Guvernul republicii Moldova

Guvernul a adoptat măsuri pentru a susține populația și mediul de afaceri pe timp de criză

107
(reînnoit 18:16 17.04.2020)
Guvernul a aprobat din nou măsuri pentru susținerea mediului de afaceri și a cetățenilor, în contextul în care proiectul care prevedea astfel de înlesniri a fost declarat neconstituțional de către Înalta Curte.

CHIȘINĂU, 17 apr - Sputnik. Cabinetul de Miniștri a aprobat mai multe măsuri menite să susțină populația și businessul în contextul crizei declanșate de coronavirus. 

”Proiectele pregătite de colegi astăzi cuprind acele acțiuni pe care noi le-am discutat, pe care ni le-am asumat, inclusiv unele dintre acelea care se regăseau în legea declarată, din motive de procedură, anticonstituțională de către Curtea Constituțională. Toate acele acțiuni care au fost incluse în legea respectivă se vor regăsi în proiectele pe care le discutăm astăzi în ședința de Guvern”, a declarat premierul Ion Chicu. 

Măsurile prevăd extinderea termenului de declarare și achitare a unor impozite și taxe, susținerea salariaților prin subvenționarea plăților salariale, susținerea populației prin ajutoare de șomaj și majorarea plăților pentru familiile defavorizate.

”Pentru a asigura relansarea economică în perioada de post-criză, se impun acțiuni după încheierea stării de urgență. Este vorba despre măsuri de susținere directă a activității de întreprinzător și anume implementarea a două programe de suport pentru mediul de afaceri - unul de subvenționare a dobânzilor și altul privind rambursarea taxei pe valoare adăugată”, a declarat vicepremierul și ministrul Finanțelor Sergiu Pușcuța. 

În cadrul primului program poate beneficia de facilități orice întreprindere care contractează credite pentru necesități precum achitarea salariilor, investiții etc. 

”Suma subvenției va constitui mărimea dobânzii lunare achitate pentru acest credit. Subvențiile urmează să fie achitate în perioada 1 mai - 31 decembrie 2020. Mărimea maximă a creditului pentru care se subvenționează dobânda reprezintă fondul de salarizare al companiei pentru trei luni (în intervalul decembrie 2019 - februarie 2020). Mărimea maximă a ratei dobânzii subvenționate va constitui 8,76% în monedă națională și 4,4% în valută străină - indicator ce reprezintă rata medie ponderată la creditele acordate persoanelor juridice pentru 2019”, a declarat ministrul Finanțelor.

Suma subvențiilor care urmează să fie achitată pe parcursul anului 2020 se ridică la 90 de milioane de lei.

Cât privește programul de rambursare a taxei pe valoare adăugată, beneficiari pot deveni întreprinderile înregistrate în calitate de plătitori ai TVA. Programul presupune rambursarea taxei pe valoare adăugată acumulate în cont de către întreprindere.

”Rambursarea TVA va fi realizată treptat în mărimea impozitelor salariale achitate. Perioada de rambursare a TVA va fi 1 mai - 31 decembrie 2020. Beneficiari ai programului vor fi peste 10 mii de întreprinderi, care din diverse motive, de exemplu au făcut investiții și procurări masive, dispun de trecerea în cont a taxei pe valoare adăugată”, a declarat Sergiu Pușcuța.

Potrivit vicepremierului, acest program presupune o injecție de lichidități în economia națională, în mediul de afaceri de aproximativ 1 miliard de lei pe parcursul anului 2020. 

Proiectul mai prevede și alte măsuri importante:

  • reducerea cotei taxei pe valoare adăugată de la 20% la 15% pentru întreprinderile din sectorul HoReCa;
  • acordarea dreptului la deducere a oricăror donații efectuate pe parcursul anului 2020 pentru combaterea consecințelor pandemiei în conturile bancare deschise de Ministerul Finanțelor în acest scop sau către instituțiile medico-sanitare publice;
  • consolidarea veniturilor fondurilor de susținere socială a populației prin instituirea a două taxe noi - taxa aeroportuară (în mărime de 50 la sută din suma acumulată lunar din tariful pentru modernizarea aeroportului) și taxa pentru portabilitate (în mărime de 50 la sută din plata lunară de operare, administrare şi întreţinere a bazei de date centralizate pentru implementarea şi realizarea portabilităţii numerelor);
  • creșterea accesului agricultorilor la facilitățile de achitare a contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii (statul subvenționează 6 din 18% din cota acestor contribuții);
  • nu va fi aplicată taxarea inversă cu TVA pentru agenții economici care se află în procedura planului sau de restructurare. 

