Fotografie din arhivă

Agricultorii din Cimișlia: „Lumea vinde deja tractoarele ca poată plăti datoriile”

93
(reînnoit 11:39 11.08.2020)
Acțiuni de protest organizate de agricultori se desfășoară în aceste momente în mai multe localități din țară. La Cimișlia, fermierii și-au scos tehnica agricolă în stradă și au vorbit despre pagubele lăsate în urmă de secetă și grindină.

CHIȘINĂU, 11 aug - Sputnik. Unii agricultori din Cimișlia spun că au ajuns la limită din cauza datoriilor și sunt nevoiți chiar să-și vândă tehnica agricolă pentru a acoperi creditele. 

„Lumea nu iese de flori de cuc la proteste. Lumea vinde deja și tractoare ca să plătească datoriile și nimeni nu-și bate capul de nimic. Nu ne consideră nimeni de oameni pe noi. (...) La noi la Sagaidac, gheața a distrus totul. Și seceta a ucis, dar acum grindina a rupt totul”, a spus un participant la protest. 

Fermierii care au ieșit astăzi în stradă la Cimișlia spun că singura soluție pe care o consideră viabilă în acest momente sunt protestele, iar dacă acestea nu vor produce efectul scontat vor aduce tehnica agricolă la Chișinău și o vor lăsa acolo. 

„Dacă nu va avea efect acest protest, înseamnă că îndreptăm tehnica în Capitală și intrăm cu tot fierul ăsta uzat în Chișinău. Nu știm cum vom hotărî întrebarea. Din partea asta se vor duce 100 de tractoare, dinstre Aneni, dinspre Criuleni câte 100 și de la nord 100”, a spus un alt fermier.

Agricultorii susțin că despăgubirile promise de autorități nu acoperă nici o mică parte a daunelor produse de secetă. Mulți afirmă că au investit și câte 10 mii de lei într-un hectar. 

„S-a promis 1000 de lei la prima grupa de cereale, acum 500 de lei. Dar până o să le vedem și pe astea... (...) Pământul trebuie lucrat. Lumea trebuie să mănânce și trebuie să trăiască. Nu putem să punem mâinile pe piept și să murim”, a declarat un participant la protest. 

Situația dificilă în care s-au pomenit îi face pe unii să renunță la agricultură. 

„E o tragedie, e o catastrofă. Anul acesta toate culturile au fost distruse. Mai are rost oare să luăm acum să semănăm. În gospodăria noastră cei mai tineri angajați au câte 60 de ani. Noi trebuie să plătim, salarii, impozite, datorii, credite. Suntem aruncați ca într-un ocean” Noi suntem oameni pașnici. Nu știm să protestăm”, a spus un fermier din Cimișlia. 

Unii consideră că decretarea stării excepționale în agricultură ar afecta interesele unor companii. 

„Dacă se anunță starea excepțională în agricultură au de pătimit companiile mari - ale furnizorilor de îngrășăminte și ei niciodată nu vor merge la un așa pas. Întreprinderile de microfinanțare se tem...”, a spus un alt agricultor. 

Fermierii le cer autorităților alocarea unor despăgubiri de 3000 de lei pentru un hectar pe care au fost plantate culturi cerealiere afectate de vremea nefavorabilă.

Mai mult, ei solicită să fie simplificată procedura de acordare a comensațiilor - cer ca acestea să fie eliberate doar în baza actelor eliberate de comisiile pentru situații excepționale și administrațiile publice locale. 

O altă revendicare este instituirea stării de urgență în agricultură în zonele de centru și sud ale țării. În acest sens, ei solicită să le fie eliberate certificate de stare de forță majoră pentru a putea reeșalona datoriile față de creditori.

Fermierii cer și aprobarea unui nou regulament cu posibilitatea de restituire a TVA-ului acumulat de ani de zile în cont pentru a achita datoriile furnizorilor. 

Pe lângă toate cele enumerate mai sus, agricultorii îi cer statului să-i scutească de plata impozitelor salarial și funciar și o vacanță fiscală pentru primele 6 luni ale anului 2021.

Precizăm că Sputnik Moldova transmite live text de la acțiunile de protest organizate de agricultori. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

93
Tagurile:
Cimișlia, agricultori, protest
Тема:
Protestele agricultorilor – revendicări și soluții (87)
Tematic
Guvernul a alocat 200 000 000 de lei pentru agricultori: Când vor putea fi ridicați banii
Credit de urgență pentru agricultori: Anunțul făcut de șeful statului
Luminița Suveică

Dureri de cap și oboseală: Cum înfrunți astenia de toamnă

119
(reînnoit 20:48 19.09.2020)
Toamna este sezonul asteniei - afecțiune caracterizată printr-o stare de epuizare și oboseală a organismului, cauzată de schimbarea anotimpului, căreia i se adaugă stări de melancolie și, în cazurile mai grave, chiar episoade depresive.
Dureri de cap și oboseală: Cum să depășiți astenia de toamnă

Zile mai scurte, temperaturi tot mai scăzute şi peisaje care îndeamnă la melancolie. Reducerea intensităţii luminii provoacă diverse schimbări în organism: scade producţia de serotonină, considerat hormon al fericirii, vitamina D se asimilează mai greu, iar deficitul ei este una dintre cauzele lipsei de energie, a slăbiciunii musculare sau anxietăţii. Lipsa acestei vitamine stimulează producţia de melatonină, considerat hormon al somnului. 

Somnolenţa prelungită, insomniile, slăbiciunea fizică, lipsa de energie, melancolia şi predispoziţia pentru răceli şi infecţii sunt printre primele semnale ale dereglărilor fiziologice şi psihice cu care corpul se confruntă la început de toamnă.

