Consiliul Europei

Amendarea Constituției Moldovei - poziția Consiliului Europei

84
(reînnoit 14:01 30.09.2020)
Consiliul Europei consideră că proiectul de amendare a Constituției, prin care se propune schimbarea procedurii de numire a judecătorilor, corespunde cerințelor Comisiei de la Veneția.

CHIȘINĂU, 30 sept - Sputnik. După o serie de discuții purtate de ministrul Justiției Fadei Nagacevschi în privința modificării Constituției, reprezentanții Consiliului Europei au stabilit că amendamentele la Legea Supremă corespund cerințelor Comisiei de la Veneția. 

„Consiliul Europei a confirmat că proiectele de amendamente constituționale făcute în prezent de Guvern, în vederea supunerii lor spre adoptare de către Parlament, sunt conforme cu avizele recente ale Comisiei de la Veneția. Consiliul Europei va continua să colaboreze îndeaproape cu Republica Moldova pentru a facilita implementarea completă și eficientă a reformelor în sectorul justiției”, menționează Consiliul într-un comunicat de presă. 

De altfel, astăzi ministrul Justiției a susținut un briefing în care a anunțat că va cere repetat aprobarea proiectului de modificare a Constituției Republicii Moldova. Potrivit lui Fadei Nagacevschi, proiectul de modificare a Constituției va include unele ajustări pentru a respecta soluția pronunțată de Curtea Constituțională.

„Imediat ce acest proiect va fi reaprobat, el va fi publicat în Monitorul Oficial. Inclusiv nota informativă, inclusiv hotărârea de Guvern și transmis către Curtea Constituțională pentru obținerea unui aviz în vederea transmiterii acestui proiect către Parlamentul Republicii Moldova”, a declarat Nagacevschi.

În proiectul elaborat de Guvern și avizat negativ de către Curtea Constituțională de la Chișinău se propune schimbarea procedurii de numire a judecătorilor.  

Guvernul dorește să elimine primul termen de 5 ani de aflare în funcție a judecătorilor, astfel încât aceștia să fie numiți o singură dată până la atingerea plafonului de vârstă. De asemenea, Executivul a propus ca președintele să poată respinge doar o singură dată candidatura candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii la funcția de magistrat.

În proiectul propus de guvern, alinatul 2 al Articolului 116 al Constituției ar urma să aibă următorul cuprins: „(2) Judecătorii instanțelor judecătorești se numesc în funcție, în condițiile legii, până la atingerea plafonului de vârstă, de Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii”.

În redacția actuală, acest aliniat are următorul conținut: "(2) Judecătorii instanțelor judecătorești se numesc în funcție de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sînt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vârstă, stabilit în condiţiile legii".

Curtea Constituțională a dat însă anterior aviz negativ proiectului de modificare a Legii Supreme. 

Astfel, proiectul nu poate fi trimis Parlamentului spre aprobare. Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat anterior că această decizie a fost luată pentru că inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova ar fi fost înaintată de Guvern cu încălcarea mai multor prevederi. 

Imediat după decizia Curții Constituționale, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, s-a deplasat la Strasbourg, unde a discutat cu reprezentanții Comisiei de la Veneția despre proiectele de amendamente la Constituție elaborate de Guvern și respinse de Curtea Constituțională.

Astăzi Nagacevschi a declarat că acets proiect este o condiționalitate acceptată de către Republica Moldova în cadrul relațiilor cu Uniunea Europeană, dar și în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional. El mai spune că de acest proiect depinde și începerea reformei justiției în Republica Moldova.

„Reiterez. Nu fac niciun pas în continuare fără a agrea proiectele de reformă a Justiției cu grupul ad-hoc al Consiliului Europei. De aceea atenționez toți actorii politici din Republica Moldova că ceea ce promovează Ministerul Justiției este făcut sub supravegherea CE și este în strictă conformitate cu standardele europene”, a mai spus Fadei Nagacevschi.

