Vizieră protecție față

Bulgaria deschide cinematografele, bibliotecile și muzeele

65
(reînnoit 19:52 11.05.2020)
De astăzi, locuitorii Bulgariei pot să meargă la cinema, la bibliotecă, să viziteze muzeele care au fost închise timp de două luni din cauza pandemiei de Coronavirus, anunțat postul național de radio, citând ministerul bulgar al sănătății.

CHIȘINĂU, 11 mai – Sputnik. Autoritățile bulgare au anulat restricțiile pentru respectivele activități culturale, dar asta nu înseamnă că nu vor fi respectate măsurile de siguranță, cum ar fi distanța socială, precizează RIA Novosti. Spre exemplu, sălile din cinematografe trebuie să fie ocupate doar în proporție de 30 la sută. Exact ca și în cazul concertelor ținute în aer liber.

Două luni de carantină au avut o influență nefastă asupra economiei bulgare, care depinde mult de industria turismului. Publicația Sogia Globe scrie că câteva zeci de asociații din industria hotelieră și cea a restaurantelor planifică să organizeze manifestații de protest, la care să ceară micșorarea TVA. Prima acțiune de protest este planificată pentru 18 mai și se va desfășura în fața Parlamentului bulgar. Dacă cererea protestatarilor nu va fi satisfăcută, atunci în fiecare zi de luni se vor desfășura proteste, așa au anunțat organizatorii.

Precizăm că Parlamentul Bulgariei a aprobat, în data de 13 martie, inițiativa guvernului privind anunțarea situației excepționale pe o lună de zile din cauza Coronavirusului, după care acest termen a fost extins până în data de 13 mai.

În Bulgaria au fost înregistrate 1981 de cezuri de Coronavirus.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

65
Tagurile:
muzee, Muzeu, Biblioteci, bibliotecă, cinematograf, Bulgaria
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (1162)
Centrul COVID-19 Chișinău

COVID-19: Din nou avem un număr mare de infectări

25
(reînnoit 18:01 01.12.2020)
Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 continuă să crească. După ce ieri ne-am bucurat că am avut doar 347 de noi infectări, astăzi datele sunt alarmante. Aproape 1500 de cazuri anunță Ministerul Sănătății.

CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Ministerul Sănătății anunță că 1 499 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. În total, au fost făcute 3 557 de teste, dintre care primar - 3 101. Astfel, bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 108 863. 

98 de lucrători medicali au fost testați pozitiv cu COVID-19. În prezent, 294 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 43 sunt conectați la aparate de respirație asistată. 

În același timp, 564 de oameni au fost tratați de coronavirus. De la începutul pandemiei, 95 918 pacienți s-au vindecat de COVID-19. În total, 5 368 de persoane urmează tratament la domiciliu cu forme ușoare de coronavirus, iar 29 482 sunt sub supraveghere la domiciliu.  

Din păcate, s-au înregistrat și noi decese. Ministerul Sănătății informează că astăzi au murit 19 persoane din cauza complicațiilor provocate de COVID-19. Printre cei decedați se numără și medicul de familie din Briceni Elena Pleșca, în vârstă de 60 ani. Până acum, 57 lucrători medicali au decedat din cauza complicațiilor provocate de infecția COVID-19. În total, de la începutul pandemiei și-au pierdut viața 2 323 oameni. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

25
Tagurile:
pandemie, coronavirus, COVID-19
Tematic
COVID-19 lovește dur în economie și oameni
COVID-19: Iată câți moldoveni s-au infectat astăzi


Загрузка...
Исправительное учреждение

Ce i-a promis unui deținut o angajată a Penitenciarului Cricova

31
(reînnoit 17:27 01.12.2020)
5000 de euro - atât ar costa eliberarea unui deținut din pușcărie. O angajată a Serviciului Evidenţă Deţinuţi a Penitenciarului nr.4 a fost reținută de CNA și procurorii anticorupție pentru trafic de influență. Aceasta ar fi cerut bani pentru eliberare condamnatului.

CHIȘINĂU 1 dec - Sputnik. O angajată a Penitenciarului nr.4 din Cricova a fost reținută pentru 72 de ore în izolator, fiind bănuită de trafic de influență. Potrivit CNA, funcționara i-ar fi promis unui deținut să-l elibereze din închisoare înainte de termen, în schimbul a cinci mii de euro. 

Femeia a fost denunțată ofițerilor CNA de chiar condamnatul Penitenciarului nr.17 din Rezina. Potrivit CNA, funcționara i-ar fi spus deținutului că banii i-ar fi trebuit ca să mituiască persoane publice din sistemul judecătoresc, care urmau să examineze dosarul privind eliberarea de la executarea pedepsei, înainte de termen, pe motive de sănătate. Deşi ar fi primit cei cinci mii de euro, femeia nu s-ar fi ţinut de cuvânt, iar într-o discuţie, documentată de CNA, aceasta a recunoscut primirea sumei de bani.

În prezent, funcționara este cercetată penal pentru trafic de influență. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

31
Tagurile:
deținut, CNA, trafic de influenţă


Загрузка...