Reținere

Video: A furat automobilul unui cunoscut pentru a se plimba

50
(reînnoit 19:36 18.11.2020)
Un tânăr de 25 de ani a ajuns pe mâna poliției după ce a furat automobilul unui cunoscut de-al său chiar din fața casei.

CHIȘINĂU, 18 nov - Sputnik. Polițiștii Inspectoratului Ciocana au fost sesizați în dimineața zilei de 9 septembrie, de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, locuitor al satului Cheltuitori, care s-a plâns că i-a fost furată mașina în valoare de 80 de mii de lei, parcată în fața casei. 

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că făptașul este un tânăr de 25 de ani, originar din raionul Ungheni.

Acesta s-a dovedit a fi chiar un cunoscut de-al victimei. Individul a intrat pe ascuns în casă, de unde a furat cheile de la automobil, iar ulterior s-a deplasat spre Chișinău. Ghinion însă, în drum spre Capitală, suspectul a accidentat mașina. Recent, făptașul a fost reținut. În cadrul audierilor, el și-a recunoscut vina. Tânărul le-a povestit polițiștilor că era în stare de ebrietate când a comis infracțiunea și a furat automobilul pentru a se plimba.

El este acum cercetat penal și riscă amendă de până la 67 500 de mii de lei sau chiar închisoare de până la 3 ani. Anterior, suspectul a fost judecat pentru furt.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

50
Tagurile:
sectorul de poliție, versiunea poliției, ofițer de poliție, Poliție
Tematic
Noi încălcări electorale au fost înregistrate de Poliție
Un tânăr din Ocnița a ucis un bărbat de 39 de ani, apoi a sunat la poliție și s-a predat
Vaccinul anti-Covid ”Sputnik V”

”Sputnik V” va fi înregistrat în 25 de țări în următoarele săptămâni

0
(reînnoit 14:34 26.01.2021)
Vaccinul ”Sputnik V” urmează să fie înregistrat în peste 25 de state în următoarele câteva săptămâni, a anunțat șeful Fundației Ruse pentru Investiții Directe.

CHIȘINĂU, 26 ian – Sputnik. În cadrul sesiunii Forumului Mondial Economic de la Davos, care se desfășoară în regim online, șeful Fundației Ruse pentru Investiții Directe (RFPI), Kiril Dmitriev, a anunțat că vaccinul rusesc împotriva coronaviruslui ”Sputnik V” urmează să fie înregistrat în peste 25 de state.

Potrivit estimărilor RFPI, acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele două săptămâni.

“Vaccinul nostru ”Sputnik V” a fost înregistrat în prezent în 14 țări, în următoarele săptămâni ne așteptăm să fie înregistrat în peste 25 de țări”, a declarat Dmitriev.

Totodată, șeful RFPI a menționat că fundația a lucrat individual cu fiecare stat, creând un număr mare de parteneriate internaționale pentru producția vaccinului, informează RIA Novosti.

Vaccinul Sputnik V are la bază platforma bine studiată a vectorilor adenovirisului uman și a primit aprobarea autorităților de reglementare în Rusia, Belarus, Argentina, Emiratele Arabe Unite, Ungaria, Serbia, Bolivia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay și Turkmenistan. Au fost inițiate procesele de înregistrare a vaccinului de către UE și OMS.

"Sputnik V" este primul vaccin înregistrat în lume pentru prevenirea COVID-19, dezvoltat de către Centrul N.F. Gamalei. Este constituit pe o platformă vectorială adenovirală umană bine studiată și testată, a cărei avantaje importante sunt siguranța, eficacitatea și lipsa urmărilor negative pe termen lung. Ministerul Sănătății al Federației Ruse a înregistrat vaccinul la mijlocul lunii august 2020. Vaccinul implică introducerea celor două componente la un interval de trei săptămâni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, inregistrate, Vaccinul Sputnik V
Tematic
Egiptul va înregistra vaccinul rusesc împotriva COVID-19
O nouă recomandare a apărut în instrucțiunile vaccinului "Sputnik V"


Загрузка...
Președinția

Dodon și Nagacevschi au criticat dur noua componență a CSS confirmată de Sandu

55
Ministrul interimar al Justiției și cel de al cincilea președinte al Moldovei au declarat că șeful statului nu a inclus în componența Consiliului Suprem de Securitate reprezentanții unor importante instituții ale puterii de stat.

CHIȘINĂU, 26 ian – Sputnik. Ministrul interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi, este nemulțumit de faptul că ministerul pe care-l conduce nu a fost inclus în componența Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Și mai mult l-a revoltat faptul că respectiva instituție nu a fost inclusă în Consiliu din cauza ”atitudinii personale” a președintelui Maia Sandu față de el.

”Ieri din declarațiile deputatul PAS Igor Grosu făcute la un post de televiziune am înțeles că MJ nu a fost inclus în CSS din cauza persoanei mele. Urmare a acestor declarații putem să înțelegem că componența CSS-ului a fost stabilită exclusiv bazându-se pe atitudini personale. Dacă e așa, atunci e trist”, a menționat Nagacevschi într-o postare pe Facebook.

El a amintit că este ministru în demisie și speră să avem cât de curând un ministru cu competențe depline. Nagacevschi și-a exprimat de asemenea nedumerirea în legătură cu modul în care va colabora șeful statului cu Ministerul Justiției, dar cu CNA, care de asemenea nu a fost inclus în CSS.

Ministrul interimar a mai remarcat că în Decretul semnat de Sandu nu sunt indicate numele membrilor din oficiu ci doar funcția, fiind indicate doar numele celor care au fost numiți, acesta fiind, în opinia lui, ”un nou indicator al atitudinilor și percepțiilor personale”.

Dodon, despre resentimentele Maiei Sandu

Mai multe obiecții cu privire la componența Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova are și fostul președinte aș țării Igor Dodon.

”Pentru prima dată după mulți ani, în componența acestui organ consultativ pe lângă președinte nu s-a găsit loc pentru bașcanul Găgăuziei. Chiar și în timpul notoriilor ” Alianțe pentru Integrare Europeană”, în CSS era inclus bașcanul de atunci Formuzal”, a subliniat Dodon pe pagina sa de Telegram.

El se întreabă dacă aceasta nu poate fi considerată o atitudine demonstrativă față de regiune sau supărare pe găgăuzi că au votat pentru Maia Sandu în proporție de mau puțin de 5% la alegerile din noiembrie.

”Consider greșit și periculos din partea președintelui să divizeze cetățenii Moldovei în „buni” (membri ai propriului partid și angajați ai ONG-urilor) și „răi” (cei care gândesc și votează altfel)”, a mai adăugat Dodon.

Anterior, Igor Dodon  și-a exprimat nedumerirea în legătură cu decizia președintei Maia Sandu de a numi în componența Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, inclusiv ai celor finanțate din străinătate.

El i-a amintit șefului statului că membrii Consiliului Suprem de Securitate au acces la informații confidențiale, inclusiv absolut secrete și pentru aceasta, există o procedură specială, reglementată de Serviciul Informații și Securitate al țării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55
Tagurile:
Sandu, CSS, componenţă, Dodon, Nagacevschi
Tematic
Maia Sandu a constituit Consiliul Suprem de Securitate: Iată cine sunt membri


Загрузка...