Noi restricții impuse de autoritățile din Atena din cauza COVID-19 - detalii

95
În capitala Greciei sunt impuse noi restricții din cauza coronavirusului - acestea sunt impuse pentru o perioadă de două săptămâni.

CHIȘINĂU, 21 sept - Sputnik. Atena impune noi restricții începând cu 21 septembrie din cauza creșterii numărului de infectați cu COVID-19, pentru persoane de peste 65 de ani este recomandată autoizolarea, 40% dintre numărul de angajați sunt obligați să muncească la distanță. Totodată este impusă restricția privind participarea la nunți, cumătrii și înmormântări a unui număr mai mare de 20 de persiane, informează RIA Novosti.

Măsurile vor funcționa în regiunea Attika din Capitala Greciei, timp de două săptămâni, începând cu 21 septembrie până pe 4 octombrie.

Măsurile suplimentare stipulează că numărul maximum de participanți la întâlniri în săli închise și în spații deschise nu ar trebui să fie mai mare de nouă persoane. Cinematografele se închid, concertele sunt anulate.

”Pentru a proteja cetățenii care aparțin unor grupuri vulnerabile sau care au împlinit vârsta de 65 de ani și peste, se recomandă restricționarea circulației acestora în următoarele 14 zile”, este menționat în hotărâre.

Persoanelor cu vârsta peste 65 de ani li se recomandă să evite contactele cu persoane străine, cu excepția membrilor familiei, și să se abțină de la călătorii cu mijloacele de transport în comun.

În plus, în Attica, s-a decis plasarea pacienților asimptomatici aparținând grupurilor vulnerabile ale populației, de exemplu, imigranți, în hoteluri speciale de carantină.

Lucrările în sectorul public vor începe în trei etape - la 7:00, 8:00 și 9:00 dimineața, pentru a nu crea mulțimi în drum spre serviciu.

Vor fi intensificate controalele, astfel că angajatorii și lucrătorii care nu poartă mască la locul de muncă vor fi pedepsiți, se spune în decret.

Activitatea unităților cu muzică live - cabaret, cluburi de noapte, discoteci, centre de divertisment - este, de asemenea, suspendată.

În plus, este interzisă activitatea cafenelelor, barurilor, restaurantelor pe timp de noapte, de la 0:00 la 7:00.

În ultimele săptămâni, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a crescut în Grecia. De la începutul lunii septembrie, numărul cazurilor a crescut de la 10.757 la 15.142. Numărul persoanelor din secțiile de terapie intensivă a crescut mai bine de două ori - de la 38 la 78 de persoane. Numărul deceselor este, de asemenea, în creștere.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

95
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, restricții, Atena
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (1087)
Tematic
COVID-19 în Moldova: Câte cazuri s-au înregistrat într-o zi
Ștefan Gheorghiță

Medic, despre regulile ce trebuie respectate în ziua alegerilor

39
(reînnoit 21:43 26.10.2020)
Alegerile prezidențiale din acest an se vor desfășura doar cu respectarea măsurilor de protecție și de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus. Iată ce trebuie să cunoască moldovenii în ziua votării.
Medic, despre regulile ce trebuie respectate în ziua alegerilor

În cadrul emisiunii "ATITUDINI", șeful Secției Supraveghere epidemiologică a gripei și infecțiilor respiratorii din cadrul Agenției Națională pentru Sănătate Publică, Ștefan Gheorghiță, a menționat că sănătatea cetățenilor este primordială, iar pentru a evita complicațiile autoritățile au elaborat un plan de acțiuni pe care va trebui să-l respecte fiecare cetățean cu drept de vot pe 1 noiembrie.

Astfel, pentru toate secțiile de votare au fost procurate mijloace de protecție: măști, mănuși, soluții dezinfectante pentru mâini, soluții dezinfectante pentru suprafețe, viziere, termometre și costume de protecție. Alegătorii vor fi obligați să respecte distanța fizică de minim 1,5 metri, să respecte regulile de igienă și să se prezinte la vot cu pixuri personale.

