Un minor a fost lovit pe trecerea de pietoni la Ialoveni

Un copil a fost lovit pe trecerea de pietoni la Ialoveni: Minorul a ajuns la spital

27
(reînnoit 17:41 09.09.2020)
Accident pe o trecere de pietoni din orașul Ialoveni. Un copil de 11 ani a fost lovit de o mașină condusă de un șofer în vârstă de 74 de ani. Poliția investighează cazul.

CHIȘINĂU, 9 sept - Sputnik. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Ștefan Ialoveni, Silvia Vetcu, incidentul s-a produs la ora 12.40, pe o stradă principală din oraș. Automobilul de marca Audi, condus de un bărbat de 74 ani, a tamponat un copil de 11 ani care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni.

Un minor a fost lovit pe trecerea de pietoni la Ialoveni
© Photo : IP Ialoveni
Un minor a fost lovit pe trecerea de pietoni la Ialoveni
”În urma impactului, minorul s-a ales cu diverse traumatisme și a fost transportat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău pentru îngrijiri medicale. Trecerea de pietoni era marcată și semnalizată cu indicator corespunzător”, a menționat Silvia Vetcu. 

Oamenii legii au inițiat o anchetă și urmează să cerceteze toate circumstanțele incidentului. Totodată, pedeapsa conducătorului auto va fi stabilită în funcție de gravitatea leziunilor suportate de minor. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

27
Tagurile:
șofer, copil, minor, accident
Tematic
Un șofer a spulberat cu mașina intenționat mai mulți pietoni: Iată motivul
Accident teribil pe o trecere de pietoni din Tiraspol: Un tânăr a murit - Video șocant
Serghei Tarnovschi

Revenire de senzație pentru Serghei Tarnovschi la Cupa Mondială

20
(reînnoit 09:29 27.09.2020)
Canotorul Serghei Tarnovschi a revenit în stil de mare campion la competițiile internaționale după suspendarea de patru ani din cauza dopajului.

CHIȘINĂU, 27 sep – Sputnik. Sportivul de 23 de ani a câștigat medalia de aur la Cupa Mondială de caiac-canoe de la Szeged (Ungaria). El a triumfat pe distanța de 1000 metri cu rezultatul 3:51.33.

În 2016, Tarnovschi a fost suspendat patru ani de către forul internaţional de canotaj după ce a picat testul anti-doping, la câteva zile după ce a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio.

Distincția, care i-a fost retrasă, i-a revenit unui canotor din Rusia. În Ungaria, Serghei a concurat și la dublu împreună cu fratele său, Oleg Tarnovschi. Ei s-au clasat pe locul 5 pe distanța 500 metri.

Frații Tarnovschi sunt născuți la Lvov (Ucraina). În 2013 ei au primit cetățenia Republicii Moldova. Deja anul viitor, cel mai talentat dintre ei, Serghei Tarnovschi a cucerit aurul la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing.

Grație amânării cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, Serghei Tarnovschi are timp suficient să se pregătească cât mai bine pentru a doua Olimpiadă din cariera sa.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

20
Tagurile:
Aur, canotor, Cupa Mondiala


Загрузка...
Golgota, locul răstignirii lui Iisus Hristos

Calendar Ortodox: Înălțarea Sfintei Cruci - istorie și semnificație

1586
(reînnoit 07:35 27.09.2020)
Creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc astăzi Înălțarea sfintei Cruci. Sfinții Părinți au instituit post negru pentru această zi, în amintirea patimilor și răstignirii lui Iisus Hristos.

CHIȘINĂU, 27 sept – Sputnik. În fiecare an, la data de 14/27 septembrie, creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci. În această zi, Biserica a rânduit post negru, în amintirea patimilor și răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos.

Istorie și semnificație

În anul 335 a fost găsită Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos și în această zi episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat-o solemn în fața poporului. Totodată, în anul 629, Sfânta Cruce a fost adusă de la perșii păgâni pe vremea împăratului bizantin Heraclius, și a fost depusă în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Datorită poruncii împărătesei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin, a fost aflată Sfânta Cruce. Pe Golgota au fost găsite cele trei cruci pe care a fost răstignit Hristos și cei doi tâlhari. Pentru a determina care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, Patriarhul Macarie a poruncit să fie atinsă pe rând cu aceste cruci o femeie care murise. Atunci când a a fost atinsă cu cea de-a treia cruce, femeia a înviat. Patriarhul Macarie, după această minune, a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc ridicat, pentru ca să fie văzută de tot poporul.

Mai târziu, împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul și a luat Crucea Domnului în Persia unde s-a aflat timp de 14 ani. Împăratul Heraclie este cel care a readus Sfânta Cruce în Ierusalim.

Obiceiuri populare precum culesul viilor, strângerea nucilor sau aducerea ramurilor de alun nu au nimic în comun cu Sfânta Tradiție.

1586
Tagurile:
semnificaţie, istorie, Calendar Ortodox 2019 stil vechi
Tematic
Calendar Orotodox: Viața Sfântului Gavriil Bănulescu Bodoni: 3 ani de la canonizare
Calendar Ortodox: Pomenirea minunii Sfântul Arhanghel Mihail - istorie și semnificație
Calendar Ortodox: Nașterea Maicii Domnului - semnificații și obiceiuri populare


Загрузка...