Militari pe o stradă din Chișinău

Viața în carantină: Situația generală în Chișinău - constatările primarului Ion Ceban

121
(reînnoit 19:07 21.04.2020)
Angajații Primăriei își consacră majoritatea timpului pentru supravegherea și soluționarea problemelor ce țin de pandemia COVID-19, dar în paralel continuă munca la proiecte importante pentru oraș.

CHIȘINĂU, 21 apr – Sputnik. Situația generală este una bună în Chișinău. Orașul este curat, sărbătorile pascale din acest an au fost „cele mai liniștite” din câte au fost vreodată, iar serviciile municipale își desfășoară activitatea satisfăcător, pe cât o permit restricțiile instituite din cauza pandemiei de COVID-19.

Astfel a fost prezentată situația în cadrul ședinței online de marți, 21 aprilie, a Primăriei Chișinău. Primarul Ion Ceban a prezidat prima ședință a serviciilor municipale de după Sărbătorile de Paști, pentru a vedea care este starea lucrurilor în capitală.

Ajutor social oferit chișinăuienilor aflați în dificultate

Pe dimensiunea socială, în ședință a fost menționată continuarea, în această săptămână, a campaniei sociale de colectare a produselor alimentare lansate de Primăria Chișinău anterior. Locuitorii Capitalei pot lăsa produse alimentare neperisabile în boxe instalate în magazine care aparțin unui număr de cinci rețele de supermarketuri.

Produsele care se adună sunt împărțite apoi oamenilor ce au nevoie de ele. De menționat este că această campanie a fost organizată chiar la inițiativa unor locuitori ai Chișinăului, care au anunțat Primăria că doresc să contribuie la susţinerea persoanelor aflate în dificultate.

Zilnic, de ajutor social beneficiază 2.243 de persoane din Capitală. Săptămâna trecută, beneficiarilor le-au fost oferite aproximativ 1.500 de pungi cu produse alimentare. Alte 1.718 pachete cu produse alimentare le-au fost repartizate mai multor instituții, inclusiv Centrului de adăpostire a persoanelor fără domiciliu, a precizat primarul Ion Ceban.

„Liniile verzi sunt în continuare deschise şi oamenii pot apela după ajutor, iar voluntarii noştri, împreună cu asistenţii sociali, vor ajunge la fiecare cetăţean care necesită ajutor”, a anunțat edilul.

Situația din spitalele municipale

Responsabilii de la Primărie au reușit renegocierea tarifului de transportare a medicilor către serviciu și spre domiciliu. 

Astfel, dacă până acum prețul era de 8 lei per km, acum acesta va fi de 6 lei pentru un kilometru parcurs, a anunțat primarul Ion Ceban.

La ședința Primăriei s-a menționat că personalul medical de la Centrul de triere COVID-19, de la CIE „Moldexpo”, beneficiază de cazare și alimentație gratuită.

Medicii din Chișinău au fost testați la prezența coronavirusului. Primăria dispune acum de 1.000 de teste, care vor fi utilizate la necesitate.

„Vreau să precizez că numărul personalului medical infectat rămâne același ca și săptămâna trecută. Până acum, 26 de medici și asistenți medicali au fost diagnosticați pozitiv la COVID-19. Vreau să menționez că toate instituțiile medicale municipale sunt aprovizionate cu medicamente, consumabile și echipamente de protecție”, a scris primarul general după ședință pe Facebook.

Mai menționăm că, săptămâna trecută, un pacient suspectat de contaminare cu COVID-19 a fugit din spital, dar autoritățile l-au găsit și l-au reinternat în instituția medicală.

Situația blocurilor locative aflate în carantină

Blocurile de pe strada Alba Iulia și strada Cheltuială urmează să fie scoase din carantină, întrucât acolo nu au mai fost depistate persoane infectate cu noul tip de coronavirus. Sub monitorizare și în carantină rămâne blocul cu 16 etaje din strada Albișoara, sectorul Râșcani al capitalei.

Cimitirele – închise, transportul public nu va circula 

Chiar dacă Biserica Ortodoxă din Moldova a amânat Paștele Blajinilor pe la vară, calendaristic, weekendul viitor urma să fie această sărbătoare, iar unii oameni pot fi tentați să meargă la cimitire. Chișinăuienii ar trebui să știe însă că porțile cimitirelor vor fi închise şi nu va fi permisă intrarea pe teritoriul acestora.  Restricţiile vin să prevină contaminările cu COVID-19.

