gaze naturale

Tarifele la gazele naturale vor fi reduse: Iată de când vom plăti mai puțin

289
(reînnoit 12:44 25.08.2020)
Veste bună pentru consumatorii finali de gaze naturale. În curând, aceștia vor plăti mai puțin pentru consum.

CHIȘINĂU, 25 aug – Sputnik. Tarifele la gazele naturale pentru consumatorul final vor fi reduse. Reducerea va fi inițiată din luna septembrie a acestui an, anunță președintele Republicii Moldova într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta scrie că a fost informat despre această reducere de președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, cu care a avut astăzi o discuție.

Șeful statului mai spune că au discutat și despre „inițierea negocierilor cu „Gazprom” cu privire la semnarea unui contract de trei ani privind livrarea carburanților în țara noastră”.

Acesta spune că există premise pentru reducerea tarifelor la gazele naturale pentru consumatori în trimestrul IV al anului 2020.

Cei doi au vorbit și despre gazificarea localităților din țară, ceea ce presupune majorarea programului de investiții de la 18 până la 52 de milioane de lei. Un alt subiect abordat de cei doi oficiali ține de datoriile pentru gazele naturale, inclusiv ale regiunii transnistrene, dar și despre implementarea celui de-al treilea pachet energetic al Uniunii Europene.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

289
Tagurile:
gaze, fara gaze, gaze rusești
Diana Crudu

Producător: 2020 este anul supraviețuirii pentru agricultori

12
(reînnoit 16:36 27.09.2020)
Anul 2020 este unul complicat pentru agricultori, atât pentru cei care cultivă cereale, cât și pentru cei care cresc fructe și legume.
Producător: 2020 este anul supraviețuirii pentru agricultori

Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, activista civică și producătoarea Diana Crudu a remarcat că anul curent este unul foarte dificil pentru fermierii noștri.

Este anul supraviețuirii în care agricultorii trebuie să se foxeze și să nu falimenteze.

Drept exemplu, Diana Crudu a relatat o situație tristă cu care s-a confruntat un producător de prune, însă cu asemenea situații se confruntă zeci de agricultori din țara noastră.

"Un producător de prune a relatat că de pe16 hectare a recoltat doar trei pomi. Nu a avut niciodată în activitatea lui o roadă compromisă practic în totalitate precum în acest an. Este un an extrem de dificil", a spus interlocutoarea.

Cât privește subvențiile oferite de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură pentru culturile agricole compromise de secetă, Diana Crudu susține că acestea nu acoperă toate necesitățile agricultorilor. Cu toate acestea, orice ajutor din partea statului este binevenit la moment.

"Subvențiile nu acoperă nici măcar 50 la sută din costurile care le-au avut, dar orice ajutor este binevenit. Agricultorii au nevoie să-și cumpere motorină, fertilizanți, semințe ș.a.", a subliniat ea.

Amintim că Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a oferit, în baza dosarelor prezentate de către agricultori, 1500 de lei pentru un hectar de grâu compromis, 1530 pentru un hectar de orz de toamnă sau 1620 de lei pentru terenurile reînsămânțate. În cazul rapiței compensația este de 2100 de lei. Dosarele la AIPA pentru diminuarea consecințelor calamităților naturale ce au afectat culturile cerealiere de grupa I au putut fi depuse până pe 18 septembrie curent.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

12
Tagurile:
roadă, producător, 2020, agricultură, Agricultori


Загрузка...
Sergiu Robu

Energia termică și electrică produsă în Moldova din surse regenerabile

26
(reînnoit 16:34 27.09.2020)
Producția energiei regenerabile rămâne doar un obiectiv de lungă durată pentru Republica Moldova. Despre potențialul energetic a țării noastre și obstacolele pentru dezvoltarea segmentului am aflat de la expertul în energetică Sergiu Robu.
Energia termică și electrică produsă în Moldova din surse regenerabile

Într-un interviu acordat în cadrul emisiunii Obiectiv, expertul Sergiu Robu a vorbit despre cele două tipuri de energii – cea electrică și termică. Potrivit lui, la capitolul energie termică, țara noastră a atins practic obiectivul propus până în 2020 de a obține energia din surse regenerabile.

"40 de procente din căldura produsă în Republica Moldova este din surse regenerabile și anume bio-masă. La acest capitol stăm bine", a subliniat el.

Expertul susține că problema principal este în sectorul energiei electrice. Doar 2% din energia electrică consumată în Republica Moldova este obținută din surse regenerabile. Asta în condițiile în care țara noastră are un potențial uriaș în ceea ce privește sursele de obținere a energiei verzi.

"Problema principală este că sectorul energetic este integrat și dacă noi dorim să conectăm o sursă nouă de energie la sistemul energetic, spre exemplu 1megawatt, acest lucru înseamnă că  altă centrală electrică din sistemul energetic național trebuie să producă cu 1 megawatt mai puțin", a subliniat Sergiu Robu.

În același timp, la orizont se ivește și altă problemă – costurile. În Republica Moldova, costul de producere în medie la tot sectorul energetic este de cinci cenți, pe când în țările europene este de 20 cenți. Acest lucru se datorează faptului că în țara noastră nu s-au făcut investiții în reabilitarea surselor, echipamentele sunt vechi. Însă, odată cu investirea în acest sector energia va deveni mai scumpă.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

26
Tagurile:
energie termică, energie electrică, surse regenerabile, energie verde, energie


Загрузка...