Ploile au făcut prăpăd în mai multe localități

Vlah: Zece case din Comrat nu mai pot fi reparate

88
(reînnoit 17:22 30.09.2020)
Pagubele în urma inundațiilor de ieri din sudul țării urmează să fie examinate, iar autoritățile vor oferi sprinjin pentru compensarea lor.

CHIȘINĂU, 30 sept - Sputnik. Două milioane de lei ar putea fi alocate pentru curățarea albiei râului Ialpug, care în urma precipitațiilor abundente de ieri s-a revărsat și a provocat pierderi enorme în Comrat. O decizie în acest sens urmează să fie luată de autoritățile de la Chișinău după solicitarea bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah.  

„Acum luptăm cu consecințele, dar trebuie să ne concentrăm pe cauze. Cauza este starea deplorabilă a majorității albiilor râurilor și râulețelor din țară. Situație similară avem peste tot... Consecințele ne costă cu mult mai mult decât aceste lucrări”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu. 

Cât privește situația râului Ialpug, premierul spune că este necesară intervenția imediată pentru curățare, iar ulterior trebuie implementat un proiect sustenabil, care necesită investiții mult mai mari. 

„Inițial este nevoie de lucrări de curățare a albiei. Porțiunea albiei râului care se află pe teritoriul orașului Comrat este amplasată la un nivel mai jos, respectiv cele peste 50 de case din preajma râului sunt permanent în pericol de inundații”, a mai spus Ion Chicu. 

Potrivit premierului, mai multe echipe ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar și militari, lichidează în continuare consecințele inundațiilor. Chicu a dat indicații ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului să examineze starea râurilor și râulețelor din întreaga țară, ulterior să fie lansat un program de acțiuni privind curățarea acestora. Totodată, prim-ministrul spune că a purtat discuții cu primarii din localitățile din zona afectată ieri de ploile puternice și a constatat că majoritatea au nevoie de susținere în acest sens. Comisiile pentru Situații Excepționale din teritoriu vor examina pagubele intemperiilor și vor înainta către Comisia Națională pentru Situații Excepționale o solicitare pentru suportul necesar.  

Potrivit bașcanului Găgăuziei Irina Vlah, 35 de gospodării particulare au fost inundate doar în orașul Comrat, iar în prezent se efectuează lucrări de curățare a curților înnămolite. 

„La Comrat au venit militarii Armatei Naționale care ajută oamenii să curețe curțile, în special gospodăriile în care casele au rămas fără acoperiș. Preliminar vă informez că cel puțin zece case nu mai pot fi reparate. În cazul celorlalte 25 există posibiliatea de renovare”, a precizat Vlah. 

Bașcanul spune că autoritățile de la Comrat sunt gata să ofere loc de trai pentru familiile care au rămas fără acoperiș deasupra capului și care în seara zilei de ieri au decis să înopteze pe la rude. Vlah mai spune că cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mai multe ore au stat în apă. 

Amintim că aproape 100 de gospodării din mai multe localități din sudul țării au fost inundate în urma ploii torențiale de ieri. Cea mai gravă situație a fost atestată în Găgăuzia, precum și în raioanele Leova și Cimișlia.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în Comrat precipitațiile au înnămolit 39 de gospodării particulare și două depozite. Au fost deteriorate două conducte de alimentare cu gaze naturale.

Aici salvatorii au evacuat 11 persoane și au deblocat mai multe unități de transport. Potrivit informațiilor prezentate de ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, alte 14 gospodării au fost afectate în localitatea Dezghingea din UTA Găgăuzia. Porțiuni de drumuri au fost distruse în localitatea Congazcic. În raionul Leova, 20 de gospodării particulare din satele Sărata Răzeși, Tochile–Răducani, Tomai, Covurlui, Cuporani și Sărăteni au fost grav afectate de precipitațiile puternice. Iar la Cimișlia, salvatorii au intervenit în 16 gospodării din satele Albina, Mereni, Gura Galbenei și Coștangalia. În zonele afectate, angajații IGSU continuă să acorde asistență populației. Aici activează comisiile pentru situații excepționale în vederea estimării prejudiciilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

88
Tagurile:
pericol de inundație, inundație, Ședință, Guvernul
Ион Чебан

Va fi sau nu micșorat impozitul pe imobil în Chișinău - Ce spune primarul Ion Ceban

4
Primarul Capitalei, Ion Ceban, consideră ipocrită abordarea unor actori politici pe subiectul majorării impozitului imobiliar. El spune că Primăria se ocupă individual de fiecare caz, totodată, ajustarea cuantumului pentru impozitul imobiliar este un proces ireversibil.
Va fi sau nu micșorat impozitul pe imobil în Chișinău-Ce spune primarul Ion Ceban

Săptămâna viitoare, consilierii municipali ar putea să revină la subiectul taxelor locale. Mai mulți experți susțin că există câteva scenarii privind aplicarea impozitului imobiliar în Chișinău, inclusiv anularea lui sau instituirea unui moratoriu. Dacă aceste lucruri se vor întâmpla, ceea ce e puțin probabil, din punct de vedere electoral ar câștiga toate partidele, însă din punct de vedere al administrării fiscale ar putea să apără dificultăți, care, în timp, ar putea fi normalizate.

