CHIȘINĂU, 22 oct – Sputnik. Anual, între 780 și 900 de studenți din Republica Moldova, dar și din alte state absolvesc Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
La moment, la facultățile instituției sunt înscriși 2 245 de studenți străini din aproximativ 33 de state ale lumii. Dintre aceștia, pentru 1781 studiile sunt organizate în limba engleză. Precizarea a fost făcută de rectorul universității, Emil Ceban, în cadrul emisiunii „Sputnik Matinal cu Andrei Porubin și Dumitru Chitoroagă”, realizată în studioul Sputnik Moldova. În acest an au fost admiși la studii 992 de studenți. Dintre aceștia, 786 – autohtoni și restul din străinătate. Potrivit rectorului USMF, din 1995 încoace s-au schimbat țările din care ne vin tineri la învățătură, În primii ani prevalau cei din țările arabe, dar și Iran, Israel și alte țări din Orientul Mujlociu.
„Căutam studenți buni și tot mai buni. Am avut o perioadă de aur cu studenți din Irsael. Era perioada în care veneau la studii nepoții, strănepoții celor plecați din Moldova și fostele regiuni ale URSS. Am dezvoltat această categorie și am trecut la India, iar în ultimii ani avem peste 500 de studenți din această țară, dar și din Statele Unite ale Americii”, a precizat rectorul USMF.
Emil Ceban spune că studenții străini ajung să facă carte la Universitatea de Medicină din Republica Moldova în urma unei evaluări complexe, iar una din condiții este cunoașterea la un nivel înalt a limbii engleze. Ceban spune că la moment la „Nicolae Testemițanu” este un student cu acreditare internațională chiar din statul american Carolina. Studenții străini, spune rectorul, aleg în special facultatea de stomatologie.
„Se cunoaște, școala stomatologică din Republica Moldova este una foarte puternică, iar meseria de stomatolog este una foarte bine plătită în toată lumea. Avem acreditare internațională și pregătim stomatologi pentru California, Israel și nu doar”, a mai spus Emil Ceban.
Întrebat de ce s-a redus numărul studenților care vin din statele arabe, rectorul de la medicină spune că înainte să ajungă în țara noastră, dosarele acestor persoane sunt analizate de structurile din Republica Moldova. Ulterior, conducerea universității este informată din care țară sunt acceptați candidații și care nu. Și nu este vorba de contextul politic, ci mai degrabă de nivelul de risc asupra securității statului Republica Moldova și a cetățenilor ei.
„Noi avem studenți din Iran, de exemplu. Poate veni la universitate orice persoană care trece de un anumit control al mai multor structuri de stat și se constată că nu prezintă pericol. Pe de altă parte, în timp noi am analizat atitudinea, dar și aptitudinile studenților străini, astfel încheiem contracte cu cei care dau dovadă de perseverență și care au perspectivă”, a conchis Ceban.
Într-un interviu pentru Sputnik Moldova, directorul Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne, Olga Poalelungi, a spus că, la selectarea persoanelor care urmează să ajungă în rândurile studenților, o responsabilitate aparte o poartă și instituțiile de învățământ. Ele selectează persoanele și trebuie să fie sigure de nivelul de cunoștințe al acestora, de nivelul de cunoaștere a limbii în care vor studia.
„Unele instituții de învățământ lucrează prin intermediari, și atunci este foarte greu să ceri calitate sau competențe înalte de la străinii care vin la studii în Moldova. Alte instituții au persoane special dedicate pentru preselecția celor care urmează a se înmatricula, altele lucrează prin ambasade”, precizează Olga Poalelungi.
Pentru prevenirea problemelor ce țin de ordinea publică și securitatea statului, procedura de verificare a persoanelor ține în mare parte de țara din care provin acestea. Hotărârile Guvernului privind eliberarea invitațiilor sau deschiderea vizelor pentru intrarea pe teritoriul statului nostru prevăd un anumit control intern în raport cu persoanele din țările respective.
