Parlament

Ultima oră: Agricultorii protestatari au intrat în Parlament

1193
(reînnoit 12:22 19.08.2020)
Mai mulți agricultori protestează în aceste momente în fața Parlamentului. Totodată, un grup de fermieri a fost invitat în clădirea Legislativului.

CHIȘINĂU, 19 aug - Sputnik. Agricultorii au cerut încă ieri să participe la o ședință cu șefii fracțiunilor parlamentare, după ce nu au găsit o soluție în timpul discuțiilor cu premierul Ion Chicu. Astăzi ei au venit să protesteze la Parlament, iar în fața lor a venit deputatul PPDA Alexandru Slusari, care a invitat un grup de fermieri la discuții, în clădirea Legislativului. 

În aceste clipe, fermieri discută cu deputații despre problemele cu care se confruntă în acest an din cauza secetei. În același timp, alți agricultori protestează în fața Parlamentului și cer să li se facă dreptate. 

Guvernul urmează să se întrunească astăzi în ședință pentru a aproba proiectul ce prevede modificarea și simplificarea Regulamentului cu privire la subvenționarea agricultorilor. Executivul va aloca încă 100 de milioane de lei din fondul de intervenție pentru susținerea producătorilor agricoli care au fost afectați de seceta din acest an. Astfel, Executivul va aloca în total 300 milioane de lei pentru agricultori, în vederea compensării pierderilor înregistrate în cazul culturilor cerealiere de prima grupă.

Reprezentanții sectorului agricol cer de la Guvern compensații în valoare de 3000 de lei pentru un hectar afectat de secetă, însă poziția Guvernului rămâne fermă. Premierul a declarat că statul nu poate oferi despăgubiri mai mari de 1500 de lei pentru un hectar.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1193
Tagurile:
Parlament, Protest, agricultori
Tematic
PSRM despre activitatea în Parlament: Am fi putut reuși mai multe
Sesiunea de întrebări răspunsuri a luat sfârșit: Schimb de replici în Parlament
Becuri din clasa „Econom”

Alege electrocasnicele care-ți cruță banii expert

24
(reînnoit 18:17 31.10.2020)
Moldovenii sunt sfătuiți de Agenția pentru Eficiență Energetică să cumpere aparate electrocasnice din noua generație, cu un consum redus de energie. Aliona Chersac a vorbit pentru Sputnik despre avantajele acestora pentru gospodăriile casnice și mediul înconjurător. 

CHIȘINĂU, 31 oct – Sputnik. Cum ne alegem aparatele electrocasnice? Contează prețul, designul, capacitatea, culoarea, greutatea, marca, nu-i așa?

Mai există însă un criteriu foarte important de care ar trebui să ținem cont în timpurile noastre: consumul de energie.

Anume importanța acestui criteriu la alegerea electrocasnicelor o pune în evidență Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE). Această autoritate guvernamentală, din subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii, are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, a valorificării surselor de energie regenerabilă cu luarea în calcul a impactului asupra mediului înconjurător și schimbărilor climatice.

Producătorii din zilele noastre s-au adaptat cerințelor timpului și proiectează aparate electrocasnice cu un consum redus de energie.

Etichetele energetice de pe electrocasnice

Electrocasnicele de nouă generație sunt însoțite de o etichetă energetică – aceasta indică eficiența, consumul și impactul asupra mediului. Clasa energetică mai înaltă înseamnă și un preț mai mare, dar banii plătiți „suplimentar” sunt recuperați rapid din contul economiei de kilowați. În plus, este plăcut să știi că folosești un aparat prietenos mediului.

„Etichetele energetice sunt pe o scară de la A la G, în funcție de consumul lor de energie. Clasa A (verde) fiind cea mai eficientă și clasa G (roșu) cel mai puțin eficientă. În prezent, dat fiind faptul că majoritatea aparatelor electrice de un anumit tip sunt clasa A, au fost adăugate și alte 3 clase: A+, A++ și A+++”, explică AEE.

