Vasile Botnari

A fost publicat extrasul sentinței în cazul fostului director SIS

78
(reînnoit 15:33 16.09.2020)
La demersul Procuraturii, instanța de judecată a publicat extrasul sentinței în cazul fostului Director SIS, Vasile Botnari.

CHIȘINĂU, 16 sept - Sputnik. La demersul Procuraturii Generale, în contextul unui interes public major, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a publicat extrasul sentinței pronunțate pe 15 iulie 2020 în privința fostului director SIS, recunoscut vinovat de abuz de serviciu la expulzarea de pe teritoriul Republicii Moldova a celor șapte profesori turci.

Printr-o scrisoare oficială, instanța de judecată a informat astăzi Procuratura despre plasarea extrasului sentinței în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), cu publicarea pe portalul național al instanțelor de judecată.

Judecătorul a secretizat în totalitate sentința pe acest dosar, procurorii fiind în imposibilitate de a informa publicul larg despre dispozitivul sentinței, care la fel, a fost clasificat.

Astfel, prin Sentința din 15 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Vasile Botnari a fost condamnat la amendă penală în mărime de 88 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice timp de 5 ani.

De asemenea, inculpatul a achitat benevol 125 de mii de euro în folosul Ministerului Finanțelor, până la pronunțarea sentinței, drept prejudiciu cauzat statului prin condamnarea Republicii Moldova la CEDO. În folosul SIS – 348 432 de lei pentru închirierea navei pentru expulzarea victimelor de pe teritoriul Republicii Moldova în Turcia.

De notat că, procurorul de caz a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă mult mai aspră și anume, 3 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani. Totuși, sentința nu a fost contestată de acuzator în termenul prevăzut de lege, apărând suspiciuni și asupra unor încălcări procesuale, cum ar fi nerecunoașterea și neatragerea părților vătămate în proces, vicierea pronunțării sentinței etc.

Fără a încălca principiul independenței procesuale a acuzatorului de stat și responsabilitatea lui în raport cu toate elementele relevante ale cazului, săptămâna trecută, Procurorul General a dispus inițierea unei anchete de serviciu pentru a stabili obiectiv toate circumstanțele de fapt ale acestui caz pentru a fi dată apreciere prestației profesionale a acestuia.

Despre rezultatele controlului de serviciu și măsurile întreprinse, Procuratura va informa publicul suplimentar.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

78
Tagurile:
director, extras
Tematic
Cine va ocupa locul lui Vasile Botnari în funcția de director la Moldovagaz
Serghei Tarnovschi

Revenire de senzație pentru Serghei Tarnovschi la Cupa Mondială

46
(reînnoit 09:29 27.09.2020)
Canotorul Serghei Tarnovschi a revenit în stil de mare campion la competițiile internaționale după suspendarea de patru ani din cauza dopajului.

CHIȘINĂU, 27 sep – Sputnik. Sportivul de 23 de ani a câștigat medalia de aur la Cupa Mondială de caiac-canoe de la Szeged (Ungaria). El a triumfat pe distanța de 1000 metri cu rezultatul 3:51.33.

În 2016, Tarnovschi a fost suspendat patru ani de către forul internaţional de canotaj după ce a picat testul anti-doping, la câteva zile după ce a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio.

Distincția, care i-a fost retrasă, i-a revenit unui canotor din Rusia. În Ungaria, Serghei a concurat și la dublu împreună cu fratele său, Oleg Tarnovschi. Ei s-au clasat pe locul 5 pe distanța 500 metri.

Frații Tarnovschi sunt născuți la Lvov (Ucraina). În 2013 ei au primit cetățenia Republicii Moldova. Deja anul viitor, cel mai talentat dintre ei, Serghei Tarnovschi a cucerit aurul la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing.

Grație amânării cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, Serghei Tarnovschi are timp suficient să se pregătească cât mai bine pentru a doua Olimpiadă din cariera sa.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

46
Tagurile:
Aur, canotor, Cupa Mondiala


Загрузка...
Golgota, locul răstignirii lui Iisus Hristos

Calendar Ortodox: Înălțarea Sfintei Cruci - istorie și semnificație

1613
(reînnoit 07:35 27.09.2020)
Creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc astăzi Înălțarea sfintei Cruci. Sfinții Părinți au instituit post negru pentru această zi, în amintirea patimilor și răstignirii lui Iisus Hristos.

CHIȘINĂU, 27 sept – Sputnik. În fiecare an, la data de 14/27 septembrie, creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci. În această zi, Biserica a rânduit post negru, în amintirea patimilor și răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos.

Istorie și semnificație

În anul 335 a fost găsită Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos și în această zi episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat-o solemn în fața poporului. Totodată, în anul 629, Sfânta Cruce a fost adusă de la perșii păgâni pe vremea împăratului bizantin Heraclius, și a fost depusă în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Datorită poruncii împărătesei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin, a fost aflată Sfânta Cruce. Pe Golgota au fost găsite cele trei cruci pe care a fost răstignit Hristos și cei doi tâlhari. Pentru a determina care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, Patriarhul Macarie a poruncit să fie atinsă pe rând cu aceste cruci o femeie care murise. Atunci când a a fost atinsă cu cea de-a treia cruce, femeia a înviat. Patriarhul Macarie, după această minune, a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc ridicat, pentru ca să fie văzută de tot poporul.

Mai târziu, împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul și a luat Crucea Domnului în Persia unde s-a aflat timp de 14 ani. Împăratul Heraclie este cel care a readus Sfânta Cruce în Ierusalim.

Obiceiuri populare precum culesul viilor, strângerea nucilor sau aducerea ramurilor de alun nu au nimic în comun cu Sfânta Tradiție.

1613
Tagurile:
semnificaţie, istorie, Calendar Ortodox 2019 stil vechi
Tematic
Calendar Orotodox: Viața Sfântului Gavriil Bănulescu Bodoni: 3 ani de la canonizare
Calendar Ortodox: Pomenirea minunii Sfântul Arhanghel Mihail - istorie și semnificație
Calendar Ortodox: Nașterea Maicii Domnului - semnificații și obiceiuri populare


Загрузка...
Urna de votare

Alegeri prezidențiale în Moldova: Secții de votare în Transnistria - câte vor fi

0
(reînnoit 09:39 27.09.2020)
Comisia Electorală Centrală a decis numărul secțiilor de votare pentru cetățenii cu drept de vot din stânga Nistrului.

CHIȘINĂU, 27 sept – Sputnik. Pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, Comisia Electorală Centrală a constituit 42 secții de votare. Potrivit deciziei CEC, pentru menținearea ordinii publice în aceste localități va fi implicat Ministerul Afacerilor Interne, în baza atribuțiilor ce îi revin conform prevederilor Codului Electoral.

Totodată, Comisia face apel către observatorii naționali, internaționali şi Comisia Unificată de Control în vederea monitorizării desfășurării pașnice a procesului electoral în cadrul secțiilor de votare menționate.

Amintim, Comisia Electorală Centrală a decis și deschiderea a 139 de secții de votare în străinătate, din 202 câte a propus anterior, pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020. Cele mai multe secții, 30 la număr, vor fi deschise în Italia.

Secțiile de votare vor fi constituite pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, dar și în alte localități, în baza numărului de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, a datelor de pe urma înregistrării prealabile, precum și pe baza informațiilor obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință a cetățenilor Republicii Moldova privind numărul acestora și locul aflării acestora.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
secții de votare în RM, votare online, Votare directă, Secție de votare


Загрузка...