest produs să devină un adevărat „aur moldovenesc” pentru străinătate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

458
Tagurile:
export, miere
Tematic
Benefic pentru sănătate: Proceduri cu miere de albini
Moldova, fără miere: Cum supraviețuiesc apicultorii
Defrișări, foto de arhivă

„Moldsilva” a pornit o anchetă de serviciu la „Plaiul Fagului”

13
(reînnoit 19:22 26.01.2021)
Agenţia „Moldsilva” a pornit o anchetă de serviciu la Rezervaţia Naturală „Plaiul Fagului”, după apariția în spațiul public a unor imagini video ce semnalau pretinse nereguli.

CHIȘINĂU, 26 ian - Sputnik. Agenţia „Moldsilva” s-a autosesizat în urma unor secvenţe video difuzate pe rețelele de socializare și a început o anchetă de serviciu la Rezervaţia Naturală „Plaiul Fagului”.

În cadrul unei şedinţe operative, „Moldsilva” a stabilit un plan de acţiuni pentru elucidarea tuturor circumstanţelor, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

De asemenea, s-a decis formarea a două grupuri de lucru cu implicarea specialiştilor din cadrul aparatului central al „Moldsilva”.

Primul grup va activa, nemijlocit, pentru verificarea situaţiei la Cantonul de pază nr. 12 - locul de unde proveneau imaginile video cu masa lemnoasă stocată.

Al doilea grup va fi implicat la verificarea situaţiei în alte parchete ale Rezervaţiei Naturale „Plaiul Fagului”.

„Moldsilva” a informat că rezultatele acestor anchete de serviciu vor fi făcute publice la finalizarea lor.

Rezervația științifică „Plaiul Fagului” este amplasată în raionul Ungheni, în apropiere de satul Rădenii Vechi. Rezervația a fost fondată în 1992 și are o suprafață de 5642 de hectare. Cele mai răspândite specii de arbori din rezervație sunt: gorunul – ocupă circa 31 % din suprafața împădurită, frasinul - cca 21 %, carpenul – cca 19 %.

Fagul are o pondere de numai 5% pe teritoriul împădurit al rezervației, dar anume aici este cel mai răspândit, comparativ cu restul țării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

13
Tagurile:
ancheta, Moldsilva
Tematic
Rezervația peisagistică Călărășeuca, un loc sfânt cu ape tămăduitoare - FOTO
VIDEO: Locul din Moldova care a devenit o oază pentru păsări  
În Moldova are loc Recensământul păsărilor de apă: Detalii captivante


Загрузка...
Lidia Guștiuc

Indemnizația unică la nașterea copilului în 2021- detalii

39
(reînnoit 19:21 26.01.2021)
Indemnizația unică la naștere a copilului a fost majorată cu 1160 de lei. Astfel, pentru copiii născuți începând cu 1 ianuarie 2021 această prestație socială constituie 9459 lei.
Indemnizația unică la nașterea copilului în 2021- detalii

Pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2021, mamele beneficiază de indemnizaţie unică la naşterea copilului în cuantum de 9459 lei.

Potrivit Lidiei Guștiuc, consultant principal al Direcţiei stabilirea indemnizațiilor familiilor cu copii, ajutoare și compensații, Casa Teritorială de Asigurări Sociale,  pentru a benefecia de această indemnizație, fiecare mămică trebuie să o solicitate cel târziu în termen de 12 luni de la naşterea copilului.

Cererea pentru stabilirea indemnizaţiilor se depune la casa teritorială de la locul de domiciliu al solicitantului sau în mod electronic, prin intermediul portalului guvernamental unic al serviciilor publice  (www.servicii.gov.md) sau pe pagina-web a Casei Naţionale (www.cnas.md). Termenul de examinare a cererii este de 30 de zile calendaristice.

"Beneficiarul trebuie să prezinte actul personal de identitate sau al reprezentantului legal al copilului, după caz, precum și certificatul de naştere al copilului. În cazul acordării indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii pe teritoriul altui stat, indemnizaţia unică la naşterea copilului nu se stabileşte. Termenul de adresare pentru stabilirea indemnizaţiei unice la naşterea copilului este 12 luni de la data naşterii copilului", a explicat Lidia Guștiuc.

Amintim că pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2020, mamele beneficiau de o indemnizaţie unică la naşterea copilului în cuantum de 8299 lei, pentru fiecare copil născut viu. În 2021, ajutorul în acest sens din partea statului a crescut cu 1160 lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

39
Tagurile:
2021, copil, indemnizații


Загрузка...