Lei moldovenești

Cu cât se micșorează amenzile pentru încălcarea măsurilor de sănătate publică

111
(reînnoit 10:01 18.07.2020)
Sancțiunile aplicate urmează să fie proporționale cu fapta săvârșită, fiind respectată totodată constituționalitatea cadrului legal.

CHIȘINĂU, 18 iun – Sputnik. Cuantumul amenzilor aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a bolilor epidemice, stipulate în Codul contravențional, va fi redus. Deputații au votat în prima lectură un proiect de lege privind modificarea Codului.

Potrivit proiectului adoptat de Parlament, este propusă  micșorarea cuantumului amenzii de la 450-500 de unități convenționale, cât constituie în prezent, la 50-150 de unități - pentru persoane fizice. Pentru persoanele juridice, cuantumul se va reduce  de la 1000-1500 la 300-700 de unități convenționale.

De asemenea, pentru prezentarea intenționată a unor date false ori incomplete sau refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fișei epidemiologice, este propusă aplicarea unei amenzi în mărime de 50-150 de unități convenționale.  În prezent, acestea variază între 450 și 500  de unități convenționale.   

Autorii proiectului menționează că, în urma acestor modificări, ”sancțiunile vor fi proporționale cu fapta săvârșită, iar constituționalitatea cadrului legal va fu restabilită”. Totodată, în acest fel  li se va da posibilitate agenților constatatori să aplice în continuare amenzi pentru încălcarea acestor prevederi.

O unitate convențională este egală în Republica Moldova cu 50 de lei.

Amintim că pe 30 iunie magistrații Curții Constituționale s-au pronunțat cu privire la constituționalitatea amenzilor aplicate în perioada stării de urgență. Judecătorii au declarat neconstituțională amenda minimă în mărime de 22 500 de lei pentru persoanele fizice.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

111
Tagurile:
măsuri, reduse, amenzi
Тема:
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (226)
Tematic
Amenzi și sistarea activității pentru nerespectarea prevederilor în privința COVID-19
Premierul Ion Chicu

Chicu: Ce se va întâmpla dacă nu vor vota 2/3 din alegători

55
(reînnoit 17:52 28.10.2020)
Premierul Ion Chicu a explicat ce s-ar putea întâmpla în țară dacă la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie nu vor merge cel puțin o treime din alegători.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. La finalul ședinței de Guvern de astăzi, premierul Ion Chicu a vorbit despre scrutinul prezidențial de duminică și a subliniat cât este de important ca alegătorii să meargă la urne. 

"Există un prag pentru care prezența este obligatorie în primul tur, trebuie să se prezinte cel puțin o treime din alegători. Nu trebuie să admitem repetarea turului I, pentru că aceasta va însemna instabilitate și amânarea soluționării unor probleme, aprobării bugetelor pentru anul viitor, a programului cu FMI și altor documente importante. Trebuie să finalizăm procesul electoral cel târziu la 15 noiembrie", a declarat Ion Chicu.

În acest context, prim-ministru a îndemnat moldovenii din țară și pe cei plecați în străinătate să meargă la vot. 

"CEC a depus toate eforturile pentru a organiza aceste alegeri în mod democratic și liber, ca cetățenii să poată participa la acest exercițiu. Deja în spațiul public sunt unii iresponsabili politici care încearcă să blocheze unele birouri electorale, de asta îndemn responsabilii să activeze prompt, or niciunui cetățean al țării nu trebuie să i se îngrădească dreptul la vot. Îndemn cetățenii să meargă la vot, este un eveniment important pentru viitorul țării. Să ne onorăm datoria civică față de stat. Guvernul a cumpărat măști, dezinfectant, astfel ca în birouri să nu fie pericol de contaminare și toți să plecăm sănătoși după ce ne exercităm dreptul la vot", a menționat premierul Ion Chicu.

La scrutinul prezidențial din 1 noiembrie pot participa peste 3,2 milioane de alegători moldoveni. Din acest număr, 2 798 306 alegători sunt atribuiți unităților administrativ-teritoriale de nivelul II, 232 631 nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării, iar 256 203 de cetățenii cu drept de vot au domiciliu înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.

Pentru alegerile președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie au fost constituite 2143 de secții de votare. Dintre acestea, 139 de secții de votare vor fi amenajate pentru cetățenii moldoveni aflați peste hotarele țării, iar 42 de secții de votare au fost amenajate pentru cetățenii din stânga Nistrului. 

CEC a înregistrat opt candidați pentru cursa prezidențială. Este vorba despre Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55
Tagurile:
Ion Chicu, scrutin, alegeri
Tematic
Dodon, despre mediile rusești în Moldova după alegeri
Vom intra în carantină după alegeri? Răspunsul lui Dodon


Загрузка...
Activitatea SAMU Botanica

Cazurile noi de COVID 19 sunt în creștere astăzi

94
(reînnoit 18:02 28.10.2020)
Aproape 18 mii de cazuri active de COVID-19 există în Republica Moldova. Astăzi au fost anunțate 861 de cazuri noi de contaminare, mai multe decât ieri, când au fost raportate 649 de noi îmbolnăviri.

CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Alte 861 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate astăzi, după efectuarea a aproape 4.000 de teste, inclusiv 3.256 de teste efectuate primar.

Dintre cazurile noi, 5 sunt de import - două din Ucraina și câte unul din Olanda, Franța și Federația Rusă.

În prezent, în Republica Moldova există 17.776 de cazuri active de COVID-19. Din martie și până acum s-au înregistrat 73.321 de cazuri de coronavirus.  

În ultimele 24 de ore, alte 19 persoane au decedat după ce au contractat COVID-19. Numărul deceselor provocate de virus a ajuns la 1.729 de cazuri.

Informațiile au fost anunțate de autoritățile din sănătate cu puțin timp în urmă, în cadrul unui briefing ce continuă la această oră, în cadrul căruia sunt prezentate informațiile actualizate cu referire la situația epidemică privind infecția COVID-19.

Situația epidemică „se menține încordată în Chișinău, s-a intensificat în regiunea transnistreană” și „se menține acută în regiunea de nord”, inclusiv în Bălți, a declarat, la briefing, secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Constantin Rîmiș.

De ieri până astăzi, în municipiul Chișinău au fost constatate 331 de noi îmbolnăviri, iar în regiunea transnistreană – 133 de cazuri. 

Printre cele 861 de persoane confirmate cu COVID-19 astăzi sunt și 56 de lucrători medicali, angajați ai 41 de instituții medico-sanitare: 20 de medici, 32 de asistenți medicali, 4 angajați din personalul auxiliar.

Despre starea persoanelor aflate sub tratament s-a precizat că 803 sunt în stare gravă, inclusiv 44 dintre pacienți fiind conectați la ventilarea artificială.

Totodată, în ultimele 24 de ore, 615 persoane au fost tratate și externate. Numărul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 53.816 cazuri. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

94
Tagurile:
COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Nutriționist: Fructele ce ajută la recuperarea post COVID-19
Noul vaccin rus împotriva COVID - 19, lansat în producție


Загрузка...