În plus, transportul public nu va circula sâmbătă, duminică, dar și în ziua de luni, 27 aprilie, la fel cum n-a circulat în ultimele trei zile.

Continuă lucrările la Stația de epurare și în parcul „La Izvor”

Actualmente continuă lucrările de modernizare la Stația de epurare a apelor uzate. Se întâmplă după ce pe 17 aprilie Comisia Situații Excepționale Chișinău a decis să le permită angajaților din România, care lucrează la reabilitarea stației, să activeze în continuare.

„Joi va începe acoperirea cu primul strat a lagunei nr. 3. Facem tot posibilul ca la vară mirosul neplăcut să nu fie simțit în Capitală”, a spus primarul Ion Ceban.

În Chișinău continuă și asfaltarea unor trotuare. Pe ultima sută de metri se află lucrările de amenajare a scuarului din strada Bucuriei, din sectorul Buiucani.

Se lucrează și la construcția stadionului de plajă din parcul „La Izvor”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

121
Tagurile:
Ion Ceban, primăria Chişinău
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (1091)
Tematic
Fără precedent: Slujba din Noaptea Învierii 2020 va rămâne în istorie - Foto
Comisia Electorală Centrală

Când va oferi CEC informații despre rezultatul alegerilor

16
(reînnoit 19:02 28.10.2020)
Modul în care cetățenii vor fi informați pe 1 noiembrie despre mersul votării și rezultatele alegerilor prezidențiale a fost precizat astăzi de Comisia Electorală Centrală.

CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Comisia Electorală Centrală (CEC) a precizat astăzi modul în care va furniza informația despre mersul votării și rezultatele scrutinului prezidențial în ziua de duminică, 1 noiembrie 2020.

CEC anunță că în ziua alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor fi difuzate informaţii de interes public și vor fi organizate briefinguri cu participarea membrilor Comisiei Electorale Centrale conform următorului orar:

-          ora 08:00;

-          ora 12:00;

-          ora 15:00;

-          ora 18:00;

-          ora 22:00.

Prin intermediul unei aplicații disponibile pe pagina-web a instituției www.cec.md sau în pagină separată, la fel ca la scrutinele anterioare, va fi posibilă vizualizarea prezenței la vot pe parcursul zilei alegerilor, dar și informații despre rezultatele preliminare ale scrutinului după închiderea secțiilor de votare.

CEC menționează că, din motive de securitate, linkul către această aplicație va deveni activ în dimineața zilei alegerilor.

Luni, 2 noiembrie, la ora 9:00, mass-media va fi invitată la un briefing, în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele preliminare oficiale privind desfășurarea alegerilor prezidențiale.

La necesitate, vor fi organizate suplimentar briefing-uri, în sala de ședințe a Comisiei Electorale Centrale, și emise comunicate de presă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

16
Tagurile:
rezultate alegeri, CEC
Tematic
CEC a încheiat acreditarea observatorilor la alegeri
CEC: Programul secțiilor de peste hotare ar putea fi prelungit
CEC a decis câte buletine de vot vor fi tipărite pentru scrutin


Загрузка...
imagine din arhivă

Votul în străinătate: În ce țări ar putea apărea dificultăți

26
Impedimentele care ar putea apărea în ziua alegerilor prezidențiale peste hotarele țării au fost analizate în cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de Miniștri.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Ministrul demisionar al Afacerilor Externe și Integrării Europene Oleg Țulea a declarat în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului că secțiile de votare de peste hotare au fost asigurate cu buletine de vot. În unele state ale UE ar părea apărea dificultăți în procesul de vot, din cauza restricțiilor de circulație impuse în contextul pandemiei COVID-19. 

„Este vorba în primul rând de Spania, Franța, Irlanda. În cazul acestor țări, ambasadele acționează în vederea agreării cu autoritățile acestor state a formulelor prin care cetățenii noștri vor putea să evite restricțiile de mobilitate ca să se deplaseze la cea mai apropiată secție de vot, ca să-și poată exercita votul. Formulele care sunt agreate sunt diferite, dar în principiu se referă la posesia unor adeverințe, scrisori, fotografii ale invitației de a veni și de a participa la vot la o secție anumită”, a declarat ministrul emisionar de Externe, Oleg Țulea.

