Păsări migratoare, lebăda

VIDEO: Locul din Moldova care a devenit o oază pentru păsări  

246
(reînnoit 18:09 05.10.2020)
Ce se întâmplă acum în viața păsărilor? Cele sedentare, care rămân să ierneze în Republica Moldova, își caută deja surse adiționale de hrană și verifică locurile în care o găseau în anii trecuți, iar cele migratoare au pornit la drum.

CHIȘINĂU, 5 oct – Sputnik. Multe stoluri de păsări aflate în drumul lor către „țările calde” (Africa, Arabia Saudită etc.) fac popas și pe lacul Beleu, din rezervația științifică „Prutul de Jos”, din raionul Cahul, în sudul țării, a povestit pentru Sputnik Moldova Silvia Ursul, vicepreședintă a Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN, organizație nonguvernamentală).

Silvia Ursul a precizat că, împreună cu colegii ei, a observat la lacul Beleu sâmbătă și diminica trecută nu mai puțin de 55 de specii de păsări migratoare.

Pe 3 și 4 octombrie, în peste 30 de țări europene, inclusiv în Republica Moldova a avut loc acțiunea „Eurobirdwatch”, care presupune observarea păsărilor în teren timp de două zile.

Anul acesta, din cauza pandemiei COVID-19, evenimentul nu s-a desfășurat cu participarea activă a publicului iubitor și ocrotitor de păsări. Chiar și așa, observatorii de păsări moldoveni au reușit să vadă cel puțin 84 de specii de păsări migratoare la lacul Beleu și în alte locuri. Poate din cauză că au fost mai puțini observatori, numărul speciilor notate este mai mic decât anul trecut, a precizat pentru Sputnik Silvia Ursul.

La lacul Beleu, ziua de duminică, 4 octombrie, a început cu observarea stolurilor de gâște sălbatice care zburau deasupra locului de observații.

Au trecut în zbor și stoluri mari de rândunele și lăstuni. Printre cele 55 de specii observate la lac au fost pelicani, cormorani, lebede, multe specii de rațe sălbatice - cârâietoare, flueirătoare, piestriță etc..

„Raritatea zilei” a fost notatița cu cioc subțire – nu prea des este văzută pe meleagurile noastre, potrivit Silviei Ursul.

Silvia Ursul a menționat importanța deosebită a rezervației - pe teritoriul ei este interzis accesul vânătorilor și, prin urmare, lacul Beleu a devenit un loc minunat de popas și liniște pentru păsările ce migrează – o adevărată oază.

Lacul Beleu este unul din cele mai mari lacuri naturale din Republica Moldova, fiind un relict al limanelor râului Dunărea formate acum 5-6 mii de ani.

Lacul Beleu are o lungime de 5 kilometri, o lățime de 2 kilometri și o adâncime de 0,5 - 2,5 metri.

Din cauza secetei de anul acesta, a scăzut și nivelul apei în Lacul Beleu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

246
Tagurile:
păsări, Moldova, lacul Beleu
Тема:
Viața în Moldova (355)
Tematic
Rezervația de la Țâpova ar putea să dispară în curând
Șapte minuni ale lumii din Moldova. Rezervația naturală de la Țîpova
Fără inimă: Crimă în rezervația Plaiul Fagului - Procuratura oferă detalii
Вакцина против COVID-19 Спутник V (Гам-КОВИД-Вак).

Fondul rus de Investiții Directe: dușmanii Rusiei se tem de "Sputnik V"

75
(reînnoit 22:00 26.02.2021)
Fondul rus de Investiții Directe: a declarat că dușmanii Rusiei se tem de performanța vaccinului "Sputnik V".

Vaccin împotriva noului coronavirus
РФПИ и Центр имени Гамалеи
CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. Oponenții vaccinului rusesc împotriva coronavirusului "Sputnik V" încearcă să submineze încrederea în acest medicament a oamenilor din întreaga lume, deoarece el este unul dintre cele mai bune vaccinuri și, pur și simplu, se tem de el, a declarat Kirill Dmitriev, șeful Fondului rus de Investiții Directe (RDIF), fiind citat de RIA Novosti.

"Cred că putem vorbi nu numai despre recunoașterea internațională a vaccinului "Sputnik V", ci și despre întâietatea noastră în lume... Trebuie să fim modești, dar cinstiți. Avem unul dintre cele mai bune vaccinuri din lume, este o mare realizare a oamenilor de știință ruși, ar trebui să fim mândri de asta", a declarat Dmitriev la deschiderea expoziției dedicate istoriei întâietății ruse în domeniul virusologiei, organizată de Societatea de Istorie a Federația Rusă.

Școală, elev, mască
© Inquam Photos / OCTAV GANEA
"Mulți dușmani ai Rusiei au încercat să submineze încrederea în Rusia, dar noi înțelegem că ei depun atât de multe eforturi pentru a submina încrederea în vaccinul rusesc, deoarece el este unul dintre cele mai bune din lume și, pur și simplu, se tem de el", anunță Dmitriev.