Este o surpriză foarte plăcută să constați, bunăoară, că frigiderul tău nou consumă mult mai puțină energie electrică decât cel de care tocmai te-ai despărțit luna trecută – se vede din datele trecute pe factură. Sau că un aparat de aer condiționat econom din punct de vedere energetic consumă mai puțin curent electric decât un computer sau un televizor mai vechi. 

Consumul de energie al aparatelor de aer condiționat
Consumul de energie al aparatelor de aer condiționat

„În funcție de produs, etichetele energetice afișează nu numai consumul de energie electrică, ci și alte informații energetice și neenergetice, însoțite de pictograme intuitive, pentru a permite compararea produselor și efectuarea de alegeri optime în cunoștință de cauză: informații legate de consumul de apă pentru fiecare ciclu de spălare, capacitatea de stocare, zgomotul emis etc.”, a relatat pentru Sputnik Moldova Aliona Chersac, de la Serviciul informare și comunicare cu mass-media al AEE.

Din 2014, în Republica Moldova, etichetele energetice sunt obligatorii pentru 11 categorii de produse electrice de uz casnic: aparatele frigorifice, mașinile de spălat vase, aparatele de aer condiționat, aparatele TV, cuptoarele și hotele de bucătărie, instalațiile pentru încălzirea apei, instalațiile pentru încălzirea incintelor, lămpile electrice și corpurile de iluminat, mașinile de spălat rufe, uscătoarele de rufe, aspiratoarele.

Frigiderul, mașina de spălat, aspiratorul, televizorul, becurile etc.

Clasele energetice ale aspiratoarelor sunt de la D la A+++.  „Deși cele mai eficiente aspiratoare tind să fie puțin mai scumpe, trecerea la un aspirator eficient din punct de vedere energetic poate reduce costurile de consum cu până la 50%, amortizând investiția inițială în câțiva ani”, asigură AEE.

Consumul de energie al aspiratoarelor
Consumul de energie al aspiratoarelor

Frigiderele și congelatoarele sunt electrocasnicele care consumă cea mai mare cantitate de energie din cele 11 categorii de produse care dețin eticheta de clasă energetică. Trecerea la un frigider eficient din punct de vedere energetic poate reduce costurile de consum cu până la 50%, amortizând investiția inițială în câțiva ani.

Consumul de energie al frigiderelor și congelatoarelor
Consumul de energie al frigiderelor și congelatoarelor

După frigider, mașina de spălat rufe este cel mai frecvent aparat de uz casnic în casele noastre. Alegerea unei mașini de spălat noi este mai ușoară: eticheta energetică le permite tuturor consumatorilor să cunoască principalele caracteristici și consumul de energie din momentul cumpărării, potrivit AEE.

Scara de etichetare pentru mașinile de spălat rufe este de la D la A+++.

Consumul de energie al mașinilor de spălat rufe
Consumul de energie al mașinilor de spălat rufe
Și la cumpărarea unui televizor trebuie studiată eticheta energetică, care se calculează pe o scară de la D la A +++.

În plus, prin promovarea alegerii modelelor cu consum redus de energie, favorizăm dezvoltarea tehnologică a aparatelor TV.

De asemenea, la procurarea becurilor este important să fim atenți la eticheta energetică.

Clasele de eficiență energetică pentru corpurile de iluminat sunt de la E la A+++.

Pe site-ul AEE, la acest link, găsiți informații despre consumul de energie al tuturor celor 11 tipuri de echipamente electrice menționate mai sus.

De ce aparatele cu consum redus de energie sunt prietenoase mediului

Aliona Chersac a menționat pentru Sputnik că aparatele electrocasnice cu un consum redus de energie contribuie la reducerea emisiilor poluante asupra mediului.

Producerea unui volum mai mare de energie electrică necesită arderea unor mai mari cantități de cărbune și petrol – prin urmare, și emisiile poluante sunt sporite, a menționat interlocutoarea. Iată de ce electrocasnicele care consumă puțin curent electric sunt prietenoase mediului.

„Consumul de energie electrică, sau mai bine zis, producția sa, implică în mod natural utilizarea combustibililor fosili și a altor poluanți care, având în vedere toxicitatea emisiilor, au un impact semnificativ asupra mediului. Întrucât, în prezent, principala sursă de producție a energiei electrice rămâne cea legată de combustibilii fosili (cărbune și petrol), rezultă că impactul asupra mediului legat de producția de energie electrică este foarte mare din punct de vedere al emisiilor. Pe lângă emisiile poluante, consumul și producția de energie electrică sunt caracteristice și pentru eliberarea particulelor în atmosferă, adică substanțe și praf difuzate în aer”, a spus Aliona Chersac.

Cum reacționează moldovenii la sugestia AEE

„Pentru a-i ajuta pe consumatori, Agenția pentru Eficiență Energetică organizează acțiuni de informare despre impactul etichetei energetice asupra consumului casnic de energie”, a povestit Aliona Chersac. 

„Foarte puțini oameni cunosc despre etichetele care sunt aplicate pe aparatele de uz casnic, dar au fost plăcut surprinși când au aflat mai multe informații care pot să-i ajute la procurarea unui televizor sau unui frigider. Acest lucru îmbunătățește înțelegerea și coerența, facilitând astfel identificarea corectă de către consumatori a celor mai eficiente produse”, a menționat Aliona Chersac.

Prin urmare, potrivit interlocutoarei, publicul este deschis către sugestiile AEE, astfel descoperind noi posibilități de economisire a energiei electrice - prin achiziționarea și folosirea conștientă a produselor de uz casnic.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

24
Tagurile:
expert, produse electrocasnice
Tematic
Echipamentele electrice și electronice uzate: Unde trebuie să aruncați deșeurile
Pericol trecut sub tăcere în Moldova: Deșeul de 10 ori mai toxic decât pungile din plastic


Загрузка...
Zinaida Gribincea

Psiholog: Dependența de Internet este precum un drog

16
(reînnoit 18:14 31.10.2020)
Internetul are avantajele lui, dar există și unele dezavantaje ce pot afecta starea emoțională a oamenilor. Psihologii sunt de părerea că Internetul are același efect precum drogul, în cazul în care nu există capacitatea de control a comportamentului.
Dependența de Internet: Consecințe grave asupra sănătății

Internetul a devenit o sursă inepuizabilă de informații, un instrument indispensabil pentru muncă și afaceri, un mod de a dobândi cunoștințe, dar și de a petrece timpul liber sau de a comunica. Beneficiile și avantajele Internetului sunt extrem de multe, însă există și consecințe negative, una dintre care ar fi dependența de Internet.

Potrivit psihologului Zinaida Gribincea, aceasta este o problemă destul de serioasă cu care se confruntă umanitatea în prezent. Este exact la fel de periculoasă ca oricare alt tip de dependență, doar că acaparează pe deplin starea și comportamentul omului.

"Este o tulburare de control al impulsului. Oamenii stau conectați ore în șir fără a avea alte activități. Ei sunt într-o poziție de subordine și pierd autonomia în fața acestuia. Persoanele dependente nu-și pot stăpâni impulsul de a sta pe Internet, care le provoacă plăcere și relaxare. Internetul are același efect ca drogul în cazul în care nu avem capacitatea de a controla comportamentul", a explicat specialistul.

Mai mult, în prezent, în anumite clinici din lume, se folosesc tratamente ale dependentei de calculator precum: psihoterapia, administrarea de medicamente contra stărilor de anxietate și depresie.

Despre metodele și capacitatea de autocontrol a utilizării Internetului fie în scop de serviciu, fie în scopuri personale, aflați din interviul audio atașat.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

16
Tagurile:
psiholog, Internet


Загрузка...

