Grădiniță

Se redeschid sau nu grădinițele? Mesaj neașteptat al avocatului poporului

388
(reînnoit 16:38 03.07.2020)
Mii de părinți din țară cer insistent redeschiderea grădinițelor. De cealaltă parte, autoritățile, încă tergiversează procesul de luare a unei decizii.

CHIȘINĂU, 3 iul – Sputnik. Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, nu este deacord cu redeschiderea grădinițelor în momentul de față. Într-un comunicat de presă remis de instituția ombudsmanului este precizat că avocatul pentru drepturile copilului este de părere că „redeschiderea instituțiilor preșcolare într-o perioadă de constantă creștere a numărului persoanelor infectate cu virusul COVID-19 poate avea consecințe nefaste pentru sănătatea copiilor și părinților acestora”.

Reacția vine după ce ieri Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale raporta că peste 800 de copii din Republica Moldova s-au îmbolnăvit din luna martie și până ieri, 2 iulie, de COVID-19. Din aceștia, peste 350 de copii testați pozitiv cu COVID-19 se află în prezent în spitale pentru tratament.

„Redeschiderea grădinițelor trebuie să fie precedată de elaborarea unor protocoale care să stabilească pe etape regulile sanitare și să fie urmate de către educatori, copii și părinți, pentru evitarea apariției și răspândirii COVID-19 în instituțiile preșcolare”, consideră Maia Bănărescu.

Totodată, avocatul copilului spune că instituțiile preșcolare nu trebuie să se transforme în spitale, iar educatorii și îngrijitorii - în doctori, dar să asigure educația copiilor la un nivel de normalitate.

În concluzie, avocatul poporului se arată rezervat față de ideea redeschiderii grădinițelor în condițiile epidemiologice actuale.

De cealaltă parte, părinții care au copii de grădiniță sunt nemulțumiți de sistarea în continuare a instituțiilor preșcolare, dat fiind faptul că nu au în grija cui să-i lase în timp ce ei sunt nevoiți să meargă la muncă.

În context, Maia Bănărescu consideră necesară adoptarea de urgență de către autorități a unor măsuri de susținere a părinților care au copii mici, pentru a le garanta securitatea socială.

Avocatul Copilului reiterează ideea privind redirecționarea către părinții care au copii de vârstă preșcolară a mijloacelor prevăzute per copil în sistemul educațional pentru ca aceștia să poată îngriji de micuți în perioada epidemiei. 

„Este obligația statului să asigure suport familiilor cu copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri s-au redus dramatic în perioada crizei sanitare din cauză că sunt nevoiți să stea la domiciliul pentru a-și îngriji copiii. Mulți părinți din acest motiv au devenit șomeri sau riscă să-și piardă locul de muncă, iar asta va conduce la înrăutățirea stării lor financiare”, atenționează Maia Bănărescu.

Maia Bănărescu menționează că părinții, disperați din cauza reducerii veniturilor în perioada pandemiei, sunt nevoiți să iasă la proteste și să solicite redeschiderea instituțiilor preșcolare, aceasta soluție fiind văzută ca unica posibilitate de remediere a situației financiare, chiar și cu riscul de contaminare și îmbolnăvire a copiilor cu Coronavirus.

Președintele Asociației „Părinți Solidari”, Iulia Nazaria, a comunicat pentru Sputnik Moldova că este de apreciat că avocatul poporului pentru drepturile copilului a venit cu o reacție, dar că ar trebui să se țină cont mai mult de partea juridică și nu de cea medicală.

„Statisticile au arătat că în țările în care grădinițile și-au reluat activitatea, acest lucru nu a afectat negativ curba COVID-ului, iar copiii nu s-a îmbolnăvit. Lumea medicală spune că copiii nu sunt focar, transmițători ai virusului. Considerăm că doamna Bănărescu trebuie să se concentreze mai mult pe partea de drepturi și să solicite autorităților oferirea indemnizațiilor pentru părinții cu copii mici”, a menționat Iulia Nazaria.

Potrivit acesteia față de părinți se comite o mare nedreptate socială. Datele arată că la moment în Republica Moldova sunt aproximativ 150 de mii de copii de vârstă preșcolară, până la 7 ani. Ținând cont că cel puțin o persoană trebuie să stea acasă pentru îngrijirea copiilor, numărul părinților care nu pot merge la serviciu se ridică la ordinul zecilor de mii.

