Agricultorii protestează la intrarea în Chișinău cu tehnica agricolă

Agricultorii protestatari pleacă acasă, dar ar putea reveni de 50 de ori mai mulți

368
(reînnoit 16:31 21.08.2020)
Agricultorii au declarat că renunță la protest și se întorc în câmp, întrucât au de realizat lucrări stringente.

CHIȘINĂU, 21 aug - Sputnik. Agricultorii renunță la protest pentru o perioadă. Aceștia se întorc în câmp pentru a realiza lucrările de sezon, care au fost lăsate baltă timp de mai multe zile. Fermierii spun însă că ar putea să revină, în condițiile în care nu vor fi soluționate problemele lor. 

”Plecăm de la protest. Nu definitiv. Fermierii se întorc în câmp pentru că au de făcut lucrări stringente. Am făcut legătura cu asociații de profil. Au avut o întâlnire cu ei. Vom crea o cofederație a agricultorilor. Am stabilit un grup de lucru care va negocia cu autoritățile până în data de 21 septembrie pentru revendicarile care au fost înaintate. În caz contrar, promitem să ne întoarcem în stradă într-un număr de 50 de ori mai mare”, a declarat pentru Sputnik Moldova agricultorul Andrei Melenti. 

Fermierii le cer autorităților alocarea unor despăgubiri de 3000 de lei pentru un hectar pe care au fost plantate culturi cerealiere afectate de vremea nefavorabilă.

O altă revendicare este instituirea stării de urgență în agricultură în zonele de centru și sud ale țării. În acest sens, ei solicită să le fie eliberate certificate de stare de forță majoră pentru a putea reeșalona datoriile față de creditori.

Fermierii cer și aprobarea unui nou regulament cu posibilitatea de restituire a TVA-ului acumulat de ani de zile în cont pentru a achita datoriile furnizorilor. Pe lângă toate cele enumerate mai sus, agricultorii îi cer statului să-i scutească de plata impozitelor salarial și funciar și o vacanță fiscală pentru primele 6 luni ale anului 2021.

Zilele trecute Guvernul a aprobat mărimea compensației pentru agricultorii afectați de secetă. 

Astfel, pentru fiecare hectar de culturi reînsămânțate se va acorda o alocație de 1.620 de lei, pentru grâul de toamnă – 1.500 de lei per hectar, orz de toamnă – 1.530 de lei, rapiță de toamnă – 2.100 de lei, pomicole, nucifere, arbuști fructiferi și căpșun – 3.800 de lei, viță-de-vie – 3.000 lei, legume în câmp deschis – 2.000 de lei, mazăre – 1.100 de lei pentru fiecare hectar afectat.

O parte a revendicărilor agricultorilor rămân însă neîndeplinite.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

368
Tagurile:
protest, agricultori
Тема:
Protestele agricultorilor – revendicări și soluții (87)
Tematic
Important pentru agricultori: Măsurile Guvernului privind producerea semințelor
Zinaida Gribincea

Psiholog: Dependența de Internet este precum un drog

14
(reînnoit 18:14 31.10.2020)
Internetul are avantajele lui, dar există și unele dezavantaje ce pot afecta starea emoțională a oamenilor. Psihologii sunt de părerea că Internetul are același efect precum drogul, în cazul în care nu există capacitatea de control a comportamentului.
Dependența de Internet: Consecințe grave asupra sănătății

Internetul a devenit o sursă inepuizabilă de informații, un instrument indispensabil pentru muncă și afaceri, un mod de a dobândi cunoștințe, dar și de a petrece timpul liber sau de a comunica. Beneficiile și avantajele Internetului sunt extrem de multe, însă există și consecințe negative, una dintre care ar fi dependența de Internet.

Potrivit psihologului Zinaida Gribincea, aceasta este o problemă destul de serioasă cu care se confruntă umanitatea în prezent. Este exact la fel de periculoasă ca oricare alt tip de dependență, doar că acaparează pe deplin starea și comportamentul omului.

"Este o tulburare de control al impulsului. Oamenii stau conectați ore în șir fără a avea alte activități. Ei sunt într-o poziție de subordine și pierd autonomia în fața acestuia. Persoanele dependente nu-și pot stăpâni impulsul de a sta pe Internet, care le provoacă plăcere și relaxare. Internetul are același efect ca drogul în cazul în care nu avem capacitatea de a controla comportamentul", a explicat specialistul.

Mai mult, în prezent, în anumite clinici din lume, se folosesc tratamente ale dependentei de calculator precum: psihoterapia, administrarea de medicamente contra stărilor de anxietate și depresie.

Despre metodele și capacitatea de autocontrol a utilizării Internetului fie în scop de serviciu, fie în scopuri personale, aflați din interviul audio atașat.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

14
Tagurile:
psiholog, Internet


Загрузка...
Centrul COVID-19 Chișinău

Și astăzi sunt multe cazuri noi de COVID-19 și multe decese

60
(reînnoit 17:59 31.10.2020)
În ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 839 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Ministerul Sănătății a informat că alte 19 persoane au decedat ca urmare a virusului.

CHIȘINĂU, 31 oct – Sputnik. Alte 839 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintr-un total de 3.351 de teste efectuate (primar – 3.085 şi repetat – 266).

Vânt puternic, ploaie
© Sputnik / Владимир Трефилов

În ultimele 24 de ore, alte 592 de persoane au fost tratate și externate, iar 19 persoane au decedat din cauza infecției COVID-19.

La ora actuală, 6.015 persoane sunt în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19.

Ministerul Sănătății a oferit următoarele detalii despre starea de sănătate a persoanelor infectate: 792 sunt în stare gravă (43 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1.467 au o stare de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi sunt în stare satisfăcătoare.

Dintre cele 839 de cazuri noi raportate astăzi, două cazuri sunt de import, ambele din Turcia. 

Printre cei contaminați în ultimele 24 de ore sunt și 70 de lucrători medicali: medici -20, asistenți medicali - 38, personal auxiliar - 12.

Printre cele 19 persoane decedate se află și un medic: Dumitru Daraban, în vârstă de 62 ani, care a activat în calitate de medic neurolog în Departamentul AMSA, în cadrul Spitalului Clinic Bălți.

„Acesta a fost transferat la data de 9 octombrie de la Spitalul Clinic Bălți la Institutul de Medicină Urgentă. Exprimăm sincere condoleanțe și compasiune familiei și colegilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris Ministerul Sănătății.

Până acum, 49 de lucrători medicali au decedat din cauza COVID-19.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 76.040 de cazuri. În total, 55.782 de persoane au fost tratate de COVID-19 până acum. Numărul deceselor provocate de virus a ajuns la 1.785 de cazuri. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

60
Tagurile:
COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Un epidemiolog rus, despre răspunsul imun la COVID-19 și gripă


Загрузка...