Casa Presei

Cazul Casei Presei şi fosta cantină a Guvernului: Din dosar penal în contravențional

66
(reînnoit 16:36 01.08.2020)
Procuratura anticorupție a clasat procesul penal de în cazul dării în locațiune și înstrăinării Întreprinderii de Stat „Casa Presei” și fostei cantine a Cancelariei de Stat. Totuși, pe acest fapt a post pornită o cauză contravențională.

CHIȘINĂU, 1 aug - Sputnik. Într-un comunicat de presă, Procuratura Generală anunță care este noua decizie luată de Procuratura Anticorupție în dosarul dării în locațiune și înstrăinării Întreprinderii de Stat „Casa Presei” și fostei cantine a Cancelariei de Stat.

Potrivit acestuia, Procuratura Anticorupție a examinat toate actele și circumstanțele care au stat la baza inițierii, acum un an, a procesului penal pe faptul dării în locațiune și înstrăinării Întreprinderii de Stat „Casa Presei” şi fostei cantine a Cancelariei de stat, care se prezuma că ar fi avut loc cu derogări de la lege.

Cu referire la faptul că ar fi fost spălați bani, în urma investigațiilor efectuate nu s-a constatat proveniența ilegală a mijloacelor bănești, folosite de către patru agenți economici la procurarea bunurilor statului.

Cât despre "abuzul de serviciu" comis de către angajații publici la înstrăinarea bunurilor amplasate pe str. A. Pușkin și str. Alexei Mateevici din Capitală, s-a constatat lipsa unui prejudiciu efectiv și real, cauzat prin acțiunile factorilor de decizie, pentru că, în speță, a fost încasat contra echivalentul pentru tranzacția efectuată pe de o parte, iar pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare au fost reziliate, cu aducerea părților în poziția inițială, bunurile revenind în proprietatea statului.

Astfel, deoarece în cadrul investigațiilor nu au fost stabilite careva probe care ar fi servit la constatarea unei bănuieli rezonabile cu privire la comiterea acestor sau altor infracțiuni, Procuratura Anticorupție a adoptat decizia de clasare a procesului penal.

Totuși, procurorii au constatat că funcționarii publici implicați la diferite faze ale procesului au depășit intenționat, în mod vădit, limitele drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege, prin care au comis contravenția prevăzută de art.313 din Codul Contravențional.

În această ordine de idei, au fost recunoscuți culpabili de comiterea contravenției nominalizate mai mulți funcționari, inclusiv de rang înalt, și anume:

- 6 membri ai Comisiei de negocieri directe pentru darea în locațiune a activelor neutilizate a întreprinderii de Stat Complexul „Casa Presei” a Cancelariei de Stat a Republicii Moldova;

- 6 membri ai Consiliului de Administrare al Î.S. Complexul „Casa Presei”;

- 9 membri ai Comisiei de privatizare a încăperilor nelocuibile, date în locațiune, instituită prin ordinul Directorului General al Agenţiei Proprietăţi Publice.

Despre hotărârea adoptată, Procuratura Anticorupție a înștiințat figuranții și persoanele interesate, fiindu-le explicat modul şi termenul de contestare a soluțiilor adoptate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

66
Tagurile:
Dosar penal, cantina, cantină, Cancelaria de Stat, Presa, casa
Vacanță

Persoanele angajate care revin din vacanță se vor autoizola din cont propriu

25
(reînnoit 11:41 04.08.2020)
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări despre respectarea regimului de autoizolare pentru cetățenii care revin în țară după ce au fost în vacanță.

CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Regimul de autoizolarea pentru moldovenii care revin în țară după vacanță este obligatoriu și se face din cont propriu. O dispoziție în acest sens a fost emisă de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Potrivit documentului, certificat de concediu medical pentru carantină vor putea obține doar persoanele care prezintă dovada contactului cu un bolnav de COVID-19 confirmat pozitiv.

„În conformitate cu prevederile pct. 31 al Instrucțiunii privind modul de eliberare a certificatului pentru carantină se eliberează salariaților care au fost în contact cu persoanele cu boli contagioase. Astfel, regimul de autoizolare la intrarea în țară, în cazul în care persoana nu prezintă dovada a contactului cu un bolnav de COVID-19 confirmat pozitiv, nu intră sub incidența prevederilor punctului 31 al Instrucțiunii menționate, fapt care nu permite eliberarea certificatului de concediu medical pentru carantină. Respectiv, autoizolarea persoanelor la revenirea în țară după călătoriile de odihnă se realizează pe cont propriu, fără eliberarea certificatului de concediu medical”, este precizat în circulara MSMPS.

De asemenea, potrivit prevederilor Hotărârilor Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică, persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa în mod obligatoriu fișa epidemiologică, precum și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioadă de 14 zile în locurile determinate.

Amintim, Republica Moldova a prelungit perioada stării de urgență în sănătate publică până la 31 august.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

25
Tagurile:
Vacanță, izolare, sat izolat


Загрузка...
Curtea Constituțională

CC examinează constituționalitatea unor prevederi din Legea insolvabilității

13
(reînnoit 11:08 04.08.2020)
Curtea Constituțională examinează sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 84 din Legea insolvabilității.

CHIȘINĂU, 4 aug - Sputnik. Curtea Constituțională examinează astăzi sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 84 aliniatul 2 din Legea insolvabilității.

