CHIȘINĂU, 11 oct – Sputnik. Alte 389 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, după efectuarea a 1.408 teste (primar – 1.286 şi repetat – 122).
Doar un caz de infectare este „de import”, din Italia, potrivit Ministerului Sănătății.
Printre noii infectați sunt și 30 de lucrători medicali: medici-5, asistenți medicali - 15, personal auxiliar-10.
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat oficial 3 decese provocate de COVID-19. Au murit trei bărbați – doi de 64 de ani și unul de 77 de ani, toți cu comorbidități. Numărul deceselor provocate de virus a ajuns la 1.461 de cazuri.
De ieri până astăzi, alte 375 de persoane au fost tratate și externate. În total, 44.357 de persoane au fost tratate de COVID-19 în Republica Moldova. Bilanțul infectărilor cu acest virus a ajuns astăzi la 62.151 de cazuri.
Despre starea de sănătate a persoanelor infectate, ministerul precizează: 826 sunt în stare gravă (dintre care 39 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1.763 – în stare de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi - în stare satisfăcătoare.
Sâmbătă, 10 octombrie, au fost anunțate 929 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, după efectuarea a 3.401 de teste. Vineri, 9 octombrie, au fost anunțate 918 cazuri noi de COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Moldova a fost lovită dur de criza economică provocată de pandemia care face ravagii în întreaga lume. Potrivit expertului Veaceslav Ioniță, economia își va reveni de pe urma crizei din 2020 abia la sfârșitul lui 2021. Și asta, deoarece orice majorare a veniturilor moldovenilor nu va șterge cu buretele sărăcia în care țara noastră se bălăcește de trei decenii.
„Anul 2021 va fi un an de recuperare, dar va fi o recuperare grea. Dacă am vorbi de o țară dezvoltată, pentru ei o creștere de unul două procente este ceva normal. Pentru Republica Moldova, la sărăcia în care ne aflăm, orice creștere mai mică de 10% asta înseamnă bălăceală în continuare în glod și titlul ”onorific” de cea mai săracă țară din Europa”, a declarat expertul economic Veaceslav Ioniță în cadrul emisiunii „La Ordinea Zilei”.
Cert este că aproximativ 20% din populația țării nu a simțit criza economică cu care se confruntă majoritatea oamenilor. Veniturile acestora nu s-au micșorat în 2020, iar despre criză au auzit doar la televizor.
„Noi de fapt avem două Moldove paralele. Avem aproximativ 20% din populație care are un nivel de bunăstare destul de ridicat. În acest an, la ei și veniturile s-au ridicat, și consumul s-a menținut, oamenii și-au procurat apartamente, s-au mutat la case pe pământ sau au cumpărat autoturisme. Acest segment de oameni nu a simțit această criză. Însă în majoritatea populației această criză lovește dur”, a opinat el.
Potrivit experților Băncii Mondiale care au analizat efectele crizei asupra business-ului și a pieței muncii din țara noastră, în 2020 și-au pierdut locul de muncă aproape 70 de mii de oameni, iar nivelul șomajului a crescut până la 8%.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 17 ian - Sputnik. Alte 214 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate pe 17 ianuarie în Republica Moldova.
Toate cazurile sunt cu transmitere locală, a precizat Ministerul Sănătății.
Cele 214 cazuri noi au fost confirmate după efectuarea a 1074 de teste, dintre care 1002 primare și 72 repetate.
Dintre cei 214 contaminați, 10 sunt lucrători medicali: medici - 3, asistenți medicali - 5, personal auxiliar - 2.
Acum, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internați 2277 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 226 sunt în stare extrem de gravă (36 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3 963 de persoane, iar 20 883 sunt sub supraveghere la domiciliu.
În ultimele 24 de ore, virusul a provocat moartea a 5 persoane. Numărul deceselor ca urmare a COVID-19 a ajuns la 3250 de cazuri.
Ministerul a anunțat că alte 481 de persoane au fost vindecate. În total, 143 150 de persoane au fost tratate de COVID-19.
Programul național de vaccinare împotriva COVID-19 ar putea începe la începutul lunii februarie. În prezent, Republica Moldova este în așteptarea primului lot de vaccinuri. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi.
El a spus că încă nu se cunoaște ce vaccin va primi țara noastră, dar că nu contează care producător va livra acest vaccin.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova