Alegeri

Moldovenii din diasporă: Este ultima zi de înregistrare prealabilă

69
(reînnoit 11:54 16.09.2020)
Au rămas ore numărate: Comisia Electorală Centrală anunță că astăzi este ultima zi când persoanele din diasporă se pot înregistra pentru participare la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.

CHIȘINĂU, 16 sept - Sputnik. Comisia Electorală Centrală anunță că astăzi, 16 septembrie, expiră termenul de înregistrare prealabilă pentru cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stângă Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, și intenționează să voteze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

Până astăzi s-au înregistrat peste 52 de mii de cetățeni cu drept de vot. Cele mai multe solicitări sunt din partea alegătorilor care vor să voteze în Republica Italiană (peste 10 mii), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (aproximativ 8 mii), Federația Rusă (peste 5 800), Germania (peste 5 mii). Înregistrarea prealabilă poate fi făcută atât de cetățenii care se află fizic peste hotare, cât și de cei care se găsesc, la moment, în Republica Moldova, dar intenționează, în ziua votării, să se afle în afara țării.

Legislația electorală stabilește următoarele criterii pentru constituirea secțiilor de votare în afara țării: numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate, informațiile obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință privind numărul acestora și locul aflării lor.

În acest sens, CEC anunță că a fost elaborat proiectul de hotărâre cu privire la organizarea secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Proiectul de document, care conține peste 200 de propuneri¸a fost transmis Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a fi consultat cu autoritățile țărilor de reședință în vederea disponibilității de deschidere a secțiilor de votare.

CEC declină acuzațiile din partea concurenților electorali referitoare la pretinsa fraudare a alegerilor prin intermediul înregistrării prealabile. Comisia este deschisă și gata să analizeze, conform competențelor legale, toate probele și informațiile ce vor fi prezentate în mod regulamentar la acest subiect.

Pentru alegerile din 1 noiembrie au fost înregistrate 13 grupuri de inițiativă. Este vorba de Tudor Deliu, Renato Usatîi, Andrei Năstase, Maia Sandu, Andrian Candu, Dorin Chirtoacă, Octavian Țîcu, Violeta Ivanov, Ion Costaș, Constantin Oboroc, Igor Dodon, Serghei Toma și Alexandr Kalinin.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

69
Tagurile:
diasporă, moldoveni
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020 (113)
Tematic
Important pentru cei care vor să voteze la alegeri în alt loc decât cel de reședință
Berlin

Măsuri speciale în Germania împotriva COVID-19

76
(reînnoit 22:43 22.09.2020)
Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a anunţat că Germania va introduce măsuri speciale pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului, dar şi împotriva gripei de sezon.

BUCUREŞTI, 22 sept – Sputnik, Doina Crainik. Germania urmează să înfiinţeze puncte centrale care se vor ocupa de persoanele cu simptome gripale, dar şi clinici pentru monitorizarea febrei și cu măsuri speciale de protecție destinate grupurilor de risc, în contextul în care sezonul rece ar putea duce la o creştere a numărului de infectări cu COVID-19.

„Este important să continuăm să protejăm grupurile de risc, persoanele afectate în mod deosebit (…). Testele preventive în serie în anumite zone sensibile, cum ar fi azilurile de bătrâni, fac parte integrantă din strategia de testare pentru toamnă și iarnă. Acolo trebuie să prevenim intrarea virusului și pentru asta trebuie să aplicăm cel mai înalt nivel de vigilență”, a precizat Jens Spahn, citat de ziarulromanesc.de.

Vaccin
Пресс-служба АФК "Система"
De asemenea, sunt planificate teste rapide bazate pe detecția de antigen, precum și noi cerințe din partea Ministerului german de Interne cu privire la perioadele de carantină pentru repatriații din zonele de risc.

„Suntem mult mai bine pregătiți decât în primăvară pentru orice ar putea veni”, a mai declarat ministrul la postul de radio german Deutschlandfunk. În Germania există în prezent mai multe paturi la terapie intensivă disponibile decât în Franța și Italia la un loc. În plus, ocuparea acestor paturi poate fi gestionată mai bine decât la începutul anului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

76
Tagurile:
COVID-19, Germania
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Moldovenii asociați cu COVID-19, discriminați de societate


Загрузка...
Iraida Eni-Căldare

Moldova, fără miere: Cum supraviețuiesc apicultorii

77
Din cauza condițiilor meteorologice neprielnice, crescătorii de albine se confruntă cu cea mai dificilă situație din ultimii 30 de ani. Cum se descurcă astăzi apicultorii și cum rezistă provocărilor timpului?
Moldova, fără miere: Cum supraviețuiesc apicultorii

Iraida Eni-Căldare este o apicultoare cu experiență din satul Măgurele, raionul Ungheni. Femeia spune că, după o primăvară cu înghețuri și secetă, a așteptat cu mari speranțe să înflorească salcâmul pentru ca albinele să poată strânge nectarul din flori și, respectiv, să poată avea producție de miere. Însă variațiile termice bruște au afectat copacii de salcâm în acest an, recolta de miere constituind doar 35% din volumul preconizat.

"În acest sezon, practic nu avem miere: nici de salcâm, nici polifloră. Situația este foarte dificilă. Așa an nu țin minte dacă am mai avut. Apicultorilor le vine tot mai greu să facă față schimbărilor –  natura a început să se răzbune pe om", a spus apicultoarea.

Chiar dacă este o perioadă destul de dificilă pentru apicultorii moldoveni, deocamdată aceștia nu intenționează să mărească prețurile, din simplu motiv că nu și-ar dori să piardă clienții fideli.

"Am obișnuit cumpărătorul cu un preț, iar acum nu dorim să-l majorăm, chiar dacă suntem puși în condițiile când ar trebui să o facem. Încercăm să rezistăm și să mergem mai departe", a subliniat ea.

Apicultoarea speră că anul viitor situația va fi mai bună și va putea recupera din pierderile din acest sezon.

De menționat că în Moldova se produc în temei următoarele sortimente de miere: de salcâm, de tei, de floarea soarelui, de levănțică, plorifloră și de mană.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

77
Tagurile:
Apicultori, miere de salcâm, miere
Tematic
Moldova ar putea rămâne fără miere în acest an: Cum supraviețuiesc apicultorii - Foto


Загрузка...
Mormânt antic găsit în China

A fost dezvăluit misterul lichidului dintr-un mormânt antic

0
(reînnoit 22:47 22.09.2020)
Oamenii de știință chinezi au descoperit secretul unui lichid misterios descoperit într-un vas de bronz în timpul săpăturilor unui mormânt vechi de două mii de ani.

Rezultatele cercetării au arătat că în vas exista o băutură medicinală care conține alcool. Potrivit experților, acest amestec a fost folosit pentru a opri sângerarea și pentru a reduce inflamația, transmite RIA Novosti, cu referire la Xinhua.

În prezent, oamenii de știință continuă să cerceteze descoperirea pentru a obține mai multe informații despre materiile prime din care a fost făcută băutura și despre procesul de fabricare a acesteia.

Mormântul a fost descoperit în timpul reconstrucției unei mahalale din Sanmenxia, ​​provincia Henan, în luna mai a acestui an. Pe baza rezultatelor analizei preliminare, experții consideră că mormântul datează din timpul apusului dinastiei Qin (221-207 î.Hr.) și a începutului dinastiei Han occidentale (înainte de al optulea an al erei noastre).

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
lichid, mormant, mister


Загрузка...