Operație

Doctorul cu mâini de aur: Cum i-au fost restabilite degetele copilului din Glodeni

5836
(reînnoit 21:31 29.05.2020)
Odată cu răspândirea virusului COVID-19, mulți oameni au început să propage ideea că medicii se află în prima linie. Puțini înțeleg însă că doctorii mereu duc o luptă pe viață și pe moarte. Un exemplu este operația de ieri pentru restabilirea degetelor unui copil.

CHIȘINĂU, 29 mai – Sputnik. Cazul băiețelului de la Glodeni care a rămas fără două degete, după ce i-au fost tăiate cu toporul din greșeală, a bulversat întreaga societate. Copilul a avut însă marele noroc să ajungă pe mâinile de aur ale medicului Anatol Curcă din Chișinău. Doctorul cu 30 de ani de experiență în spate i-a restabilit degetele micuțului. 

Imediat ce au aflat despre caz, medicii de la Glodeni au apelat la Anatol Curcă - doctorul care este șef al secției Traumatologie, Ortopedie și Neurochirurgie de la Spitalul „Valentin Ignatenco”. Au decis transportarea băiețelului la Chișinău.

Pe tot parcursul drumului, doctorul Curcă a monitorizat starea copilului la telefon și le-a dat indicații colegilor din secție cu privire la acțiunile pe care urmează să le întreprindă. Își cunoaște meseria la perfecție, or, în cei peste 30 de ani de activitate, a tot făcut transplanturi de degete la mâini și picioare. În acești ani a transplantat peste 360 de membre.

Medicul nu are concurență în toată Europa. Când în România se efectua abia primul transplant de degete, Anatol Curcă avea deja la activ peste 200 de astfel de transplanturi.

Muncă făcută cu multă migală

Am stat de vorbă cu doctorul și ne-a mărturisit că acum, în toată agitația legată de pandemie, când societatea apreciază doar medicii care tratează oamenii cu COVID-19, are o piatră pe inimă. Totuși, știe să treacă peste, or rezultatele pozitive pe care le are sunt pentru el mai importante decât laudele.

Doar în această săptămână a lucrat cu trei mânuțe traumatizate. A reușit translantarea degețelelor fără a amputa membrele. Cazul băiețelului de la Glodeni însă a devenit cunoscut la nivel național.

În interviul pentru Sputnik Moldova, șeful secției microchirurgie - unica secție din republică pentru copii - mai spune că toți acești micuți, cu dezmembrări, cu leziuni de tendoane, ale nervilor, cu defecte de tegumentare, ajung la el cu o mare speranță în suflet.

Copilul de la Glodeni se juca cu fratele mai mare pe lângă locul unde tatăl lor despica lemne. În momentul în care tăticul lor s-a îndepărtat, frățiorul lui mai mare de zece ani a lovit cu toporul peste trunchi, iar cel mai mic, de șase ani, a băgat mâna sub tăiș.

„În urma loviturii, i-au fost dezmembrate de la mâna dreaptă două degețele de la nivelul oaselor metacarpiene”, spune medicul.

Copilul a ajuns la instituția medicală noaptea, pe la ora 02:00. A fost pregătit, iar la prima oră a dimineții a fost dus în sala de operații. Doctorul Anatol Curcă a fost cel care, împreună cu alți doi medici și trei asistenți medicali, a muncit din greu timp de aproape patru ore, pentru replantarea degetelor.

„În această procedură foarte mult contează suturarea vaselor. Imaginați-vă mărimea vaselor la un copil de șase ani. La nivelul degețelului, diametrul vasului are nu mai mult de un milimetru. La maturi e greu, dar la copii e dramatic de greu”, a mai spus chirurgul.

Chiar și așa, echipa condusă de doctorul Curcă a reușit suturarea vaselor, nervilor, tendoanelor. Operația a fost reușită, iar copilul în stare grav-stabilă a fost transferat în secția reanimare, unde se află și în prezent.

Șeful secției Traumatologie, Ortopedie și Neurochirurgie de la spitalul „Valentin Ignatenco” ne-a spus că acum pentru el și pentru colegii săi este foarte importantă recuperarea.