Revista științifică Lancet a publicat anterior rezultatele celei de-a treia faze a studiilor clinice a vaccinului "Sputnik V", confirmând eficiența și siguranța ridicată a acestuia. În timpul studiilor clinice de fază III, "Sputnik V" a demonstrat un nivel înalt de eficacitate, imunogenitate și siguranță – eficacitatea vaccinului a fost de 91,6%. Vaccinul oferă o protecție completă împotriva cazurilor grave de infecție cu noul coronavirus. Vaccinul "Sputnik V" a fost aprobat spre inoculare în peste 30 de țări. Populația totală a țărilor în care este înregistrat vaccinul rusesc este de peste 1,1 miliarde de persoane.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

75
Tagurile:
lume, Rusia, Vaccinul Sputnik V, Sputnik


Загрузка...
Natalia Toma

Psiholog, despre consecințele abuzului asupra copiilor

33
(reînnoit 21:59 26.02.2021)
Cum îi afectează pe copii experiențele de abuz și ce consecințe ar putea urma dacă ezită să cosulte un specialist? Răspuns la aceste întrebări am aflat de la psihologul Natalia Toma.
Psiholog, despre consecințele abuzului asupra copiilor

În cadrul emisiunii "ATITUNI", psihologul Natalia Toma a menționat că adesea părinții care cunosc faptul că copiii lor au fost abuzați, agresați verbal sau amenințați, în special, în mediul online nu întreprind nici o măsură pentru a-i ajuta să treacă peste această experiență.

"Părinții cumva se simt vinovați că nu au putut evita aceste situații și încearcă să ia totul sub controlul său. Unii dintre ei nu întreprind absolut nicio măsură și nici măcar nu comunică cu copiii despre ceea ce simt", a subliniat Natalia Toma.

Psihologul susține că fiecare copil este afectat în mod diferit de această experiență. Cineva poate deveni mai timid, să aibă frica de a comunica și să întâmpine dificultăți în stabilirea contactelor cu persoane noi.

"Părintele, dacă știe că copilul a fost abuzat, trebuie să se adreseze unui specialist pentru a evita consecințele psiho-emoționale sau alte probleme mai grave. În general, persoanele cu un temperament mai slab vor fi influențate mult mai tare", a explicat psihologul.

De menționat este că fenomenul de abuz față de copii în mediul online a luat amploare în pandemie, perioadă în care minorii s-au aflat mai mult fără supravegherea părinților. Spre exemplu, în anul 2020, poliția a înregistrat 63 de cazuri de abuz și exploatare sexuală pe internet a copiilor și au fost inițiate 45 de cauze penale.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

33
Tagurile:
părinți, copii, abuz, psiholog
Tematic
Violență la școală! Iată câte cazuri de abuz împotriva copiilor au fost raportate


Загрузка...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei

Ministerul rus de Externe a cerut UE nu intervină în treburile interne ale Moldovei

80
Ministerul rus de Externe a reacționat la declarațiile reprezentanților Uniunii Europene și ale statelor sale membre cu privire la procesele politice interne din Moldova.

CHIȘINĂU, 27 feb - Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a lansat un apel către UE pentru a nude a nu se amesteca în afacerile interne ale statelor suverane.

Comentariul Departamentului de Informații și Presă al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse care conținea îndemnul a fost publicat pe pagina oficială.

Ministerul rus de Externe a reamintit că zilele trecute șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a criticat activitatea Consiliului Audiovizualului din Moldova și a solicitat „crearea unui mecanism legislativ care să protejeze Moldova de dezinformare din afara."

De asemenea, într-un interviu pentru o altă publicație, Mikhalko a descris legile adoptate în țară în decembrie 2020 ca fiind „contradictorii și care, în multe privințe, ar duce la degradarea țării în ceea ce privește reformele și îndeplinirea obligațiilor față de partenerii internaționali”.

"Din păcate, astfel de declarații ale șefului Delegației UE în Moldova, care sunt o interferență deschisă în afacerile interne ale țării, devin o practică obișnuită pentru el", se menționează în comentariul Ministerului Rus de Externe.

"Este și mai regretabil că de data aceasta au fost susținuți de ambasadorii statelor membre UE acreditați la Chișinău. Declarația lor comună din 25 februarie menționează că UE acționează în Moldova" într-un spirit de cooperare și parteneriat" și "cu deplin respect pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova". Este puțin probabil ca indicațiile lui Mihalko adresate autorităților moldovenești să poată fi privite ca o manifestare de „respect și parteneriat” pentru Republica Moldova ”, a adăugat ministerul.

Ministerul rus de Externe a mai menționat că, în declarația lor, ambasadorii statelor membre UE au acordat o atenție specială „compatibilității legislației și practicii interne cu obligațiile internaționale ale Republicii Moldova, inclusiv față de Uniunea Europeană”.

"Sperăm că colegii noștri europeni își amintesc că Moldova, pe lângă acordul de asociere cu UE, are obligații internaționale în cadrul structurilor de integrare eurasiatică, fiind stat membru al CSI și având statut de observator la EAEU", se spune în comentariu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

80
Tagurile:
Moldova, UE, MAE, Rusia


Загрузка...