Imagini care îți taie respirația: Splendoarea toamnei la Orheiul Vechi

Cu cât s-au scumpit casele de la Orheiul Vechi în 20 de ani

477
(reînnoit 16:03 28.10.2020)
Investițiile în imobile au fost întotdeauna avantajoase, mai ales dacă locuințele se află în zone turistice. Așa se face că în ultimii ani prețul caselor la Orheiul Vechi a crescut semnificativ.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate  pentru Sputnik Moldova, directorul Agenției de Inspectare și Reabilitare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, a vorbit despre costul locuințelor în zonele turistice. Ștefăniță a dat drept exemplul casele de la Orheiul Vechi. 

"Când eram la practica arheologică în anul 2000, în satul Butuceni din rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi, casele costau 250 de dolari. După ce zona a fost pusă în valoare ca destinație turistică, s-au dezvoltat agropensiunile, iar acum o locuință ridică un preț de minim 60 de mii de euro. Iată ce înseamnă valoarea turismului", susține Ion Ștefăniță. 

Directorul Agenției de Inspectare și Reabilitare a Monumentelor planifică să pună bazele unui traseu turistic care să cuprindă cinci sate de pe malul râului Nistru, cum ar fi localitățile Molovata Veche, Oxentea, Holercani și Marcăuți. Ion Ștefăniță nu exclude că, ulterior, locuințele aici vor costa mult mai scump decât în prezent. Acum, prețul unei case țărănești pornește de la 8 mii de euro. 

"Nu este exclus că după ce va fi dezvoltat acest traseu turistic al satelor de pe Nistru, prețurile la case se va majora. Prețurile acum sunt accesibile, chiar și la terenuri. De exemplu, un rând de viță de vie costă 100 de euro, iar un ar de teren - 1500 de lei", a mai spus Ștefăniță.

Ion Ștefăniță a cumpărat la sfârșitul anului trecut o casă veche în localitatea Molovata Nouă, iar în această vară a desfășurat mai multe lucrări de reabilitare a locuinței. El a păstrat autenticitatea acesteia și spune că va fi transformată în "Muzeul țăranului".

Interviul integral cu Ion Ștefăniță poate fi citit aici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

477
Tagurile:
case ieftine, case vechi, case
Tematic
Imagini care îți taie respirația: Splendoarea toamnei la Orheiul Vechi - Foto
Incendiu devastator în apropierea Rezervației Naturale Orheiul Vechi: Flăcările au mistuit tot ce le-a ieșit în cale
Vaccinare

Iată ce simptome pot apărea după vaccinarea împotriva COVID

65
Specialiștii au explicat ce simptome pot apărea după vaccinarea împotriva COVID-19 și în ce măsură ar trebui să na îngrijoreze acestea.

CHIȘINĂU, 3 dec – Sputnik. Reporterul RIA Novosti a studiat îndrumarul cu recomandări pe care o primesc persoanele vaccinate la Moscova. Astfel, potrivit acestui document, fiecare al zecelea pacient căruia îi este administrat vaccinul ”Sputnik V” împotriva coronavirusului, ar putea simți senzații de slăbiciune sau de vomă.

În îndrumar este menționat că, în majoritatea cazurilor, vaccinul este suportat ușor. Apariția unei stări de rău nu ar trebui să îngrijorăm: aceasta este o reacție individuală normală a organismului șu unul dintre semnele de formare a imunității.

Celor care au slăbiciuni, o stare generală de oboseală și senzații de vomă, le este recomandat să reducă efortul fizic și să se odihnească mai mult.

În jur de 5,7 procente dintre cei vaccinați pot avea dureri musculare, frisoane sau senzație de fierbințeală, dureri de cap sau temperatură de peste 37 de grade.

Dacă temperatura este mai mare de 38 de grade, este recomandată administrarea preparatelor antipiretice și analgezice (paracetamol și ibuprofen), iar ”dacă temperatura este de peste 39 de grade și nu scade în timp de patru ore de la luarea medicamentelor, atunci este necesar să chemați medicul”, este menționat în document.

Alte 4,7 procente dintre cei vaccinați pot acuza durere, mâncărime, inflamație și roșeață în locul introducerii vaccinului. De regulă, nu este nevoie de tratament, însă pentru reducerea inflamației și disconfortului por fi administrate medicamente împotriva alergiei.

Un procent și jumătate dintre pacienți pot avea congestie nazală, guturai sau dureri în gât. Acestora li se recomandă gargare, consum sporit de lichide și utilizarea spray-urilor nazale.

Mai puțin de un procent pot avea o creștere a ritmului cardiac sau a tensiunii arteriale.

Amintim că, miercuri, președintele Rusiei Vladimir Putin i-a cerut vicepremierului Tatiana Golikova ca de săptămâna viitoare să fie dat startul vaccinării în masă a cetățenilor ruși împotriva coronavirusului. Potrivit șefului statului, două milioane de doze de vaccin vor fi gata deja în zilele apropiate.