Poalelungi mai spune că în ultima perioadă au fost refuzate mai multe solicitări de intrare în Republica Moldova, iar spectrul de motive este divers, informație care nu poate fi furnizată. Clar este că în fiecare caz motivele de refuz erau diferite. Referitor la numărul mic din ultima perioadă a studenților care provin din state arabe, directorul Biroului spune că aceștia sunt minuțios verificați și mulți nu întunesc condițiile.
„Noi suntem foarte prudenți. Fie că e vorba de fals în acte sau nerespectarea motivului șederii, alții nu achită contractul de studii, iar alții sunt exmatriculați din alte motive, cum ar fi prezența scăzută la ore”, a declarat Poalelungi.
Aceasta mai spune că, în contextul pandemiei generate de COVID-19, numărul studenților străini a scăzut. Și nu este vorba doar de cei din statele arabe, dar din toate țările lumii. Dacă anul trecut în această perioadă existau peste 300 de persoane documentate, în acest an numărul acestora s-a redus la 145 de persoane. Restricțiile circuitului internațional influențează foarte puternic și acest sector.
Totodată, foarte mult se schimbă trend-urile după care sunt documentați străinii. Așa cum spunea și Emil Ceban în cadrul emisiunii din studioul Sputnik Moldova, dacă mai înainte mai mulți străini erau din Israel, în ultima perioadă a crescut numărul celor din India. Olga Poalelungi mai spune că trend-urile depind nu doar de țara de origini, dar și de posibilitățile și capacitățile instituțiilor de învățământ de a organiza un curs într-o limbă anume sau felul în care profesorii îl pot prezenta.
Șefa Biroului Migrație și Azil a confirmat că în ultima perioadă cei mai mulți studenți vin din statul Israel și India. La fel, studiile de la universitățile de la noi sunt solicitate de studenți din Statele Unite ale Americii, Ucraina, România și altele. Așa cum ne-a spus rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie, la intrarea în țară a studenților străini aceștia sunt supuși unui control riguros din partea unor structuri ale statului. Una din aceste structuri este și Biroul Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne. Directorul BMA, Olga Poalelungi, a comunicat pentru Sputnik Moldova că pentru a putea intra pe teritoriul statului, persoanele care vin la studii trebuie să dețină un dosar complex cu acte, care ulterior sunt verificate.
„În primul rând, persoana trebuie să aibă ordinul de înmatriculare la studii pentru instituțiile de învățământ. În unele cazuri, pentru țările care nu sunt membru al procesului de la Bologna, se cere și acceptul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. La fel, se prezintă demersul instituției de învățământ care conține datele personale a viitorului student. Este vorba de studiile precedente, locul nașterii, locul de trai, etc”, a mai spus Olga Poalelungi.
În toate cazurile, obligatoriu, se cere cazierul judiciar din țara de origine care confirmă lista antecedentelor penale în statul respectiv. La fel, în mod obligatoriu, persoana care vine în Republica Moldova trebuie să prezinte dovada privind asigurarea locului de trai.
„Obligatoriu, persoana trebuie să prezinte și sursele de venit. Deși studenții străini sunt în drept să muncească în țara noastră, ei au dreptul doar la opt ore pe săptămână, de aceea se cere obligatoriu confirmarea surselor de venit. Dacă studentul vine din țara de origine cu care statul nostru are regim de invitații sau vize are loc procedura ordinară de verificare”, a mai spus șefa BMA.
Cei care vin din Bangladesh, India sau Pakistan au nevoie de invitație pentru a li se deschide viza de intrare pe teritoriul Republicii Moldova. Olga Poalelungi spune că suplimentar există și procedurile interne de control, pentru a verifica dacă persoanele nu sunt supuse unor restricții de circulație internațională sau de altă natură. Ajunși pe teritoriul țării noastre, studenții străini, ca și toți cetățenii străini, în cazul în care se presupune, sau se confirmă faptul că sunt implicați în activități care pot periclita ordinea publică sau securitatea statului, în privința acestora lucrează organele de rept în conformitate cu legislația Republicii Moldova.
„Dosarul persoanelor care urmează să ajungă pe teritoriul statului este supus verificării de mai multe structuri ale statului. Procedurile interne ale Biroului Migrație și Azil de verificare a dosarelor sunt complexe, dar nu pot fi făcute publice”, a menționat Poalelungi.