Cea mai dificilă situație este Irlanda, unde autoritățile au decretat pentru întreaga țară cel mai înalt nivel de restricții până la 1 decembrie, inclusiv deplasarea în raza a 5 km de la reședința persoanei, fapt care ar limita posibilitatea moldovenilor stabiliți acolo să meargă la secțiile de votare.

„În aceste clipe agreăm formula care ar fi acceptată de către autoritățile din Irlanda, unde e cel mai înalt nivel de restricții până la 1 decembrie. La fel și în Franța pe o perioadă de 4 săptămâni sunt decretate aceste măsuri restrictive de circulație pe timp de noapte, între orele 21:00 și 06:00. La fel și în cazul Spaniei și Israelului. În cazul acestor situații mai complicate agreăm formulele de compromis, astfel încât cetățenii să-și poată exercita dreptul la vot”, a mai spus Oleg Țulea. 

În cazul Spaniei, pe 25 octombrie, Guvernul acestei țări a aprobat în ședință extraordinară starea de alertă pentru 15 zile, cu posibilitatea extinderii acestui regim. Potrivit acestei decizii, nu se impune izolarea la domiciliu, însă sunt impuse restricții de mobilitate între provincii, cu posibilitatea de deplasare doar pentru necesitățile argumentate: deplasarea la serviciu, medic, și altele, precizează MAEIE.

”După declararea stării de alertă, ca urmare intervenției Ambasadei Republicii Moldova de la Madrid pe lângă Ministerul spaniol de Externe, s-a recepționat asigurarea de principiu pentru libera deplasare a cetățenilor Republicii Moldova spre cea mai apropiată secție de vot”, informează ministerul de Externe printr-un comunicat.

Totodată, pentru a evita anumite dificultăți, misiunea diplomatică a Republicii Moldova a prevăzut scrisori confirmative publicate pe paginile oficiale, care eventual vor putea fi folosite de către conaționali pentru a atesta intenția acestora de a se deplasa între provincii, către locațiile secțiilor de votare.

Și cetățenii Republicii Moldova din Israel sunt rugați să descarce de pe site-ul ambasadei Republicii Moldova în această țară o scrisoare pe care o vor prezenta autorităților acestei țări pentru a se putea deplasa la secțiile de votare, fără riscul de a fi amendați de către autoritățile israeliene în contextul restricțiilor impuse pe timp e pandemie.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

26
Tagurile:
probleme, străinătate, vot
Tematic
CEC nu permite exit-poll-ul și va sesiza organele de drept


Загрузка...

Foto - Ultimul zbor de pasageri al Tu-154 din Rusia

0
(reînnoit 19:13 28.10.2020)
Avionul cu trei motoare Tu-154, după 50 de ani de istorie a zborurilor, rămâne unul dintre cele mai fiabile și simple avioane aflate în funcțiune pentru zboruri pe distanțe medii.

Avionul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa a efectuat ultimul zbor civil din Federația Rusă, din Yakutia spre Novosibirsk, transmite serviciul de presă al transportatorului aerian.

"Miercuri, 28 octombrie 2020, singurul avion Tu-154 rămas în aviația civilă rusă și-a efectuat ultimul zbor", a anunțat compania aeriană într-un comunicat.

Avioanele de acest tip vor rămâne doar la organizațiile guvernamentale: unitatea specială de zbor „Rusia”, Ministerul Afacerilor Interne, FSB, Ministerul Apărării, precizează publicația ”Frequent Flyers”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Însoțitoare de zbor a avionului Tu-154 al companiei aeriene ”Alrosa” după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Un pilot al avionului Tu-154 al companiei aeriene „Alrosa” Alexander Leșkevici lasă un autograf pe clapeta trenului de aterizare

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene "Alrosa" în timpul aterizării pe aeroportul "Tolmacevo" din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Însoțitor de zbor pe Tu-154 al companiei aeriene Alrosa după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Muncitorii aeroportului lângă aeronava Tu-154 a companiei aeriene „Alrosa” după aterizarea pe aeroportul „Tolmacevo” din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Căpitanul Alexander Leșkevici în cabina pilotului a avionului Tu-154 al companiei aeriene Alrosa, pe peronul aeroportului Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avioanul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Pasageri ai avionului Tu-154 pe aeroportul Tolmacevo

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene "Alrosa" în timpul aterizării pe aeroportul "Tolmacevo" din Novosibirsk

Tagurile:
Rusia, TU-154
Tematic
De ce Rusia își construiește un nou „avion al apocalipsei”


Загрузка...