„Da, este foarte importantă perioada postoperatorie, pentru că ar putea apărea complicații cum ar fi trombozele arteriale, iar în așa cazuri pierdem tot lucrul frumos pe care l-am reușit în cele patru ore”, afirmă medicul.

Acum, micuțul este supus unei terapii intensive pentru prevenirea unei astfel de complicații. Este vorba de administrarea preparatelor medicamentoase, a perfuzii și acordarea îngrijirilor speciale.

„Astăzi i-am făcut pansamentul și m-a bucurat să văd degețelele de culoare roz, ceea ce e semn bun. Scopul meu este să-i salvez copilului degețelele și funcționalitatea acestora”, mai spune medicul cu mâini de aur.

Băiatul din glodeni era suspect de COVID-19

Ceea despre ce nu a scris presa e că băiețelul de la Glodeni era suspect de COVID-19, iar asta a complicat și mai mult lucrurile. Echipa medicală a fost nevoită să lucreze în condiții grele.

„Echipamentul pe care a trebuit să-l purtăm era cât se poate de chinuitor. Combinezon, halat, mănuși, respirator, cască. Eu am fost nevoit să renunț la cască, pentru că operez la microscop, iar ochii se lipesc direct pe oculare. A fost risc, dar sper că nu s-a întâmplat nimic rău”, povestește doctorul Curcă.

Să stai mai bine de patru ore în sala de operații echipat corespunzător prevenirii infectării cu noul coronavirus nu este deloc ușor.

Recent, aceeași echipă a operat un copil de la Cahul, care era testat pozitiv cu COVID-19 și care în urma unei complicații a ajuns cu gamba dezgolită de piele.

„20 de centimetri de rană. Patru ore și jumătate. Atât a durat operația. Simțeam că ne sufocăm. Era irezistibil, dar am rezistat. Rezultatul a fost la fel unul pozitiv. Copilul a stat șase săptămâni la noi, iar miercurea viitoare pleacă acasă sănătos”, spune emoționat șeful de secție.

Acestea nu au fost însă nici primele și, din păcate, nici ultimele cazuri când copiii rămân fără membre, iar salvarea lor este echipa de medici condusă de Anatol Curcă.

„Recent am avut un copil din Bălți cu dezmembrare completă, unde era necesară amputarea. După o operație microchirurgicală, noi i-am păstrat degetul. Nu va avea unghia, dar partea osoasă este și va putea lucra cu ea”, spune bucuros medicul.

Cu toate greutățile care apar odată cu trecerea anilor, nu renunță. A depus un jurământ, însă și mai importantă este satisfacția facerii binelui. Nu are zile de odihnă sau sărbătoare. Cei apropiați insistă să renunțe la anumite aspecte din meseria aceasta, de-a dreptul istovitoare, dar nu va renunța, ne-a mărturisit Anatol Curcă.

La finalul interviului a avut o rugăminte față de noi, cei din mass media. Să nu generalizăm și să nu punem toți medicii din sistemul actual al Republicii Moldova într-o barcă. Nu exclude și chiar recunoaște că sunt și dintre cei care nu își fac meseria onest, iar scopul lor este doar de a se îmbogăți. Majoritatea însă își dedică timpul, sufletul și chiar viața pentru a salva oameni. Medicii, spune Anatol Curcă, au fost mereu în prima linie, nu doar acum în lupta cu COVID-19.

Exemplul chirurgului Anatol Curcă arată că medicii luptă mereu. Grijile și fricile lor nu se încheie odată cu finalizarea unei operații, care în unele cazuri ar putea dura și câte 12 ore. Jumătate de zi în care cauza pentru care luptă medicul nu-l cheamă nici la un pahar cu apă, nici la o bucată de pâine. Iar după 12 ore de operație, când suturează vase care abia se văd la microscop, ar fi o jignire și o nelegiuire să nu ne închinăm în fața lor...