Iulia Nazaria mai spune că s-a început a se lucra la protocolul de redeschidere a grădinițelor, iar ce ține de indemnizațiile sociale, nici una din solicitările părinților nu a fost auzită.

De precizat, decizia de a redeschide grădinițele va fi luată abia după ce situația epidemiologică din țară se va îmbunătăți. Până la 15 iulie, în Republica Moldova este instituită stare de urgență în sănătate publică.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

388
Tagurile:
cum vor funcționa grădinițele vara, Grădinițe, grădinițe Chișinău, grădinițe de serviciu
Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus

Șeful OMS avertizează următoarele luni vor fi foarte dure

66
(reînnoit 17:55 24.10.2020)
Sistemele de sănătate din anumite țări riscă să se prăbușească în lunile următoare, care vor fi ”foarte dure”, estimează directorul general al OMS.

BRUXELLES, 24 oct - Sputnik. Situația născută din propagarea coronavirusului va fi foarte dificilă în lunile care urmează, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit Sputnik Franța

”Suntem la o răscruce critică a pandemiei de Covid 19, în particular în emisfera nordică. Următoarele luni vor fi foarte dificile și anumite țări sunt pe o traiectorie periculoasă”, a avertizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Numeroase state se confruntă cu o creștere a numărului de decese, iar această situație ar putea epuiza resursele sistemelor lor de sănătate, a explicat patronul OMS.

El i-a chemat pe șefii de stat și de Guvern să împiedice o asemenea prăbușire adoptând măsuri urgente pentru a evita creșterea ratei mortalității și închiderea școlilor.

Potrivit ultimelor date de la OMS, există mai mult de 41,5 milioane de cazuri în lume și mai mult de 1,13 la sută de pacienți au decedat. Țările cele mai afectate sunt SUA, India și Brazilia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

66
Tagurile:
Avertisment, OMS


Загрузка...
Выборы президента Молдовы 2016

Alegeri prezidențiale 2020 în Moldova: Rezultate în turul I

389
(reînnoit 20:58 24.10.2020)
Alegerile președintelui țării vor avea loc pe 1 noiembrie. Rezultatele turului întâi practic sunt cunoscute - diferențele de procentaj de la un sondaj la altul sunt practic nesemnificative.

Pentru validarea primului tur de scrutin este necesară participarea a cel puțin 1/3 din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale. În ceea ce privește rezultatele, analiștii sunt siguri, iar sondajele de opinie confirmă acest lucru, că învingători în turul întâi vor fi liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” Maia Sandu, și actualul președintele, Igor Dodon.

Ce spun sondajele

Potrivit studiului realizat cu puțin timp în urmă de Intellect Group, în primul tur de scrutin Igor Dodon ar acumula 32% dintre voturi, iar Maia Sandu - 18,6%. Pentru Andrei Năstase ar vota 8,9%, dintre alegători, pentru Renato Usatîi - 6,2%, pentru Violeta Ivanov - 5,2%, pentru Octavian Țîcu - 1,9%, pentru Tudor Deliu - 1,2%, iar pentru Dorin Chirtoacă - 1,2%.

APCE
© Sputnik / Владимир Федоренко

Oamenii au mai fost întrebați pe cine vor vota dacă în turul doi vor ajunge Igor Dodon și Maia Sandu. Astfel, pentru Igor Dodon au optat 45,8%, iar pentru Maia Sandu - 37,6%. În același timp, 16,6% s-au declarat indeciși sau au refuzat să răspundă. 

De menționat că 54,2% dintre respondenți au declarat că vor participa cu certitudine la alegerile prezidențiale, 16,8% au spus că probabil vor participa, 11,1% au menționat că cel mai probabil nu se vor prezenta la urne, iar 17,9% au spus ferm că nu vor participa la scrutin. 