Deși această afecțiune poate trece în câteva săptămâni, când organismul se obișnuiește cu noul anotimp, există câteva posibilități de a grăbi acest proces de adaptare și de a preveni simptomele care pot afecta activitatea zilnică.

"În această perioadă imunitatea este mai scăzută, de aceea principalul mod prin care putem influența lucrurile spre bine este alimentația. Recomandarea mea este să consumați cât mai multe alimente bogate în vitamina C, magneziu, Vitamina E, fier și calciu. Consumați legume și fructe proaspete și respectați un regim echilibrat de somn", a menționat doctorul în medicină Luminița Suveică.

Ea menținează că plimbările în aer liber, activitățile sportive, gândirea pozitivă și practicarea unui hobby pot fi cele mai bune remedii pentru astenia de toamnă.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

119
Tagurile:
Vitamine, simptome, dureri de cap, astenie, toamnă
Tematic
Vitamina B modulează un răspuns imun: ar putea trata COVID-19 - studiu


Загрузка...
Medicina

Companiile de vaccinuri elimină compensaţiile pentru victime

69
Având în vedere viteza și amploarea dezvoltării vaccinurilor împotriva Covid-19, producătorii europeni elimină în avans orice compensație financiară pentru posibile efecte adverse prin semnarea unor clauze cu statele, ca acestea să își asume întreaga responsabilitate.

BUCUREŞTI, 19 sept – Sputnik Doina Crainic. Încă din primăvară, producătorii europeni de vaccinuri împotriva Covid-19 au eliminat compensațiile financiare pentru eventualele victime prin semnarea unor clauze cu autoritățile publice, astfel încât acestea din urmă să îşi asume riscurile în caz de efecte adverse, potrivit Mediapart.

Vaccin Sputnik V
РФПИ и Центр имени Гамалеи

Acestea preiau „riscurile inevitabile” legate de „viteza și amploarea dezvoltării și comercializării” vaccinurilor împotriva Covid-19, se precizează într-o notă din mai 2020 adresată membrilor săi de către divizia Vaccines Europe (1) a Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA).

Din cauza acestei situaţii, este „imposibil să se genereze același nivel de dovezi esenţiale care ar fi disponibile în mod normal prin studii clinice ample și experiența profesioniștilor din domeniul sănătății”. Din acest motiv este nevoie de „un sistem amplu de compensare amiabilă fără recunoașterea culpei și scutirea de răspundere civilă”, a explicat EFPIA, care a refuzat să răspundă întrebărilor din partea Mediapart.

Contracte încheiate

Astfel, un contract de cumpărare în avans a vaccinurilor, care conține o astfel de clauză, a fost deja încheiat de Comisia Europeană cu AstraZeneca. Pe 9 septembrie, acest grup farmaceutic britanic a suspendat studiile clinice pentru vaccinul Covid-19 din cauza unei reacții adverse la un participant, după care au fost reluate patru zile mai târziu.

În plus, Comisia Europeană desfășoară în prezent negocieri avansate pentru precomenzile de vaccinuri în numele celor 27 de state membre cu alte patru laboratoare: Sanofi, Johnson & Johnson, CureVac și Moderna.

„Negociem pentru semnarea contractelor în următoarele săptămâni și este important ca Europa să negocieze cu o singură voce, în special pentru statele europene mai mici”, susţine Guillaume Roty, purtătorul de cuvânt pentru Comisia Europeană în Franța.

În aceste contracte care prevăd o clauză pentru scutirea de răspundere, „s-a făcut alegerea de a împărţi cu [producătorii] posibilele riscuri asociate acestor vaccinuri, pentru a compensa riscurile ridicate asumate de [aceștia] în contextul unei dezvoltări accelerate efectuate la cererea autorităților publice”, a justificat Ministerul Sănătății din Franţa pentru Mediapart, potrivit Sputnik France

Deşi, în calitate de regulă generală, „laboratorul este responsabil pentru lipsa de siguranță a produsului”, atunci când se obține autorizația de introducere pe piață, „statul acoperă despăgubirile pentru efectele secundare grave, cu excepția cazului în care este stabilită vina laboratorului”, explică Antoine Béguin, avocat specializat în răspundere medicală.

Guillaume Roty, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a precizat, la rândul său, pentru Mediapart că „companiile farmaceutice nu ar începe dezvoltarea unui vaccin [...] dacă Uniunea Europeană nu ar semna acest tip de clauză”.

„Este o măsură necesară, deoarece vrem să reducem de zece ori timpul obișnuit de cercetare și dezvoltare. Producătorul trebuie să acţioneze mult mai repede și, prin urmare, să își asume mai multe riscuri, mai ales în cazul în care companiile nu pot fi sigure că cercetările lor vor duce la un vaccin eficient împotriva Covid-19”.

Primul contract de acest gen

Pentru Uniunea Europeană, negocierea privind acest tip de clauze este o premieră, în timp ce majoritatea statelor au semnat deja acest tip de clauză în anii 2000 în legătură cu gripa H1N1.

În Franța, în raportul său efectuat în numele comisiei de anchetă asupra gripei A, în iulie 2010, Senatul a denunțat acest „transfer către stat a responsabilităţii laboratoarelor din cauza unor produse defecte”. În dosar, clauza este considerată „șocantă, deoarece, în fapt, scuteşte – cu excepția cazului în care se dovedește vina – producătorul de orice responsabilitate, fiind transferată sarcina asupra solidarității naționale”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

69
Tagurile:
compensații, Vaccinuri, companii
Tematic
AstraZeneca a oprit testările pentru vaccinul anti-COVID - iată din ce cauză
Vaccinul rusesc împotriva COVID-19 este testat și în Belarus


Загрузка...