Aceasta prevede ca în caz de eschivare a debitorului de la îndeplinirea obligaţiilor, conform prezentei legi, instanţa de insolvabilitate, la cererea administratorului, a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor ori din oficiu, îi poate ridica debitorului dreptul de administrare a patrimoniului, dacă acesta dispune de el, îi poate interzice să părăsească localitatea de reşedinţă fără permisiunea sa expresă ori poate aplica alte măsuri de asigurare în conformitate cu legislaţia în vigoare. 

Potrivit avocatului Marcel Burlacu, temeiul sesizării a servit situația în care Curtea de Apel Chișinău i-a interzis clientului său Cornel Mazur, timp de mai bine de șapte ani, să părăsească țara. 

”El și cei patru copii ai săi nu pot merge la odihnă peste hotarele Republicii Moldova pentru că îi este îngrădit dreptul la viață de familie, libertatea de circulație și alte drepturi. Cornel Mazur nu a fost tras nici la răspundere judiciară. Nu sunt hotărâri intrate în vigoare în procese penale sau contravenționale împotriva acestuia”, a precizat avocatul în fața înaltei instanțe. 

Autor al sesizării este Corneliu Mazur. La ședință mai sunt prezenți avocatul Marcel Burlacu, reprezentantul Parlamentului, Radu Radu, reprezentantul Guvernului, Dorel Lișman, șeful secției Juridice a Ministerului Economiei și Infrastructurii, Andrei Ciornîi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

13
Tagurile:
Lege, CC
Tematic
Jocurile cui le face Curtea Constituțională, de ce hotărârea de marți trezește nedumeriri?


Загрузка...
Igor Dodon

Vizită la Moscova: Agenda discuțiilor lui Dodon cu oficiali din Rusia

15
(reînnoit 11:32 04.08.2020)
Șeful statului a informat că, printre alte chestiuni, intenționează să discute despre reluarea negocierilor cu Rusia privind obținerea împrumutului de 200 de milioane de euro.

CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Președintele Moldovei, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru la Moscova unde urmează să aibă o serie de întrevederi cu mai mulți oficiali ruși.

Șeful statului intenționează să discute chestiuni ce țin de aprofundarea cooperării moldo-ruse în toate domeniile de interes reciproc.

”Planific să discut cooperarea în domeniul economic, facilitarea exportului mărfurilor noastre pe piața rusă, reluarea negocierilor cu Federația Rusă în privința creditului de circa 200 de milioane de euro, posibilitățile de susținere a diasporei moldovenești în Federația Rusă și altele”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Vineri, 31 iulie, Guvernul Moldovei a decis reluarea negocierilor privind acordarea împrumutului în valoare de 200 de milioane de euro din partea Federației Ruse.

Viceprim-ministrul, ministru al Finanțelor, Serghei Pușcuța, a declarat atunci că la data de 23 iunie 2020, Ministerul Finanțelor al Federației Ruse a confirmat disponibilitatea de a relua consultările bilaterale pentru oferirea unui împrumut financiar de stat Guvernului Republicii Moldova, în sumă de 200 milioane de euro. ”Voi aminti că în legea bugetului de stat pentru anul 2020, suma împrumutului de 200 de milioane de euro este prevăzută ca sumă de finanțare a deficitului bugetar”, a declarat Pușcuța.

În ce constă problema acordării crediului

Anterior, Guvernul Chicu a ajuns la o înțelegere cu Rusia privind acordarea unui credit în valoare de 200 de milioane de euro cu dobândă de 2% anual, pe un termen de 10 ani. Prima tranșă de 100 de milioane de euro trebuia să fie transferată în timp de 30 de zile din data intrării în vigoare a Legii privind ratificarea acordului cu Rusia. Creditul oferit trebuia să fie cheltuit parțial la acoperirea deficitului bugetar, care în 2020 constituie aproximativ 16 miliarde de lei.

Însă în data de șapte mai, magistrații Curții Constituționale au declarat neconstituțional acordul de împrumut în valoare de 200 de milioane de euro dintre Republica Moldova și Federația Rusă. Sesizarea a fost depusă la CC de către de deputatul din grupul parlamentar PRO Moldova Sergiu Sîrbu. Mai multe prevederi ale respectivei legi au fost contestate și de deputații din PAS și PPPDA. 

Decizia Curții Constituționale de a recunoaște drept neconstituțional Acordul privind acordarea unui împrumut Chișinăului, în Rusia a fost considerată drept una politizată.

”Această decizie provoacă nedumerire și regret. Nedumerire pentru că, în primul rând, partea moldoveană a solicitat un împrumut, Rusia nu a impus nimic nimănui. Și, în al doilea rând, negocierile privind acordul au fost desfășurate în mod deschis și transparent, începând din noiembrie 2019. Acestea au fost mediatizate de mass-media din Moldova. Din anumite motive, nimeni nu a pus problema constituționalității negocierilor”, a declarat vicepremierul rus de externe, Andrei Rudenko.

Pe 25 iunie, în urma unei întâlniri cu șeful adjunct al Administrației Prezidențiale a Rusiei, reprezentantul special al președintelui rus pentru dezvoltarea comerțului și relațiilor economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak, la Moscova, președintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat că Chișinăul și Moscova vor relua negocierile privind acordarea unui împrumut de 200 de milioane de euro.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

15
Tagurile:
Credit, Moscova, Dodon
Tematic
Rusia va susține exportul moldovenesc și va relua negocierile cu privire la credit
Negocierile cu Federația Rusă privind împrumutul de 200 de milioane de euro vor fi reluate


Загрузка...