Un ultim sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova arată aproximativ aceleași rezultate - în turul I al alegerilor pe Igor Dodon sunt gata să-l susțină 32,5% dintre cei chestionați, iar pentru Maia Sandu și-ar da votul 18,4% dintre alegători. Pe locul trei este liderul Platformei DA Andrei Năstase cu 9,2%, urmat de liderul ”Partidului Nostru” Renato Usatîi, care ar fi susținut de 6,5% dintre alegători. Pentru candidatul Partidului Șor, Violeta Ivanov, ar vota  4,9% dintre cei chestionați, pentru  liderul Partidului Unității Naționale Octavian Țîcu - 1,6%, pentru candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu - 1,3%, iar pentru Dorin Chirtoacă de la blocul Unirea și-ar da votul 1,2%.

În cel de al doilea tur voturile s-ar repartiza în felul următor -  47,5% pentru Igor Dodon și 38,4% pentru Maia Sandu. În același timp, 14,1% dintre respondenți nu ar participa la alegeri.

Potrivit legii, dacă în primul tur, din 1 noiembrie, niciun candidat nu va acumula mai mult de 50% din voturi, va fi organizat turul doi de scrutin. Anul acesta, în cazul în care va fi necesar, el va avea loc pe 15 noiembrie.

Perspectivele turului doi de scrutin

Unii experți admit însă că s-ar putea chiar să nu avem un al doilea tur de scrutin din cauza pandemice noului coronavirus. Astfel, în opinia politologului Igor Volnițchi, dacă situația pandemică  nu va fi favorabilă la momentul alegerilor, lucrurile s-ar putea derula după un cu tot alt scenariu decât cel așteptat.

”Sigur, cele mai multe șanse de a accede în turul doi și de a da acolo ”lupta decisivă” le au Igor Dodon și Maia Sandu. Pe de altă parte, în ce va consta specificul acestor alegeri? Cred că situația epidemică își va spune cuvântul . Eu prevăd că prezența la alegeri va fi foarte joasă”, a menționat Igor Volnițchi în studioul Sputnik Moldova.

În opinia politologului, oamenii vor prefera să stea acasă, pornind de la necesitatea de a-și proteja sănătatea lor și a membrilor familiei și atunci acest aspect va juca un rol decisiv în alegeri. Absenteismul alegătorilor ar putea să influențeze serios tabloul general. În confruntarea dintre cei doi principali candidați, foarte mult va depinde de faptul unde se va înregistra cel mai mare absenteism – pe flancul drept sau pe cel stâng. Dacă pe cel drept, atunci Igor Dodon va câștiga lejer un al doilea mandat. Dacă absenteismul se va manifesta mai mult pe flancul stâng, atunci, respectiv, Maia Sandu ar avea șansa să devină președinte.

”Însă eu admit că absenteismul ar putea influența și rezultatele primului tur. Eu aș admite chiar că, într-un anumit concurs de împrejurări, în cazul unei prezențe reduse la urne ar putea nici să nu fie vorba de turul doi de scrutin. Și, repet, este vorba doar despre influența situației epidemice asupra dispozițiilor alegătorilor”, a concluzionat Volnițchi.

Astfel, în cazul unei înrăutățiri a situației epidemiologice, aceasta ar putea marca puternic alegerile prezidențiale, iar în cazul dat ”viitorul președinte al Republicii Moldova, indiferent cine va fi, va avea poate cea mai slabă reprezentativitate din istoria țării", remarca anterior Igor Volnițchi în studioul Sputnik.

Despre alegerile prezidențiale

În 2020, președintele țării va fi ales pentru a patra oară în întreaga istorie de independență a Moldovei prin votul direct al cetățenilor.

Ultima dată, președintele țării a fost ales în 2016. Atunci a învins în alegeri candidatul Partidului Socialiștilor Igor Dodon – în turul doi el a acumulat 52,18% din voturile alegătorilor. Oponentul acestuia a fost liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” (PAS) Maia Sandu. Dodon a depus jurământul pe 23 decembrie 2016.

Potrivit Constituției țării, președintele este ales pe un termen de patru ani și intră în exercițiul funcțiunii după depunerea jurământului.

Poate candida la funcția de șef al statului cetățeanul care are drept de vot, care a împlinit vârsta de 40 de ani, locuiește sau a locuit pe teritoriul Republicii Moldova de cel puțin 10 ani și vorbește limba de stat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

389
Tagurile:
turul doi de scrutin, Turul întâi, 2020, alegeri prezidențiale
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Alegeri prezidențiale: Lista secțiilor de votare din Rusia
Alegeri prezidențiale: Lista secțiilor de votare din Spania


Загрузка...