"Cetățenii care nu se pot deplasa fizic la secția de votare, inclusiv cei care manifestă simptome respiratorii acute vor putea să-și exercite dreptul la vot la locul aflării acestora în ziua alegerilor. Îndemnăm oamenii să manifeste maximă responsabilitate și prudență pentru a evita consecințele nefaste asupra sănătății celor din jur", a remarcat Ștefan Gheorghiță.

Pe 1 noiembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegerile prezidențiale. În total, pe teritoriul țării vor fi deschise 2143 secții de votare.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

39
Tagurile:
secții de votare, alegeri prezidențiale, reguli, medic


Загрузка...
ONU

Avertizare ONU: Risc de falsificare a preparatelor anti-COVID-19

56
(reînnoit 19:57 26.10.2020)
Organizația Națiunilor Unite avertizează guvernele asupra pericolului de falsificare a medicamentelor și vaccinurilor anti-COVID de către anumite structuri criminale.

CHIȘINĂU, 26 octombrie - Sputnik. Criminalitatea organizată este foarte activă în domeniul producției de medicamente și vaccinuri contrafăcute anti-coronavirus, a declarat pentru RIA Novosti director executiv al Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), Ghada Wali.

”Guvernele, spitalele și diverse organizații se grăbesc să cumpere echipamente de protecție și cererea este mare, astfel încât medicamentele contrafăcute și echipamentele de protecție personală falsificate sunt un risc și aici este activă criminalitatea organizată. Ne așteptăm ca acestea vor fi active pe toată durata dezvoltării vaccinului”, a avertizat Wali.

Ea a spus că UNODC a avertizat guvernele asupra rolului pe care l-ar putea juca criminalitatea organizată în producția de medicamente contrafăcute, în afacerea cu vaccinuri, profitând de lipsa preparatelor atunci când oamenii din mai multe țări sunt preocupați de aflarea vaccinurilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

56
Tagurile:
avertizare, COVID-19, medicamente, falsificare, ONU
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (1087)
Tematic
Avertisment ONU: COVID-19 ar putea declanșa o criză alimentară la nivel global


Загрузка...
Exoschelet din titan

Superarma unică pe care Rusia o va obține în curând - detalii

0
(reînnoit 23:27 26.10.2020)
Superarma rusească urmează să ajungă în dotarea unităților forțelor speciale până în 2025, iar până în 2030 - să fie disponibilă întreaga Armată rusă.

CHIȘINĂU, 26 oct - Sputnik. Revista americană The National Interest a relatat despre ultimele realizări rusești menite să sporească capacitatea infanteriștilor, informează RIA Novisti.

Potrivit publicației, Armata rusească dezvoltă tehnologii care vor spori gradul de informare a soldatului privind situația de luptă, vor minimiza eforturile fizice ale  acestuia și vor reduce riscul pentru viață.

Vorbim despre echipamentul de luptă ”Sotnik”, de nouă generație, dezvoltat de Rostec, care va înlocui actualul costum ”Ratnik” al soldaților. Promisorul exoschelet va fi dotat cu un număr mare de componente de înaltă tehnologie, dintre care unele au fost deja elaborate.

Acestea includ, între altele, încălțări antimină, costum anti-radar și o țesătură specială datorită căreia soldatul nu poate fi detectat în lumină infraroșie.

Astfel de echipamente pot fi integrate cu microdrone care vor oferi informații despre câmpul de luptă, de la camerele de bord la panoul de pe casca soldatului sau ochelari asemănători cu Google Glass, scrie publicația.

„În prezent <...> se formează și se constituie profilul unui echipament de luptă de perspectivă pentru militari, care prevăd introducerea de elemente ce sporesc capacitățile fizice ale ostașului”, îl citează revista pe comandantul-șef al Forțelor Terestre, generalul Oleg Saliukov.

Dezvoltarea echipamentelor pentru exoscheletul de nouă generație va dura din 2020 până în 2023.

Este planificat ca unitățile forțelor speciale rusești să fie dotate cu echipamente ultramoderne până în 2025, iar până în 2030 - întreaga armată rusă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Rusia, arma
Tematic
Dezvăluiri despre super-arma rusească Avangard: Niciun sistem de apărare n-o poate detecta
Cum a revenit pe pământ echipajul care pilota nava spațială Soyuz MC-13 - Video


Загрузка...