Rusia  a înregistrat primele două vaccinuri din lume de profilaxie a COVID-19: mai întâi ”Sputnik V”, elaborat în cadrul Institutului de Cercetări Științifice de Epidemiologie și Microbiologie ”Gamalei”, iar ulterior și vaccinul ”EpiVakKorona” al centrului ”Vektor” .  Primul a fost creat în baza platformei vectorilor adenovirali umani, iar al doilea – în baza antigenilor peptidici.

”Sputnik V” a demonstrat o eficiență de 95%  după a doua analiză intermediară a datelor studiilor efectuate asupra voluntarilor și face parte din lista celor zece vaccinuri mondiale care sunt mai aproape de producerea în masă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

65
Tagurile:
COVID-19, simptome, Vaccinul Sputnik V
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Președintele Rusei, despre furnizarea și producerea vaccinului ”Sputnik V” în țările OTSC
Putin a dispus începerea vaccinării în masă împotriva COVID-19


Загрузка...
Poliția

Accident în lanț în Capitală: Trei mașini s-au ciocnit

51
(reînnoit 09:42 04.12.2020)
Un accident cu implicarea mai multor mijloace de transport s-a produs pe una dintre străzile din Chișinău.

CHIȘINĂU, 4 dec – Sputnik. Accident în lanț pe o stradă din sectorul Botanica al Chișinăului. Trei unități de transport s-au ciocnit la intersecția străzii Trandafirilor cu bulevardul Decebal.

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei Natalia Stati a comunicat pentru Sputnik Moldova că accidentul cu implicarea a trei unități de transport s-a produs aseară târziu. Din cercetările efectuate la fața locului de echipajul secției de documentare accidente rutiere, s-a stabilit că de vină ar fi șoferul de 31 de ani care conducea o Honda Element și care nu ar fi cedat trecerea unui alt automobil, de model Honda CRV, condus de un șofer de 27 de ani și care se deplasa pe drum cu prioritate.

În urma impactului, Honda CRV s-a izbit într-un automobil Mazda, condus de un șofer de 53 de ani. Din fericire, nici o persoană nu a avut de suferit. Șoferul care s-ar face vinovat de producerea accidentului riscă șase puncte de penalizare și 1500 de lei amendă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

51
Tagurile:
Capitală, parcări în Capitală, accident în lanț, accident auto
Tematic
Şapte accidente rutiere într-o singură zi - o persoană decedată: Sinteza infracţională
Cele mai odioase crime și accidente fatale, în Republica Moldova


Загрузка...
Protest

Ce crede Dodon despre protestele organizate la îndemnul Maiei Sandu

6
(reînnoit 10:38 04.12.2020)
Președintele Igor Dodon a răspuns astăzi la mai multe întrebări ale jurnaliștilor. Unul dintre subiecte ține de protestul organizat ieri.

CHIȘINĂU, 4 dec - Sputnik. Cei care au învins la alegerile prezidențiale din această toamnă încearcă să destabilizeze situația din țară. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon, în cadrul ediției de astăzi a Live-ului „Președintele Igor Dodon răspunde”. 

„Eu v-am spus că, în cazul în care voi învinge la alegerile prezidențiale, va exista conlucrare între Guvern, Parlament și Președinție. Tot atunci v-am preîntâmpinat că dacă va câștiga oponenta mea, cel mai probabil, va începe o perioadă de haos și destabilizare. Eu am pierdut alegerile, dar nu am scos lumea în stradă”, a declarat Dodon. 

Acesta mai spune că, cel mai probabil pe data de 10 decembrie, Curtea Constituțională va valida mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al țării, iar în acest caz nu vede sensul acestor proteste. Mai mult, Dodon o îndeamnă pe președinta aleasă să vină deja la Președinție și că este gata să-i transmită „ștafeta” și chiar să o susțină la îndeplinirea funcției. 

Președintele le-a atras atenția și deputaților care ieri au protestat în Parlament. 

„De ce ați distrus bunurile Parlamentului? Nu vă plac legile, discutați civilizat. Există o procedură foarte clară”, a mai precizat Igor Dodon. 

Șeful statului se arată nedumerit de îndemnul președintelui ales de a scoate oamenii în stradă, la protest, și în ziua de duminică. 

„Care este scopul, să mai fie câteva mii de cazuri de infectări cu COVID-19... Nimeni nu vă împiedică să vă îndepliniți obligațiunile. Dumneavoastră ați învins la alegerile prezidențiale. Poftim”, a spus președintele. 

Amintim că mai mulți cetățeni au ieșit ieri în stradă la îndemnul președintelui ales, Maia Sandu, pentru a protesta împotriva proiectului de lege înaintat de fracțiunea socialiștilor, care prevede trecerea SIS din subordinea Președinției către Parlament.

Majoritatea protestatarilor purtau măști, dar nu a fost respectată distanța socială. Mai mult, la manifestație s-au adunat peste 1000 de oameni, ceea ce este interzis la moment de Comisia Națională de Sănătate Publică, care a decretat stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul țării până la 15 ianuarie 2021.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

6
Tagurile:
protestele Maiei Sandu, Guvernul Sandu, Sandu, Igor Dodon


Загрузка...