Vlad Plahotniuc la protest, 09 iunie 2019

Procurorii cer mandat de arest pe numele lui Plahotniuc într-un nou dosar

116
(reînnoit 13:04 21.05.2020)
Vladimir Plahotniuc este vizat într-un nou dosar, care vizează „furtul miliardului”. Procurorii cer mandat de arest pe numele fostului lider democrat, care actualmente se află peste hotarele țării.

CHIȘINĂU, 21 mai – Sputnik. Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale ( PCCOCS) vor cere mandat de arest, într-un nou dosar,  pe numele fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc, actualmente aflat peste hotare.

Noul dosar penal vizează frauda bancară cunoscută mai mult ca „furtul miliardului”. Demersul procurorilor va fi examinat în această după-amiază la Judecătoria Ciocana, au confirmat pentru Sputnik surse din cadrul Procuraturii Generale.

Procurorii PCCOCS l-au citat pe Plahotniuc la domiciliul din Chișinău, dar pentru că acesta nu s-a prezentat, aflându-se peste hotare, au cerut instanței de judecată aplicarea măsurii de arest, a explicat pentru presa locală procurorul Ion Caracuian.

Noul dosar împotriva lui Plahotniuc conține trei capete de acuzare: „escrocherie, spălare de bani și organizarea și conducerea grupului criminal”, potrivit procurorului.

La începutul acestei săptămâni, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a informat la un briefing că Vlad Plahotniuc este unul dintre principalii beneficiari ai respectivei fraude bancare și că există dovezi solide în acest sens. Potrivit lui Stoianoglo, Plahotniuc ar fi fost beneficiar al unor credite luate de la BEM.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

116
Tagurile:
mandat de arest, Vladimir Plahotniuc, Vlad Plahotniuc
Tematic
Când îl vor extrăda americanii pe Plahotniuc: Iată ce spune procurorul general
Candu: ”L-am sunat aseară pe Plahotniuc” - cum a apreciat intenția de a părăsi PDM
Igor Dodon i-a mulțumit lui Mike Pompeo pentru interdicția aplicată lui Vlad Plahotniuc
Activitatea SAMU Botanica

Extrem de multe cazuri de infecție cu COVID - 19 pentru o zi de sâmbătă

267
Sâmbătă au fost confirmate 1620 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în Republica Moldova, ceea ce este mult dacă ține cont de faptul că au fost depistate într-o zi de sâmbătă, când se fac mai puține teste.

CHIȘINĂU, 6 mart - Sputnik. Din numărul total de cazuri, 4 sunt de import (Belgia - 2, Spania - 1, Ucraina - 1). Bilanțul cazurilor infectărilor cu COVID-19 în țara noastră a ajuns la 194 605.

Din numărul al celor infectați, 81 sunt lucrători medicali: medici - 24, asistenți medicali - 36, personal auxiliar - 21.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 5106 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 329 sunt în stare extrem de gravă (65 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 845 de persoane au fost vindecate. În total, 170 468 de persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 11 468  de persoane, iar 17 762 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Totodată, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță înregistrarea altor 19 decese provocate de COVID-19.

Până la ziua de azi, 6 martie 2021, 94 de lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

267
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, cazuri


Загрузка...
Микрофон в студии радио Sputnik

Cine sunt șomerii din Moldova: Ce studii și vârste au

113
(reînnoit 19:05 06.03.2021)
În Republica Moldova aproape 26 mii de persoane au statut de șomer, dintre care aproximativ 4000 au fost înregistrați la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă doar în luna ianuarie 2021.
Cine sunt șomerii din Moldova: Ce studii și vârste au

În cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei", șeful Serviciului de monitorizare din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Marcela Ganea, a declarat că cei mai mulți șomeri înregistrați în anul curent sunt din mediul rural – circa 68 la sută, iar cei din mediul urban depășesc 30 de procente.

"Circa 66 procente au studii gimnaziale, liceale și nu dețin o calificare profesională. Majoritatea șomerilor înscriși au între 16-35 de ani. 46 la sută sunt femei și 54 procente bărbați", a remarcat pentru Sputnik Marcela Ganea.

Potrivit specialistului, cei mai mulți șomeri sunt înregistrați în municipiul Chișinău, Ungheni și Drochia. Pe lângă cursurile de formare profesională, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă oferă intruiri la locul de muncă în cadrul unităților, aceasta fiind o măsură nouă de stimulare a celor care nu au o experiență în domeniu.

Comparativ cu anul precedent, numărul șomerilor a crescut cu 30 de procente.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

113
Tagurile:
muncă, șomeri
Tematic
Cum unii moldoveni sunt discriminați la locul de muncă


Загрузка...
Proteste la Paris

Franţa: violențe urbane în suburbiile Lyonului, peste 12 mașini incendiate - VIDEO

0
(reînnoit 17:51 06.03.2021)
Tulburări şi violenţe în Franţa. 30 de persoane au devastat mobilierul stradal în Rillieux-la-Pape, în suburbiile Lyonului, a doua zi după revoltele din cartierul La Duchère. Cel puțin 12 mașini au fost incendiate.

BUCUREŞTI, 6 mart – Sputnik. În urma violențelor urbane care au afectat districtul La Duchère din Lyon, au avut loc noi ciocniri în suburbiile orașului, pe 5 martie, la Rillieux-la-Pape.

​Imagini cu mai multe mașini în flăcări au fost postate pe rețelele de socializare. Această izbucnire de violențe a avut loc și în sectorul Alagniers în contextul confiscărilor majore de droguri săptămâna aceasta, a afirmat primarul orașului, Alexandre Vincencet (LR), pe Twitter.

​„Un grup de delincvenți deosebit de mobili au degradat mobilierul stradal și au incendiat 12 vehicule parcate”, a scris primarul, care a adăugat că totul a durat doar aproximativ treizeci de minute.

​Potrivit AFP, 13 autoturisme au fost incendiate. Le Figaro vorbeşte despre aproximativ 15 maşini incendiate.

30 de persoane au deteriorat mobilierul stradal și au atacat și ofiţeri de poliție, a declarat Thierry Suquet, viceprefectul pentru apărare și securitate, citat de Sputnik France. Totuşi, potrivit acestuia, deși tensiunile au fost „intense”, poliția a reuşit să restabilească liniştea.

​Poliția a reușit să identifice și să aresteze imediat șase persoane, a adăugat acesta. „Condamnăm cu fermitate aceste violențe inutile, care provoacă tulburări în oraș. Facem apel la toată lumea să îşi păstreze calmul”, a spus viceprefectul. Primarul a avut aceeași reacție pe contul său de Twitter.

Ciocniri anterioare

Prima seară de violențe urbane a avut loc într-un cartier din Lyon, La Duchère, unde au fost incendiate mașini și coșuri de gunoi. Primăria a precizat că incidentele ar putea avea legătură cu un accident de scuter care a avut loc cu o zi înainte.

Un băiat de 13 ani aflat pe un scuter a fost rănit în cartier, fiind urmărit de o mașină de poliție nemarcată. Nu purta cască, iar în prezent se află în comă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Lyon, protest, atac, Franta, Franța


Загрузка...