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

5836
Tagurile:
Copil mic, Copil, COVID-19
Tematic
Eroii care salvează lumea de COVID-19: Ce desenează copiii în izolare
Raport OMS: Copiii din Moldova sunt hărțuiți mai des la școală în comparație cu alte țări
образец теста на наличие коронавирус

COVID-19 situația la zi: Trei decese și alte 265 de persoane externate

11
(reînnoit 11:02 15.07.2020)
Bilanțul infectărilor confirmate cu COVID-19 este în această dimineață de 19.708 cazuri. Din totalul menționat, 13.298 de persoane au fost tratate de coronavirus. Trei persoane au murit peste noapte din cauza virusului, numărul deceselor ajungând la 658 de cazuri.  

CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău au fost internate 78 de persoane cu suspecție la COVID-19.

În același interval, alte 265 de persoane au fost tratate şi externate.

Spre regret, Ministerul Sănătății anunță în această dimineață alte trei decese provocate de COVID-19. Au decedat o femeie de 73 de ani din raionul Cahul, un bărbat de 74 de ani din raionul Taraclia și un bărbat de 70 de ani din raionul Râșcani.

Despre starea de sănătate a persoanelor infectate, ministerul raportează că 346 sunt în stare gravă (27 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 998 au o stare de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi sunt în stare satisfăcătoare.

Din martie și până acum, în Republica Moldova au fost confirmate 19.708 de cazuri de coronavirus, inclusiv 1.328 în Transnistria. Din total, 13.298 de persoane au fost tratate până acum, iar 658 au decedat.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

11
Tagurile:
COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră


Загрузка...
Andrei Volentir

Va participa sau nu diaspora la prezidențiale Iată ce spune un membru CEC

56
(reînnoit 10:39 15.07.2020)
Membru CEC, Andrei Volentir consideră că în condiții de pandemie, la prezidențiale, ar putea să apară probleme la deschiderea secțiilor de votare în cadrul misiunilor noastre diplomatice, iar autoritățile vor trebui să coordoneze acțiunile cu guvernele statelor gazdă.
Ce spune un membru CEC despre restricțiile privind votarea diasporei la prezidențiale

Comisia Electorală Centrală a lansat, recent, un apel unde solicită opinia asociațiilor de cetățeni moldoveni aflați peste hotare privind necesitatea constituirii secțiilor de votare în țara lor de reședință pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. CEC a extins până la 1 august curent termenele de prezentare a propunerilor din partea conaționalilor noștri din diasporă.

Membru CEC, Andrei Volentir este de părere că în condiții de amplificare a pandemiei la nivel global, la alegerile prezidențiale, ar putea să apară probleme cu deschiderea secțiilor de votare în cadrul misiunile noastre diplomatice, iar autoritățile vor trebui să coordoneze acțiunile cu guvernele statelor gazdă.

„Probabil că autoritățile noastre vor trebui să-și ajusteze acțiunile în funcție de situația epidemilogică din țările unde vor fi deschise secții de votare. Pentru a deschide secții de votatre și a organiza procesul electoral este nevoie de permisiunea statului gazdă, dar având în vedere că ne aflăm în pandemie, iar în țările respective există anumite restricții, probabil că misiunile noastre diplomatice vor trebui să coordoneze acțiunile cu guvernele statelor gazdă. Acestea sunt în drept să stabilească niște abateri de la această normă și să solicite autorităților noastre ca ele să-și coordoneze acțiunile privind deschiderea unor secții de votare pe teritoriul misiunilor noastre diplomatice”, a punctat Andrei Volentir.

Recent, președintele Igor Dodon a declarat că autoritățile nu vor să obstrucţioneze votul diasporei la alegeri. El a mai spus că autoritățile competente vor să deschidă mai multe secţii de votare atât în est, cât şi în vest, pentru a avea un echilibru. Șeful statului a mai precizat că, în cazul în care în luna noiembrie situația epidemilogică se va acutiza, unele ţări din UE sau Federaţia Rusă nu vor accepta să deschidă secţii de votare.

La alegerile prezidențiale din anul 2016 au fost deschise 100 de secţii de votare peste hotarele ţării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

56
Tagurile:
Votare, Diaspora, CEC
Tematic
Pandemia obligă Moldova să aplice votul electronic la alegeri: Cât de pregătiți suntem
Expert: Am putea avea alegeri parlamentare anticipate după prezidențiale?
Ce spune un deputat PD despre durata de vot la alegeri și care sunt propunerile


Загрузка...