În context, ministrul a cerut susținerea partenerilor politici din țara noastră, a deputaților în vederea implementării reformei care va separa sistemul judecătoresc de sistemul politic.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

84
Tagurile:
Curtea constituțională, Comisia de la Veneția, amendarea Constituției
Tematic
Expert: În Constituția Moldovei se ascunde o adevărată bombă cu ceas
Ион Чебан

Ceban: Strada Ion Creangă ar putea fi dată în folosință până la Hramul Orașului

5
(reînnoit 21:21 14.06.2021)
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, spune că strada Ion Creangă ar putea să fie dată în folosință mai devreme față de termenii pe care i-a avansat anterior primăria Capitalei
Ceban: Strada Ion Creangă ar putea fi dată în folosință până la Hramul Orașului

Ion Ceban a declarat în cadrul unei emisiuni la Centrul de presă Sputnik Moldova că strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al Capitalei va fi dată în folosință până la Ziua Orașului, adică pe 14 octombrie curent.

„În conformitate cu contractul, această arteră importantă trebuie să fie funcțională în luna martie 2022. Așa consideră cei care planifică lucrări de astfel de anvergură, iar ele se efectuează conform standardelor. Unii lucrează cu rețelele, alții lucrează cu asfaltul. Noi facem tot posibilul pentru ca strada să fie gata până la Ziua Orașului, sper că condițiile climaterice nu ne vor da planurile peste cap. Dacă nu încheiem până în octombrie, vom merge conform planului până în luna martie 2022”, a precizat Ion Ceban.

Totodată, primarul a explicat de ce în cazul unor lucrări de pe strada Creangă s-au înregistrat întârzieri.

„Am avut o problemă pe partea de rețele în zona dintre Coca și rondul de la Calea Ieșilor. De aceea, a trebuit să strămutăm rețelele pe zona adiacentă Parcului Dendrariu. Tot în acea zonă vom amenaja o parcare pentru mașini, pentru ca ele să nu staționeze pe strada Creangă”, a precizat funcționarul.

El a mai spus că în această vară ar urma să fie lansată licitația pentru desfășurarea lucrărilor de reparație a străzilor 31 August, Tighina și Alexandru cel Bun.

Costul total al reparației străzii Ion Creangă se cifrează la 44,6 milioane de lei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

5
Tagurile:
strada Ion Creangă, Ion Ceban
Tematic
Vor zbura capete la Primăria Chișinău? La cine s-a referit primarul Ion Ceban


Загрузка...
Veaceslav Platon

Veaceslav Platon a fost achitat în dosarul fraudei bancare

20
(reînnoit 20:48 14.06.2021)
Veaceslav Platon, condamnat în 2017 la 18 ani de închisoare pentru că ar fi fost implicat în dosarul fraudei bancare, a fost achitat luni, 14 iunie, de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Sentința motivată va fi anunțată pe data de 2 iulie.

CHIȘINĂU, 14 iun - Sputnik. Instanța de judecată l-a achitat pe Veaceslav Platon în dosarul fraudei bancare.

Decizia a fost luată după ce Procuratura Generală a renunțat la învinuirile aduse lui Platon și a cerut restituirea dosarului penal pentru reluarea urmăririi penale, în vederea identificării făptuitorului infracțiunilor.

Precizăm că în data de 28 mai, Procuratura Generală a anunțat că renunță la învinuirea adusă lui Veaceslav Platon pe motiv că fapta incriminată nu a fost comisă de către acesta.

De precizat că dosarul lui Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare, a fost reexaminat de la zero. Amintim că omul de afaceri Veaceslav Platon a fost extrădat din Ucraina în Moldova în august 2016. Un an mai târziu, el a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru fraudă bancarăp, spălare de bani și corupere activă. 

Anterior, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că dosarul împotriva lui Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

20
Tagurile:
judecătorie, achitat, Instanță de judecată, Veaceslav Platon
Tematic
Procuratura Generală a renunțat la învinuirea lui Platon în dosarul fraudei bancare


Загрузка...