CEC

CEC a aprobat raportul cu privire la rezultatele alegerilor

63
(reînnoit 12:02 23.11.2020)
Comisia Electorală Centrală a aprobat Raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Acesta urmează să fie transmis Curții Constituționale pentru validarea scrutinului prezidențial și mandatul Maiei Sandu.

CHIȘINĂU, 23 nov - Sputnik. Membrii CEC s-au întrunit astăzi în ședință pentru a aproba Raportul cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale. Acesta urmează să fie transmis Curții Constituționale pentru validarea scrutinului.

”CEC hotărăște: se aprobă Raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2021. Și 2: Raportul se prezintă Curții Constituționale”, a declarat Dorin Cimil, președintele CEC. 

Înalta Curte urmează să confirme sau nu validitatea rezultatelor alegerilor pentru funcţia de preşedinte al țării în termen de zece zile de la primirea actelor de la CEC, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă a contestațiilor de către instanţele de judecată, depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie.

De asemenea, membrii CEC au aprobat un punct în regulament care prevede că numărul maxim de buletine transmise peste hotare la alegeri să fie de 10 mii la fiecare secție de votare. Până acum plafonul a fost de 5000 de buletine. 

”De ce ne-am teme să menținem numărul maxim de 10 mii de buletine de vot peste hotare? Trebuie să ne asigurăm că vor reuși toți să voteze din diasporă. Este justificat și mai ales dacă se va moderniza Codul Electoral la două zile de votare va fi mai optim”, a declarat Dumitru Pavel, membru CEC. 

După prelucrarea a 100% din procesele verbale, Comisia Electorală Centrală anunță următoarele rezultate preliminare: Maia Sandu, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” a obținut 57,75% din voturi, iar Igor Dodon, desemnat de adunarea cetățenilor – 42,25%. În municipiul Chișinău, Maia Sandu a înregistrat un scor de 59,70%, iar Igor Dodon de – 40,30%.

Moldovenii din străinătate au votat în proporție covârșitoare pentru Maia Sandu – aceasta a acumulat 92,86% din voturi. Turul doi al alegerilor prezidențiale din Moldova a avut loc pe 15 noiembrie. Prezența la vot, potrivit CEC, a fost de puțin peste 1,65 milioane de alegători, ceea ce constituie 52,78% din numărul cetățenilor cu drept de vot.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

63
Tagurile:
scrutin electoral, scrutin prezidenţial, scrutin, decizie, CEC

Naționala Rusiei a pierdut în fața Danemarcei la EURO 2020

8
Echipa națională a Danemarcei într-un duel încrâncenat a învins echipa Rusiei în meciul din runda a treia din grupele EURO 2020.

CHIȘINĂU, 22 iun - Sputnik. Naționala Rusiei a pierdut în fața echipei daneze în meciul din turul al treilea din grupele Campionatul European și nu a putut intra în play-off.

Întâlnirea a avut loc pe stadionul Parken din Copenhaga.

Meciul s-a încheiat cu un scor de 4:1 în favoarea danezilor. Golurile au fost marcate de Mikkel Damsgaard, Yussuf Poulsen, Andreas Christensen și Joakim Mehle.

La echipa rusă a marcat Artem Dzyuba, care a valorificat un penalty.

Potrivit rezultatelor rundei a treia, rușii s-au situat pe ultimul loc în clasamentul grupei B. Danezii au urcat pe poziția a a doua datorită faptului că naționala finlandeză a pierdut în fața Belgiei într-un meci care s-a desfășurat paralel.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

8


Загрузка...
Electricitate

Consumatorii din sectorul Botanica din Capitală, fără curent electric

99
Mai multe cartiere din sectorul Botanica al capitalei au rămas fără curent electric din cauza unei pene la rețea. Informația ne-a fost confirmată de consumatorii din acest sector, dar și de operatorii companiei de distribuție care operează în Chișinău Premier Energy.

CHIȘINĂU, 21 iun - Sputnik. Operatorii Premier Energy au comunicat pentru Sputnik Moldova că în sector a avut loc o pană de proporție la rețelele de distribuție care a făcut imposibilă alimentarea cu curent a mai multor cartiere, inclusiv pe artera principală a sectorului - bulevardul Dacia.

Ei ne-au mai spus că mai multe echipe au intervenit pentru a repara rețelele. Reprezentații distribuitorului de curent electric au spus că au speranța ca problema să fie rezolvată chiar în această seară, dar eu refuzat să ne dea alte detalii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

99
Tagurile:
rețea, pană de curent, Botanica, curent electric


Загрузка...