Viorica Dumbrăveanu

Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, are COVID-19

864
(reînnoit 16:44 29.08.2020)
În aceste momente și eu mă lupt cu boala, nu în calitate mea de ministru, dar ca pacient testat pozitiv la COVID-19, a scris Viorica Dumbrăveanu într-un mesaj pe Facebook.

CHIȘINĂU, 29 aug - Sputnik. Ministrul Sănătății spune că deja de șapte luni Moldova se confruntă cu o criză fără precedent.

"De șapte luni, Republica Moldova se confruntă cu o criză fără precedent. Sistemul medical, împreună cu alte autorități ale statului,  cu cetățenii responsabili, încearcă să facă față infecției COVID-19. Toți împreună am lucrat și lucrăm până la epuizare. În tot acest răstimp, am luptat pentru viața fiecărui cetățean și am trecut peste greutăți inimaginabile. Din păcate, am pierdut colegi și prieteni, care nu au reușit să înfrunte boala", a afirmat Dumbrăveanu.

Ea a precizat că se simte rău fizic, dar speră că va învinge boala.  

"În aceste momente și eu mă lupt cu boala. Nu în calitatea mea de ministru, dar ca pacient testat pozitiv la COVID-19. E greu, atât moral, cât și fizic, dar urmez tratamentul prescris de medici și sper că voi trece cu bine de COVID-19. Aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră, este cel mai de preț lucru pentru care merită să luptăm în această viață. Mulțumesc colegilor din sistemul medical, care muncesc zi și noapte, cu dedicație și curaj. Sănătate tuturor și gânduri bune", a mai afirmat ea pe Facebook.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

864
Tagurile:
Viorica Dumbrăveanu, COVID-19
Berlin

Măsuri speciale în Germania împotriva COVID-19

75
(reînnoit 22:43 22.09.2020)
Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a anunţat că Germania va introduce măsuri speciale pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului, dar şi împotriva gripei de sezon.

BUCUREŞTI, 22 sept – Sputnik, Doina Crainik. Germania urmează să înfiinţeze puncte centrale care se vor ocupa de persoanele cu simptome gripale, dar şi clinici pentru monitorizarea febrei și cu măsuri speciale de protecție destinate grupurilor de risc, în contextul în care sezonul rece ar putea duce la o creştere a numărului de infectări cu COVID-19.

„Este important să continuăm să protejăm grupurile de risc, persoanele afectate în mod deosebit (…). Testele preventive în serie în anumite zone sensibile, cum ar fi azilurile de bătrâni, fac parte integrantă din strategia de testare pentru toamnă și iarnă. Acolo trebuie să prevenim intrarea virusului și pentru asta trebuie să aplicăm cel mai înalt nivel de vigilență”, a precizat Jens Spahn, citat de ziarulromanesc.de.

Vaccin
Пресс-служба АФК "Система"
De asemenea, sunt planificate teste rapide bazate pe detecția de antigen, precum și noi cerințe din partea Ministerului german de Interne cu privire la perioadele de carantină pentru repatriații din zonele de risc.

„Suntem mult mai bine pregătiți decât în primăvară pentru orice ar putea veni”, a mai declarat ministrul la postul de radio german Deutschlandfunk. În Germania există în prezent mai multe paturi la terapie intensivă disponibile decât în Franța și Italia la un loc. În plus, ocuparea acestor paturi poate fi gestionată mai bine decât la începutul anului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

75
Tagurile:
COVID-19, Germania
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Moldovenii asociați cu COVID-19, discriminați de societate


Загрузка...
Iraida Eni-Căldare

Moldova, fără miere: Cum supraviețuiesc apicultorii

77
Din cauza condițiilor meteorologice neprielnice, crescătorii de albine se confruntă cu cea mai dificilă situație din ultimii 30 de ani. Cum se descurcă astăzi apicultorii și cum rezistă provocărilor timpului?
Moldova, fără miere: Cum supraviețuiesc apicultorii

Iraida Eni-Căldare este o apicultoare cu experiență din satul Măgurele, raionul Ungheni. Femeia spune că, după o primăvară cu înghețuri și secetă, a așteptat cu mari speranțe să înflorească salcâmul pentru ca albinele să poată strânge nectarul din flori și, respectiv, să poată avea producție de miere. Însă variațiile termice bruște au afectat copacii de salcâm în acest an, recolta de miere constituind doar 35% din volumul preconizat.

"În acest sezon, practic nu avem miere: nici de salcâm, nici polifloră. Situația este foarte dificilă. Așa an nu țin minte dacă am mai avut. Apicultorilor le vine tot mai greu să facă față schimbărilor –  natura a început să se răzbune pe om", a spus apicultoarea.

Chiar dacă este o perioadă destul de dificilă pentru apicultorii moldoveni, deocamdată aceștia nu intenționează să mărească prețurile, din simplu motiv că nu și-ar dori să piardă clienții fideli.

"Am obișnuit cumpărătorul cu un preț, iar acum nu dorim să-l majorăm, chiar dacă suntem puși în condițiile când ar trebui să o facem. Încercăm să rezistăm și să mergem mai departe", a subliniat ea.

Apicultoarea speră că anul viitor situația va fi mai bună și va putea recupera din pierderile din acest sezon.

De menționat că în Moldova se produc în temei următoarele sortimente de miere: de salcâm, de tei, de floarea soarelui, de levănțică, plorifloră și de mană.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

77
Tagurile:
Apicultori, miere de salcâm, miere
Tematic
Moldova ar putea rămâne fără miere în acest an: Cum supraviețuiesc apicultorii - Foto


Загрузка...
Mormânt antic găsit în China

A fost dezvăluit misterul lichidului dintr-un mormânt antic

0
(reînnoit 22:47 22.09.2020)
Oamenii de știință chinezi au descoperit secretul unui lichid misterios descoperit într-un vas de bronz în timpul săpăturilor unui mormânt vechi de două mii de ani.

Rezultatele cercetării au arătat că în vas exista o băutură medicinală care conține alcool. Potrivit experților, acest amestec a fost folosit pentru a opri sângerarea și pentru a reduce inflamația, transmite RIA Novosti, cu referire la Xinhua.

În prezent, oamenii de știință continuă să cerceteze descoperirea pentru a obține mai multe informații despre materiile prime din care a fost făcută băutura și despre procesul de fabricare a acesteia.

Mormântul a fost descoperit în timpul reconstrucției unei mahalale din Sanmenxia, ​​provincia Henan, în luna mai a acestui an. Pe baza rezultatelor analizei preliminare, experții consideră că mormântul datează din timpul apusului dinastiei Qin (221-207 î.Hr.) și a începutului dinastiei Han occidentale (înainte de al optulea an al erei noastre).

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
lichid, mormant, mister


Загрузка...