Cutremurător! Adevărul neștiut despre exponatele Muzeului USM

0
(reînnoit 18:19 31.10.2020)
  • Toate animalele care au devenit exponate ale muzeului au pierit din cauza erorilor umane sau a actelor de cruzime comise cu premeditare
  • Tigrul de la Grădina Zoologică din Chișinău a înghițit întâmplător o bucată de sârmă care s-a lipit de carnea ce i-a fost servită și a pierit
  • Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952
  • Familia leilor adusă la Chișinău din Odesa a fost hrănită de un vizitator cu carne amestecată cu cioburi de sticlă
  • 12 struți otrăviți într-o rezervație de lângă Crimeea au devenit exponate ale Muzeului Universității de Stat
  • Majoritatea exponatelor sunt animale vânate ilegal
  • Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952
  • La Muzeul Universității de Stat din Moldova se păstrează sute de specii de animale împăiate
  • Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952
  • Majoritatea exponatelor sunt animale vânate ilegal
  • La Muzeul Universității de Stat se păstrează numeroase specii de insecte
  • Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952
În spatele exponatelor Muzeului Universității de Stat din Moldova, în care se păstrează sute de specii de animale împăiate, stau istorii cutremurătoare.

La Muzeul Universității de Stat din Moldova se păstrează un imens patrimoniu agonisit timp de aproape patru decenii de către studenții Facultății de Biologie a Universității de Stat din Moldova - sute de specii de animale aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952. 

Toate acestea au pierit cândva din cauza erorilor umane sau, și mai grav, în urma actelor de cruzime săvârșite cu premeditare. 

De exemplu, familia leilor adusă la Chișinău în anul 1964 din Odesa a fost hrănită de către un vizitator cu carne amestecată cu cioburi de sticlă. 

De un sfârșit tragic a avut parte și tigrul de la Grădina Zoologică din Chișinău. Omul care îngrijea animalul îi aducea pe o tavă o bucată de carne. La un moment dat s-a împiedicat, iar carnea a căzut la pământ. El a ridicat-o și i-a dat-o fără să observe că s-a lipit de hrană o bucată de sârmă. Tigrul a înghițit-o și a pierit.

Mai multe aflați din galeria foto realizată de Sputnik Moldova. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • Toate animalele care au devenit exponate ale muzeului au pierit din cauza erorilor umane sau a actelor de cruzime comise cu premeditare
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Toate animalele care au devenit exponate ale muzeului au pierit din cauza erorilor umane sau a actelor de cruzime comise cu premeditare

  • Tigrul de la Grădina Zoologică din Chișinău a înghițit întâmplător o bucată de sârmă care s-a lipit de carnea ce i-a fost servită și a pierit
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Tigrul de la Grădina Zoologică din Chișinău a înghițit întâmplător o bucată de sârmă care s-a lipit de carnea ce i-a fost servită și a pierit

  • Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952

  • Familia leilor adusă la Chișinău din Odesa a fost hrănită de un vizitator cu carne amestecată cu cioburi de sticlă
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Familia leilor adusă la Chișinău din Odesa a fost hrănită de un vizitator cu carne amestecată cu cioburi de sticlă

  • 12 struți otrăviți într-o rezervație de lângă Crimeea au devenit exponate ale Muzeului Universității de Stat
    © Sputnik / Mihai Caraus

    12 struți otrăviți într-o rezervație de lângă Crimeea au devenit exponate ale Muzeului Universității de Stat

  • Majoritatea exponatelor sunt animale vânate ilegal
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Majoritatea exponatelor sunt animale vânate ilegal

  • Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952

  • La Muzeul Universității de Stat din Moldova se păstrează sute de specii de animale împăiate
    © Sputnik / Mihai Caraus

    La Muzeul Universității de Stat din Moldova se păstrează sute de specii de animale împăiate

  • Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952

  • Majoritatea exponatelor sunt animale vânate ilegal
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Majoritatea exponatelor sunt animale vânate ilegal

  • La Muzeul Universității de Stat se păstrează numeroase specii de insecte
    © Sputnik / Mihai Caraus

    La Muzeul Universității de Stat se păstrează numeroase specii de insecte

  • Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952
    © Sputnik / Mihai Caraus

    Animalele care au devenit exponate au fost aduse din diferite colțuri ale URSS începând cu anul 1952

Tagurile:
animale, exponate, muzeu
Tematic
Ecologist, despre fauna din Republica Moldova: Vom vedea animale doar în filme


Загрузка...