gaz benzină pompă

Infracțiune gravă cu produse petroliere și gaze: Iată ce a descoperit Poliția Video

124
Ofițerii de investigații au sigilat pompele de alimentare cu combustibil ale unei întreprinderi pe care au surprins-o că-și vindea produsele ilegal. Prejudiciul adus statului urmează a fi estimat.

CHIȘINĂU, 2 sept – Sputnik. O întreprindere din orașul Anenii Noi desfășura activități ilegale de comercializare a produselor petroliere și gazelor lichefiate. Infracțiunea a fost documentată de ofițerii Direcției investigare infracțiuni economice a Inspectoratului național de investigații (INI) al Poliției (IGP).

Iată în ce consta ilegalitatea: cumpărătorii achitau un preț preferențial pentru un litru de combustibil, iar achitarea se efectua în numerar, pentru a nu se elibera bon fiscal sau alte acte de evidență contabilă.

Abia urmează să fie estimată valoarea totală a prejudiciului adus statului de către respectivul agent economic.

Polițiștii au constatat că întreprinderea le vindea produse petroliere contra cost conducătorilor auto pentru alimentarea unităților de transport destinate transportului de pasageri.

Totodată, polițiștii au găsit în aparatul de casă al întreprinderii bani nedeclarați.

După verificarea de către ofițerii de investigații a pompelor de alimentare cu produse petroliere, s-a stabilit că acestea nu erau dotate cu dispozitive de alimentare utilate cu aparate de casă şi de control cu memorie fiscală conectate la distribuitor.

Pe instrumentele de măsurare nu erau inscripții de identificare, cum ar fi tipul, numărul de uzină, doza sau capacitatea, producătorul. Lipseau și marcajele metrologice - fapt ce contravine legislației privind comercializarea produselor petroliere.

Polițiștii au sigilat pompele de alimentare cu combustibil ale întreprinderii. Cercetările pe acest caz continuă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și pentru luarea unei decizii legale.

Până la această oră, pe faptul ilegalității a fost inițiată o cauză contravențională pentru „Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere nemijlocit din autocisterne, din canistre sau din alt ambalaj, precum şi comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale în alte locuri decât staţiile de alimentare autorizate”. Poliția precizează că persoanele juridice care comit asemenea încălcări riscă o amendă în mărime de 30.000 de lei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

124
Tagurile:
Produse petroliere, Poliția, infracţiune
Tematic
Un militar a fost reținut pentru afacere cu permise de conducere: Iată cine l-a denunțat
Intervenție chirurgicală

Cancerul poate avea un simptom neobișnuit

64
(reînnoit 23:17 23.09.2020)
Simptomele de cancer pancreatic, de obicei, apar atunci când cancerul este în faza avansată, iar durerile de spate pot indica acest lucru.

CHIȘINĂU, 23 sep -Sputnik. Durerile de spate pot indica asupra dezvoltării cancerului pancreatic, relatează Express, făcând trimitere la specialiștii de la Cancer Research UK.

Medicii menționează că cancerul pancreatic este ușor de confundat cu bolile discurilor intervertebrale datorită particularităților localizării acestui organ. În acest caz, durerea poate începe în abdomen și apoi se poate răspândi în spate.

"Disconfortul crește atunci când luați o poziție orizontală și scade dacă vă așezați. Starea se poate agrava după ce mâncați. Acest lucru este cauzat de particularitățile deteriorării anumitor nervi", - explică medicii.

Potrivit experților, durerile de spate persistente ar trebui să provoace vigilență dacă o persoană nu are leziuni corespunzătoare și nu a depus efort fizic periculos.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

64
Tagurile:
simptome, cancer
Tematic
Legătura dintre consumul de tutun și cancer, explicată de medicul oncolog Valeriu Bîlba
Ce gen de oameni sunt cei mai supuşi riscului de a face cancer? Răspunsul unui oncolog rus


Загрузка...
Ruslan Baltaga

Contribuie la salvarea pacienților infectați cu COVID-19

22
(reînnoit 22:38 23.09.2020)
Campania socială "Țara are nevoie de Terapie Intensivă" este în plină desfășurare. Detalii despre activitățile din cadrul acestui  proiect am aflat de la medicul, profesorul universitar și președintele Fundației Medicale "Valeriu Ghereg", Ruslan Baltaga.
Contribuie la salvarea pacienților infectați cu COVID-19

Fundația Medicală "Valeriu Ghereg" din țara noastră a inițiat campania "Țara are nevoie de Terapie Intensivă", adresându-se cu apelul de a susține fortificarea capacităților serviciilor Anesteziologie Terapie Intensivă (ATI) pentru tratamentul pacienților critici cu COVID-19, dar și pentru a proteja personalul medical, fără de care pacienții nu vor putea fi tratați.

Proiectul de fapt a avut mai multe obiective, iar unele dintre ele deja au fost realizate, spune Ruslan Baltaga.

"În primul rând, ne-am propus  să sporim capacitatea de protecție a personalului din serviciul reanimare, acolo unde sunt pacienții în stare gravă. În acest sens au fost efectuate mai multe acțiuni printre care și procurarea unui echipament special în procesul intubării. În prezent, în jur de 30 de astfel de echipamente sunt disponibile în spitalele din țară", a menționat profesorul universitar.

Totodată, pentru a reduce riscul de infectare a membrilor familiilor lucrătorilor medicali a fost realizată acțiunea de cazare a personalului medical la un centru de plasament, situat lângă Institutul de Medicină Urgentă. În același timp, în cadrul campaniei a fost inițiată o transportarea lucrătorilor medicali la serviciu, întrucât unii locuiau înafara orașului, iar deplasarea cu transportul public era practic imposibilă.

Alexandru Holostenco
© Photo : Alexandru Holostenco, arhiva personală
"Grație donațiilor oferite de partenerii Fundației, de oamenii de afaceri, de organizațiile neguvernamentale și de persoanele fizice, lucrătorii medicali își pot desfășura activitatea în condiții mai bune în această perioadă dificilă", a remarcat medicul.

Cei care doresc să ajute personalul medical și să participe în campania "Țara are nevoie de Terapie Intensivă" o pot face accesând site-ul oficial viamed.md.

Amintim că lansarea acestui proiect a avut loc în luna aprilie curent. Despre alte rezultate și inițiative din cadrul acestei campanii aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

22
Tagurile:
donație, pacienți, COVID-19, terapie intensivă
Tematic
Încă o secție de primire a suspecților de COVID în Chișinău


Загрузка...
Rezultatele alegerilor prezidențiale în Moldova 2020 - cec.md

Rezultatele alegerilor prezidențiale din Moldova 2020

0
(reînnoit 22:41 23.09.2020)
Rămâneți alături de Sputnik Moldova pentru a afla printre primii rezultatele alegerilor prezidențiale din Moldova 2020, care urmează să aibă loc în data de 1 noiembrie 2020.

Primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova 2020 urmează să aibă loc la data de 1 noiembrie 2020. Acesta este al doilea scrutin la care președintele Republicii Moldova este ales prin vot direct de către populația țării după ce, prin decizia Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, s-a revenit la alegerea Preşedintelui prin vot direct de către cetăţeni.

La primul scrutin, care s-a desfășurat pe 30 octombrie 2016, rata de participare a fost de de 50.95%. Rezultatele alegerilor prezidențiale au fost validate, fiind depăşit baremul de validare al alegerilor de 1/3 din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale.

Moldova: Rezultatele alegerilor prezidențiale de acum 4 ani

Conform rezultatelor publicate de CEC, deoarece niciunul dintre cei 9 candidaţi la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit în primul tur 50% din voturile valabil exprimate, un al doilea tur de scrutin a fost organizat pe 13 noiembrie 2016.

Lupta pentru cel mai bun rezultat s-a dat între primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi pe 30 octombrie — Igor Dodon, respectiv Maia Sandu.

Prezenţa la votul în turul 2 al alegerilor prezidențiale a fost de 53.45%, iar, în rezultatul acestuia, Igor Dodon a fost ales în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova cu 52,11% din voturile alegătorilor.

Potrivit Legii, pentru validarea primului tur de scrutin inclusiv la alegerile prezidențiale este necesară participarea a cel puțin 1/3 din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale, iar în cazul în care în rezultatul votării niciunul dintre candidați nu obține mai mult de 50% de voturi se organizează un al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Candidați desemnați sau care au anunțat intenția lor de a candida la alegerile prezidențiale din Moldova 2020

Tudor Deliu - PLDM

Renato Usatîi - PPPN

Andrei Năstase - PPPDA

Maia Sandu - PAS

Andrian Candu - PPPM

Octavian Țîcu - PUN

Dorin Chirtoacă - Unirea

Violeta Ivanov - PPȘ

Ion Costaș - CI

Constantin Oboroc - CI

Igor Dodon - CI

Serghei Toma - POM

Alexandr Kalinin - CI.

Candidații înregistrați în cursa alegerilor prezidențiale în Moldova 2020, în rezultatul deciziilor CEC, după analizarea documentelor depuse

Renato Usatîi - desemnat de Partidul Nostru (PN)

Andrei Năstase - desemnat de Platforma Demnitate și Adevăr (PPPDA)

Tudor Deliu - desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM)

Cronica alegerilor prezidențiale în Moldova 2020

La data de 21 septembrie 2020, președintele grupului de inițiativă al candidatului Partidului “Pro Moldova”, Sergiu Sîrbu, a depus o contestație la Curtea de Apel privind anularea Hotărârii CEC prin care a fost respinsă cererea de înregistrare a lui Andrian Candu în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din Moldova 2020.

Curtea de Apel Chișinău declară inadmisibile contestațiile depuse de Mișcarea politică Unirea, Partidul Liberal Democrat din Moldova cu privire la Circulara emisă de către Comisia Electorală Centrală, care interzice partidelor politice să finanțeze campania electorală a candidaților desemnați.

La data de 22 septembrie, liderul Partidul Regiunilor din Moldova, Alexandr Kalinin, renunță la participarea în alegeri. Tot în această zi, candidatul desemnat de Partidul “Șor”, Violeta Ivanov, depune actele pentru înregistrare în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova.

La data de 23 septembrie, Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, depune semnăturile pentru înregistrarea în cursa electorală. Totodată, mai mulți susținători ai PAS au organizat un protest în fața Comisiei Electorale Centrale, cerând alegeri libere și corecte.

Câte secții de votare vor fi deschise în străinătate pentru alegerile prezidențiale în Moldova 2020

Comisia Electorală Centrală a anunțat că 60.030 de cetățeni moldoveni cu drept de vot, aflați în străinătate, precum și domiciliați în localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), s-au înregistrat prealabil, în vederea participării la alegerile prezidențiale 2020 din Moldova.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, cele mai multe secții de votare urmează a fi deschise în Italia – 45 de secții, Federația Rusă – 38 de secții, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – 10 secții, România – 15 secții, Spania – 7 secții, SUA – 18 secții. În Turcia – 3, Ucraina – 2.

Prevederi legale pentru alegerile prezidențiale în Moldova 2020

Potrivit articolul 107 din Codul Electoral, preşedintele Republicii Moldova se alege prin vot universal, egal, direct, secret, liber exprimat pentru un mandat de patru ani. Alegerile se efectuează într-o singură circumscripţie electorală naţională.

Conform prevederilor legale, orice scrutin începe cu perioada electorală, durata căreia este de 90 de zile și se finalizează odată cu confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului de Președinte de către Curtea Constituțională. Pentru alegerile prezidențiale 2020, Comisia Electorală Centrală a stabilit începerea perioadei electorale ziua de 25 august.

Până la 26 septembrie inclusiv, cu cel puțin 35 de zile înainte de ziua alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020, are loc constituirea secțiilor de votare în baza propunerilor primarilor, constituirea și organizarea secțiilor de votare în străinătate, organizarea și formarea secțiilor de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului (Transnistria). 

Cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua alegerilor prezidențiale, adică până la 6 octombrie inclusiv, vor fi constituite birourile electorale ale secțiilor de votare. Același program calendaristic precizează că, în perioada 1 septembrie - 1 octombrie inclusiv, are loc desemnarea candidaților la alegerile prezidențiale, colectarea semnăturilor în susținerea candidaților la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. 

Până la 8 octombrie inclusiv, după înregistrarea candidaților la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, va fi publicată lista integrală a candidaților înregistrați. În rezultat, după aceasta, lista va fi transmisă către fiecare secție de votare după constituirea ei.

Pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 1 noiembrie 2020, agitația electorală este permisă în perioada 2 octombrie - 30 octombrie 2020 inclusiv. Iar în cazul stabilirii celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale - până la data de 13 noiembrie inclusiv, după înregistrarea în calitate de concurent electoral.

După încheierea înregistrării concurenților electorali la alegerile prezidențiale din Moldova 2020, până la 13 octombrie inclusiv, CEC urmează să aprobe modelul și textul buletinului de vot. Înscrierea concurenților electorali în buletinele de vot se va face în ordinea rezultată în urma tragerii la sorți efectuată în ziua depunerii documentelor pentru doi sau mai mulți candidați.

Ulterior, până la 28 octombrie inclusiv, buletinele de vot vor fi tipărite. Iar în cazul stabilirii celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale - până la 11 noiembrie inclusiv.

Rezultatele votării la alegerile prezidențiale în Moldova 2020

După încheierea votării la alegerile prezidențiale 2020 și numărarea voturilor, se completează formularul special pentru numărarea voturilor, sunt verificate datele de acolo și se întocmește  procesul-verbal privind rezultatele votării. Nu mai târziu de 18 ore după închiderea secțiilor de votare, rezultatele alegerilor prezidențiale sunt afișate la intrarea în secția de votare. Până la 3 noiembrie inclusiv, iar în cazul stabilirii celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale - până la 17 noiembrie inclusiv, în termen de 48 de ore de la închiderea secțiilor de votare, procesele-verbale cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale pe circumscripție, documentele și materialele electorale vor fi prezentate la CEC.

Confirmarea sau infirmarea legalității alegerilor prezidențiale din Moldova 2020 și a rezultatului acestora are loc până la 21 noiembrie inclusiv. În cazul stabilirii celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Moldova 2020 - până la 5 decembrie inclusiv, în termen de 10 zile după primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală. Ulterior, are loc validarea mandatului de Președinte al Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

0
Tagurile:
Moldova, 2020, Alegeri prezidenţiale
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Pentru cine ar vota moldovenii la prezidențiale dacă duminică am avea alegeri
Expert: Am putea avea alegeri parlamentare anticipate după prezidențiale?


Загрузка...