Nu știu dacă l-a văzut vreodată cineva pe artistul poporului Constantin Moscovici să se certe. Eu, niciodată! Deși, îl cunosc de peste 30 de ani!
După aparențele actuale ale naistului Constantin Moscovici de persoană liniștită și cuminte, se ascunde un adevărat revoluționar! Prima revoluție a organizat-o prin clasa a VI-ea! "Ținta" a fost tânăra profesoară de franceză care venise în școala unde învăța Constantin Moscovi. Ea - fără experiență, ei - fără mare dragoste de limbă franceză.
Relația se tensionase chiar din primele clipe. Una tacită: profesorul autoritar și elevii "democrați", care își doreau să fie luați în seamă. Zilele treceau, dar pe junele Costică situația îl "măcina". Se tot gândea ce să facă, cum să dreagă și iată că o întâmplare i-a venit pe nepusă masă: o macara se răsturnase nu departe de școală în timpul orelor, iar la ei urma exact lecția de franceză. În pauză, Costică, așa ca printre altele, a “aruncat” semințele îndoielii: dar oare ce este acolo... cum s-a întâmplat... poate mergem să vedem... Toți emoționați și incitați, au zbughit-o spre locul cu pricina. Zis și făcut! Au lipsit exact 45 de minute, atât cât a durat ora de franceză. A fost mare tărăboi în școală!Dar inițiatorul așa și nu se găsise, toți erau atât de exaltați că nu-și mai aminteau cine primul venise cu ideea. Părinții elevilor au fost chemați la școală și iată atunci se pornise o "adevărată revoluție". Liderul din Constantin, care își dorea stimă și respect reciproc, a izbucnit în forță: a zis tot ce credea despre noua învățătoare. În final, la sfârșit de an, toată clasa a avut notă negativă la purtare. Alături de notele de 5, pe atunci, nota maximă, era și un 2 de toată frumusețea!
Ce ține de prima dragoste și aici e o istorie inedită. De cum pășise pragul școlii, o fetiță cu fundițe îl fascinase atât de mult, încât, ca să-i fie mai mult în preajmă, o rugase să-l învețe caligrafia.
“Ninocica“ – așa o dezmierda îndrăgostitul, avea un scris impecabil și Costică, vreo jumătate de an, îi tot ducea Ninei ghiozdanul acasă, după care îi asculta cuminte explicațiile.
În clasa 8-a, în sat venise o elevă nouă. “Priezjaia“ – porecla i se lipise din prima clipă. Dar era frumoasă fata! Și numele mai puțin obișnuit pentru cei din partea locului - Ira!
Irinuca – ar fi dezmierdat-o tânărul Constantin Moscovici, care la scurt timp i s-a destăinuit că o place la o serată de 8 Martie! Apropo, organizată în secret de acea profesoară de franceză – "ținta revoluției" din clasa 6, care ulterior le devenise un bun prieten! Dar a îndrăznit să o sărute în clasa 10, la Balul de Absolvire! Uite așa și a purtat dorul unui prim sărut tocmai doi ani de zile!
Autor: Gutiera Prodan
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 23 ian - Sputnik. Meteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de +6..+9 grade în nordul țării, +7..+10 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +11 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab din sud. Presiunea atmosferică va fi normală.
Noaptea vor fi temperaturi negative. În raioanele de nord se așteaptă -3..0 grade, în centru se vor înregistra -2..+1 grade, iar la sud vor fi -1..+2 grade Celsius. Duminică, pe timp de zi vor fi aceleași temperaturi, iar noaptea se încălzește și nu vor fi valori negative. Luni se așteaptă ninsori în toată țara.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Ți se spune cu orice ocazie că ești incapabilă să te descurci fără el, iar în cazul în care nu vei face așa cum îți spune vei rămâne singură? Ești criticată mereu și pentru orice? Ei bine, ești victima violenței psihologice. Specialiștii spun că, de cele mai multe ori, această formă de violență nu este recunoscută, iar victimele ajung chiar să creadă în vorbele agresorului.
„Orice acțiune de intimidare și de umilire a persoanei, de amenințare sau de înjosire este o acțiune de violență psihologică. De multe ori, beneficiarele noastre vin și spun că „el îmi spunea că eu sunt nimeni și eu nu mă descurc. Că dacă el pleacă eu mor de foame și mă găsesc câinii pe drum”. În astfel de cazuri, victima pur și simplu nu are putere psihologică pentru a spune stop. Când ți se spune în fiecare zi unul și același lucru, tu deja ajungi să crezi în ceea ce ți se spune”, a declarat coordonatoarea serviciului pentru Asistență Specializată din cadrul Centrului de Drept al Femeilor, Daniela Josanu, în studioul Radio Sputnik Moldova.
Jurista spune că abuzul emoțional este foarte des trecut cu vederea de către victime, iar cei din jur nu fac decât să încurajeze acest comportament.
„Cel mai grav este atunci când sunt copii într-o familie, iar victima nu este susținută de oamenii din jur. Adică cei din jur nu-i spun clar femeii că ea este victimă a violenței și face rău că stă într-o relație nocivă de la care copiii ei nu vor avea ce învăța”, adaugă Daniela Josanu.
Psihologii spun că cicatriciile abuzului emoțional sunt foarte adânci și de cele mai multe ori au consecințe grave asupra victimelor, care pot dezvolta chiar și probleme de sănătate mintală.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova