pensionar

Reexaminarea pensiilor: Cine poate beneficia și cât timp vor mai fi recepționate cererile

509
(reînnoit 08:13 08.07.2020)
Deja de câteva zile, Casa Națională de Asigurări Sociale recepționează cereri pentru reexaminarea pensiilor pentru limita de vârstă. CNAS informează despre numărul de solicitări făcute în acest interval de timp.

CHIȘINĂU, 8 iul - Sputnik. Casa Naţională de Asigurări Sociale anunță că în timp de patru zile au fost depuse 5926 de cereri în vederea reexaminării pensiilor pentru limita de vârstă. Au dreptul la reexaminare însă 13.575 de persoane care şi-au stabilit pensia pentru limită de vârstă după 1 ianuarie 1999, anunță CNAS printr-un comunicat de presă. 

Instituția informează și despre modificări în programul de recepționare a cererilor. Dacă în primele zile programul era 08:00-14:00, de acum încolo cererile vor fi recepționate între orele 07:00-17:00. Mai mult, angajații CNAS vor activa și în două zile de sâmbătă, pe 11 și 18 iulie. 

„Vă atenţionăm că cei care din diferite motive nu vor reuşi să depună solicitarea respectivă până la sfârşitul lunii iulie, îşi pot realiza dreptul la reexaminarea pensiei şi în lunile următoare. Noile drepturi la pensie se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la casa teritorială de asigurări sociale”, se menționează în comunicatul de presă.

Din 1 iulie 2020, dreptul la reexaminarea pensiei pentru limita de vârstă îl au beneficiarii de pensii stabilite după 1 ianuarie 1999, care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin zece ani după pensionare.

Solicitantul trebuie să depună cererea la Casa Teritorială de Asigurări Sociale conform vizei de domiciliu. Totodată, acesta va prezenta buletinul de identitate şi carnetul de muncă în original și xerocopie.

CNAS anunță că majorarea pensiei după reexaminare depinde de durata stagiului de cotizare şi mărimea salariului din care au fost achitate contribuţii de asigurări sociale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

509
Tagurile:
reexaminare, CNAS, pensii
Tematic
Fonduri de pensii facultative: Când vom beneficia de acest sistem
Cât de pregătite sunt autoritățile pentru a implementa fondurile nestatale de pensii
Lumânări

Actorul Vlad Ciobanu va fi petrecut miercuri pe ultimul drum: Detalii

4
(reînnoit 16:19 24.11.2020)
Actorul Vlad Ciobanu va fi petrecut miercuri pe ultimul drum. Anunțul a fost făcut de fratele acestuia, scriitorul Vitalie Ciobanu.

CHIȘINĂU, 24 nov - Sputnik. Fratele lui Vlad Ciobanu, scriitorul Vitalie Ciobanu a făcut pe Facebook următorul anunț pentru cei care vor să-l petreacă pe actor pe ultimul drum. 

”Mâine, miercuri, 25 noiembrie, între ora 11.00 și 12.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Vlad va fi depus în holul teatrului „Luceafărul” din Chișinău (str. Veronica Micle 7). Serviciul religios și înhumarea vor avea loc la Cimitirul Central, de pe strada Armenescă, la ora 12:30. Din cauza restricțiilor impuse pe timp de pandemie, nu vom organiza un parastas - masă de pomenire”, a scris Vitalie Ciobanu. 
Vlad Ciobanu
Vlad Ciobanu

Cunoscutul actor, Vlad Ciobanu, s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Actorul suferea de leucemie acută și era internat la Institutul Regional de Oncologie Iași încă de la începutul verii. 

Luminare
© Sputnik / Евгений Панасенко
De săptămâna trecută, actorul a fost confirmat pozitiv și la noul tip de coronavirus. Vlad Ciobanu a devenit foarte cunoscut mai ales după interpretarea rolului lui Eminescu adolescentul în filmul "Luceafărul" - singura peliculă de lung metraj dedicată Marelui Poet, în regia lui Emil Loteanu.

Actorul Vlad Ciobanu a fost director general al Centrului Național de Educație prin Artă. Rolurile în care a mai excelat în scenă au fost Hamlet, Macbeth, Don Juan și altele.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4
Tagurile:
ceremonia de înmormântare, înmormântări, Înmormântare, actor


Загрузка...
Reținere - foto simbol

Euro falși răspândiți în Moldova: Trei persoane arestate

48
(reînnoit 15:55 24.11.2020)
Trei membri ai unei grupări criminale organizate specializate în punerea în circulație a bancnotelor false au fost reținut în flagrant, cu plasarea ulterioară în arest. Ei au încercat să răspândească 60 de mi de euro falși. Aflați cum pot fi deosebiți euro falși.

CHIȘINĂU, 24 nov – Sputnik. Procuratura Generală informează astăzi că organele de drept au prevenit o tentativă de punere în circulație a peste 60 de mii de euro falși, în bancnote cu nominalul de 500 de euro.

Semnul euro
© Sputnik / Михаил Воскресенский

Încercarea a fost făcută de un grup criminal organizat, membrii căruia se află acum în arest.

Trei persoane despre care organele de drept afirmă că fac parte din respectiva grupare au fost reținute în flagrant de mascații de la „Fulger” și apoi plasate în arest. 

Învinuiții sunt doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 47 de ani, care au fost anterior judecați pentru alt gen de infracțiuni. Pentru fapta de care sunt învinuiți acum, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.

În rezultatul perchezițiilor, oamenii legii au mai depistat arme, muniții deținute ilegal, obiecte de preț, precum și mijloace financiare, care au fost ridicate și supuse expertizelor.

„În rezultatul acțiunilor de anchetă a fost posibilă realizarea achiziției de control a unui lot în valoare de 5 mii euro în bancnote false cu nominalul a câte 500 euro. Ulterior, la a doua tranzacție, au fost depistate și ridicate alte 116 bancnote false cu același nominal de 500 euro (în total, 63 mii euro falși)”, a informat Procuratura Generală.

Potrivit procurorilor, rezultatul măsurilor speciale de investigații indică asupra activității criminale a unui grup mai larg de persoane, bine organizat, care intra în posesia valutei străine contrafăcute, inclusiv dolari americani, pe care îi introduceau în Republica Moldova, unde îi puneau în circulație.

Verificarea euro: culoarea cifrei din colț trebuie să se schimbe

Primul semn că bancnota de euro este falsă îl reprezintă lipsa elementelor tactile în partea de sus, precum și cifra bancnotei în partea de jos.

De asemenea, dacă nu se schimbă culoarea cifrei din colț atunci când mișcați bancnota, înseamnă că aceasta este falsificată.

Verificarea dolarilor: cei adevărați au „muzicuță”

Pentru a verifica autenticitatea dolarului american, Poliția recomandă să atragem atenția la prezența filigranului - elementul optic variabil, care-și schimbă culoarea din verde într-un negru albăstrui.

Trebuie examinate și elementele tactile prezente la imaginea președintelui și inscripția din partea de sus a bancnotei: dacă trasăm cu unghia pe aceste zone, vom  auzi parcă o "muzicuță".

Dacă bănuiți că dețineți în posesie bancnote false, nu încercați să o plasați în continuare în circuitul economic, ci apelați de urgență Poliția la 112 și predați-le autorităților. Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a banilor falși sunt infracțiuni pedepsite cu închisoarea pe un termen de până la 15 ani, precizează Poliția.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

48
Tagurile:
falsificare, euro, persoane arestate
Tematic
Fabrică de bani falși: Cum au fost trași pe sfoară angajații unor benzinării - Video


Загрузка...