Procedura de verificare, la fel se face în conformitate cu legislația națională. Și aceasta nu poate depăși timpul de 30 de zile. La momentul dat, în Republica Moldova sunt 3700 de studenți veniți din alte state. Majoritatea absolută, 3659 de persoane, a venit să facă studii universitare. Restul, 110 persoane, s-a înscris la studii preuniversitare și postuniversitare. Din numărul total de studenți, majoritatea absolută învață la Universitatea de Stat, urmată de Academia de Studii Economice, Universitatea Liberă Internațională, Universitatea Tehnică, etc. Per total au fost documentați studenți străini în 19 instituții de învățământ de stat și șapte private.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Un apartament dintr-un bloc de locuit de la Ciocana a luat foc în această după amiază. Imagini video live au apărut pe o rețea de socializare. Potrivit martorilor, imediat la fața locului au intervenit pompierii, iar focul a fost localizat.
În acest moment încă mai poate fi observat fum dens care iese din apartamentul care a ars. Potrivit bărbatului care a făcut live de la fața locului, victime nu sunt, iar în apartamentul cuprins de flăcări nu se afla nimeni. Apartamentul este situat la etajul nouă.
Serviciul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a comunicat că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:34. Imediat la fața locului au ajuns 5 echipaje de intervenție care au stabilit că arderea s-a produs într-un apartament de la etajul 9. Pompierii au evacuat locatarii din apartamentele vecine de la etajele superioare și au reușit localizarea arderii către ora 13:10. Potrivit informațiilor operative în timpul intervenției nu au fost raportate victime, iar focul a distrus mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului.
În prezent, pompierii continuă să lucreze pentru lichidarea incendiului și stabilirea tuturor circumstanțelor.Cauza producerii incendiului urmează a fi stabilită ulterior de specialiști.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 24 ian – Sputnik. Persoanele angajate nu pot cumpăra prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă în mod individual. Salariații fac parte din categoria de plătitori ai primei AOAM în formă de contribuţie procentuală din salariu şi alte recompense, prevăzute prin lege. Aceste persoane dețin statut de persoană asigurată angajată, astfel ele nu pot beneficia de dreptul de a procura polița de asigurare, pentru care, dacă este cumpărată până la 31 martie costă la jumătate de preț mai ieftin, iar pentru unele categorii de persoane chiar și până la 70%.
Într-un răspuns pentru Sputnik Moldova, specialiștii Companiei Naționale de Asigurări în Medicină ne-au comunicat că sunt obligate să se asigure în mod individual prin achitarea primelor de AOAM în sumă fixă doar persoanele fizice neangajate şi neasigurate de către Guvern.
„Suplimentar, salariaţii al căror statut de persoană asigurată a fost suspendat conform art. 6 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 1585/1998 se atribuie la categoria persoanelor care sunt obligate să se asigure în mod individual în termen de 30 de zile calendaristice de la data suspendării contractului individual de muncă”, precizează CNAM la solicitarea Sputnik cu privire la categoriile de persoane care pot procura prima de asigurare în mod individual.
În acest sens, Anexa nr. 2 la Legea nr. 1593/2002 stabileşte categoriile de plătitori, persoane neangajate, care achită prima AOAM în sumă fixă, după cum urmează:
Prima AOAM constituie o sumă fixă sau o contribuţie procentuală din salariu şi alte recompense, pe care asiguratul este obligat să o plătească în fondurile de asigurare medicală obligatorie pentru preluarea de către asigurător a riscului financiar în caz în boală. Amintim, angajații asigurați vor trebui să achite din acest an 9% lunar pentru polița de asigurare, comparativ cu 4,5% cum era până la finele lui 2020. Anterior, 4,5% din costul primei de asigurare era achitată de angajator.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Un cârd de flamingo roz s-a așezat în laguna Chakalburnu din Izmirul turcesc. În imagini puteți vedea cum se odihnesc păsările care pe suprafața apei. Zona este bine protejată de vânturi, ceea ce le permite păsărilor să se distreze în liniște.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova