Căruță, foto simbol

A scăpat ca prin minune: Iată ce a pățit un căruțaș din Telenești

61
(reînnoit 09:59 01.09.2020)
Un bărbat din Telenești a scăpat, ca prin minune după ce căruța în care se afla s-a răsturnat. Calul s-ar fi speriat de un câine.

CHIȘINĂU, 1 sept – Sputnik. Accidentul a avut loc în localitatea Vadul-Leca din raionul Telenești.

Căruțașul de 66 de ani le-a spus polițiștilor că animalul s-ar fi speriat de un câine, iar drept urmare hipomobilul a ajuns în șanț. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat spitalizarea.

Conforma datelor Inspectoratului Național de Securitate Publică, în ultimele două zile pe teritoriul țării s-au produs 10 accidente rutiere, soldate cu 10 persoane traumatizate.

Cel puțin doi minori au avut de suferit în urma coliziunilor. În unul din cazuri este vorba despre un copil de șapte ani care a fost tamponat de un biciclist. S-a întâmplat în orașul Ialoveni. Fetița a fost internată la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău cu comoție cerebrală.

Un alt minor, tot de 7 ani, a avut nevoie de asistența medicilor după ce a fost lovit de un microbuz. Impactul s-a produs în orașul Rezina. Potrivit polițiștilor, copilul, nesupravegheat de părinți ar fi traversat strada într-un loc nepermis.

Chișinău: furturi în perioada minivacanței

Potrivit Direcției de Poliție a Capitalei, în ultimele 24 de ani, în municipiul Chișinău a fost înregistrat un furt din locuință și un furt din automobil, fiind sesizați oamenii legii.

Conform informațiilor oferite de Poliție, câteva persoane necunoscute au reușit să pătrundă într-un apartament din sectorul Râșcani al Capitalei de unde au furat peste două mii de lei. Proprietarul susține că infracțiunea s-ar fi produs în weekend, când a lipsit de acasă.

Un alt incident a avut loc, de asemenea, în sectorul Râșcani. Geamul unui automobil a fost spart, iar suspecții au sustras din mașină un telefon mobil și o mie de lei.

În ambele cazuri anchetatorii au inițiat cauze penale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

61
Tagurile:
Telenești, căruță, accident
Tematic
Tragedie în urma unui accident rutier: Un adolescent a murit, iar altul se află la spital
(0:00 / .00Mb / просмотров видео: 4)

Ediția a doua a sezonului patru al proiectului "Tu ești super"

4
(reînnoit 20:13 27.09.2020)
"Tu ești super!" este un concurs organizat de compania de televiziune NTV și de Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik, cu sprijinul Ministerului Educației al Federației Ruse.

Proiectul oferă copiilor rămași fără îngrijire părintească șansa de a-și îndeplini visele. În noul sezon participă la show 58 de concurenți din Rusia, Ucraina, Belarus, Georgia, Abhazia, Kârgâzstan, Moldova, Azerbaidjan și Estonia. Participanții vor fi evaluați de către liderul trupei „Nochnie Snaiperî” Diana Arbenina, interpetul și actorul Aleksei Vorobiov, compozitorul Igori Krutoi și interpreta Iolka.

Moldova este reprezentată tot de Anastasia Lisovaia, care a evoluat deja pe scena proiectului „Tu ești super!” anul trecut. Tot atunci, ea a fost invitată să participe și la cel de-al patrulea sezon.

Anterior și alți reprezentanți ai Moldovei au participat la concursul internațional. În primul sezon al competiției, publicul a fost cucerit de Cristina Covalenco, în vârstă de 16 ani, de la internatul Ceadîr-Lunga și de Anna Ierhan, în vârstă de 8 ani, de la internatul din satul Cărpineni.

În 2017, la concursul „Tu ești super! Dansuri” Moldova a fost reprezentată de Tatiana Untilova, Olga Șumeiko și Emilia Danici de la casa de copii de tip familial din orașul Bender.

În 2018, în al doilea sezon al proiectului „Tu ești super!” a participat Maxim Gnatiuc în vârstă de 18 ani, din orașul Bălți, care a ajuns până în semifinală.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4
Tagurile:
Show-ul „Tu ești super, Tu ești super


Загрузка...
vopsele

Video: Elevii Liceului "Liviu Deleanu" dau culoare unui zid din Capitală

36
(reînnoit 19:32 27.09.2020)
Zidul Pieței Delfin din sectorul Buiucani, Chișinău prinde culoare: elevii Liceului "Liviu Deleanu" îl pictează astfel ca acesta să bucure ochiul trecătorilor.

CHIȘINĂU, 27 sept – Sputnik. Un grup de elevi de la Liceul "Liviu Deleanu" și de copii din vecinătate pictează un zid al Pieței "Delfin" (intersecția străzilor Alba Iulia și Liviu Deleanu) din sectorul Buiucani al municipiului Chișinău.

Profesorul liceul "Liviu Deleanu", Valentin Maslov, sub îndrumarea căruia copiii înfrumusețează zidul de piatră, a spus că tinerii pictori au ajuns la o înțelegere cu administrația Pieței Delfin. Aceasta le-a pus la dispoziție vopsele, iar elevii s-au angajat să decoreze zidul, pentru ca locatarii de aici să se simtă mai confortabil, să le placă să se odihnească și să vină la cumpărături aici.

Valentin Maslov spune că picturile elevilor vor rezista pe zid până la 15 ani.

"Eu cred că după ce o să pictăm acest perete, el nu o să fie doar un simplu perete, dar o să reprezinte o galerie de pictură unde locuitorii Chișinăului ar putea să le admirate și chiar să se fotografieze sau poate chiar să se desfășoare niște acțiuni culturale", a relatat profesorul Valentin Maslov corespondentului Sputnik Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

36
Tagurile:
culoare, zid, Liceu, elevi, delfin, piața
Тема:
Viața în Chișinău


Загрузка...