La Chișinău, mărimea impozitului pe bunurile imobiliare se stabilește de către Consiliul Municipal. În anul 2020, valoarea acestui impozit era de 0,15 la sută din valoarea cadastrală a locuinței. La finele anului 2020, Consiliului Municipal a majorat acest impozit până la 0,185% din valoarea cadastrală a locuinței, iar acest fapt a fost legat de implementarea la nivel de țară a unui proiect, cu suportul partenerilor externi, de reevaluare a cadastrului bunurilor imobiliare.

Primarul, Ion Ceban spune că subiectul dat a reapărut în campania electorală, chiar dacă aceiași consilieri care, acum, sunt vocali, în decembrie, când a fost luată decizia de a ajusta taxele imobiliare, nimeni din ei nu a avut obiecții.

„În luna decembrie, când a fost discutat subiectul taxelor locale nu au existat critici față de ajustarea acestor taxe și putem să vedem asta în stenogramele comisiilor de profil și a consiliului municipal. Mi se pare ipocrită abordarea, deoarece în unele localități din preajma Chișinăului, cei care sunt vocali acum, în decembrie, ei singuri au majorat aceste taxe imobiliare”, a menționat Ion Ceban.

Primarul mai spune că, la ora actuală, în Chișinău, sunt 78 de mii de apartamente care benificiază de compensații. Pe de altă parte, menționează Ceban, ASP, se află în proces, de reevaluare a cadastrului bunurilor imobile, proces care ar trebui să se încheie în anul 2022.

„Trebuie să privim acest aspect în complexitatea lui, nu putem să  tolerăm situația pe care o avem în Chișinău când toate bunurile imobiliare sunt subevaluate de 3 sau 4 ori. Da, acest aspect a coincis cu perioada electorală, dar acest tablou nu poate dura până la nesfârșit. O reevaluare a bunurilor imobiliare nu s-a făcut din 2004. Pot să vă spun că direcția colectare a taxelor locale, în regim manual, se ocupă cu fiecare caz în parte și se fac aceste recalculări pentru anumite categorii de  deținători de apartamente. Statul, prin ASP, implementează deja un proiect susținut de partenerii externi cu referire la modernizarea cadastrului bunurilor, de aceea, ajustarea cuantumului pentru impozitul imobiliar este un proces ireversibil. Ca să fiu mai explicit, acest plafon privind impozitul pe imobil ar putea să scadă, dar oricum se va păstra o ușoară majorare a taxelor ca rezultat al reevaluării de către ASP”,  a concluzionat primarul Ion Ceban.

În anul 2020, încasările de pe impozitul pentru bunurile imobiliare a constituit 90 de milioane de lei, iar în anul 2021, se planifică o majorare la peste 182 de milioane de lei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4
Tagurile:
consiliu municipal, Primarul Capitalei, impozitul pe imobil
Tematic
Atracții turistice în apropiere de Chișinău: Un nou proiect lansat de ANTRIM
Anunț important de la Fisc! Mai aveți 12 zile în care puteți face asta


Загрузка...
Exercițiul „Fulger 2021”, desfășurat la Cahul

Au fost scoase blindatele cu mitraliere la Cahul: Ce s-a întâmplat

63
(reînnoit 20:14 18.06.2021)
La Cahul au avut loc trageri de luptă. Exercițiul „Fulger 2021” s-a desfășurat în prezența ministrului Apărării, Victor Gaiciuc. 

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Ministerul Apărării anunță că la Centrul de instruire al Brigăzii de Infanterie Motorizată „Dacia” a avut loc exercițiul tactic cu trageri de luptă „Fulger 2021”.

150 de militari în termen și pe contract au participat la exercițiu și au executat trageri din armament și din blindate cu mitraliere. Totodată, au fost folosite sistemele antiaeriene și aruncătoarele de grenade.

Ministerul în exercițiu a apreciat modul în care au fost executate misiunile militarilor.

„Prin acțiunile voastre ați demonstrat că antrenamentele intensive și spiritul de echipă dau roade. Sunt convins că succesele pe care le-ați înregistrat în cadrul exercițiului se datorează nu doar ambiției și dedicației voastre, dar și eforturilor comandanților voștri, care dispun de experiență în domeniu și care au știut cum să vă îndrume pentru ca astăzi să vă faceți datoria la cel mai înalt nivel”, a spus Victor Gaiciuc.

În cadrul evenimentului, un grup de militari au primit distincții și diplome pentru prestația pe care au avut-o. 

Exercițiul tactic „Fulger 2021” face parte din planul pregătirii de luptă al unității pentru anul curent și are ca scop dezvoltarea abilităților de luptă a militarilor. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

63
Tagurile:
arme, Fulger, exercitiu militar, Ministerul Apărării al RM


Загрузка...