În ședința de astăzi, Guvernul a operat modificări fără precedent la bugetul de stat pe fundalul pandemiei care a dus la necesitatea revizuirii cheltuielilor, veniturilor și a deficitului.

Astfel, veniturile vor fi de 61,67 de miliarde de lei - cu 7,5 miliarde de lei sau cu 11% mai mici față de cele aprobate anterior. Cheltuielile vor fi de 77,9 miliarde de lei - cu 1,3 miliarde de lei mai mari decât au fost aprobate inițiale sau cu 1,6%.

Deficitul Bugetului Public Național a fost estimat la 16,2 miliarde de lei - va constitui 6,7% din PIB, față de 3,25% cât a fost estimat inițial. Valoarea deficitului aprobată în proiectul inițial a fost de 7,4 miliarde de lei.

Potrivit proiectului de rectificare, vor fi suplimentate cu 1,3 miliarde de lei cheltuielile pentru ocrotirea sănătății și cu o sumă aproape similară pentru asigurarea asistenței sociale. 

A fost micșorat în acest sens volumul cheltuielilor capitale cu 20% sau cu 1,75 miliarde de lei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

107
Tagurile:
Mediul de afaceri, populație, susținere, măsuri, Guvern
Tematic
Uniți pentru fapte bune: Agenții economici continuă să doneze bani în lupta cu COVID-19
Suport pentru agenții economici: Ce decizie au luat autoritățile
Comisia Electorală Centrală

Când va oferi CEC informații despre rezultatul alegerilor

16
(reînnoit 19:02 28.10.2020)
Modul în care cetățenii vor fi informați pe 1 noiembrie despre mersul votării și rezultatele alegerilor prezidențiale a fost precizat astăzi de Comisia Electorală Centrală.

CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Comisia Electorală Centrală (CEC) a precizat astăzi modul în care va furniza informația despre mersul votării și rezultatele scrutinului prezidențial în ziua de duminică, 1 noiembrie 2020.

CEC anunță că în ziua alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor fi difuzate informaţii de interes public și vor fi organizate briefinguri cu participarea membrilor Comisiei Electorale Centrale conform următorului orar:

-          ora 08:00;

-          ora 12:00;

-          ora 15:00;

-          ora 18:00;

-          ora 22:00.

Prin intermediul unei aplicații disponibile pe pagina-web a instituției www.cec.md sau în pagină separată, la fel ca la scrutinele anterioare, va fi posibilă vizualizarea prezenței la vot pe parcursul zilei alegerilor, dar și informații despre rezultatele preliminare ale scrutinului după închiderea secțiilor de votare.

CEC menționează că, din motive de securitate, linkul către această aplicație va deveni activ în dimineața zilei alegerilor.

Luni, 2 noiembrie, la ora 9:00, mass-media va fi invitată la un briefing, în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele preliminare oficiale privind desfășurarea alegerilor prezidențiale.

La necesitate, vor fi organizate suplimentar briefing-uri, în sala de ședințe a Comisiei Electorale Centrale, și emise comunicate de presă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

16
Tagurile:
rezultate alegeri, CEC
Tematic
CEC a încheiat acreditarea observatorilor la alegeri
CEC: Programul secțiilor de peste hotare ar putea fi prelungit
CEC a decis câte buletine de vot vor fi tipărite pentru scrutin


Загрузка...
imagine din arhivă

Votul în străinătate: În ce țări ar putea apărea dificultăți

25
Impedimentele care ar putea apărea în ziua alegerilor prezidențiale peste hotarele țării au fost analizate în cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de Miniștri.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Ministrul demisionar al Afacerilor Externe și Integrării Europene Oleg Țulea a declarat în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului că secțiile de votare de peste hotare au fost asigurate cu buletine de vot. În unele state ale UE ar părea apărea dificultăți în procesul de vot, din cauza restricțiilor de circulație impuse în contextul pandemiei COVID-19. 

„Este vorba în primul rând de Spania, Franța, Irlanda. În cazul acestor țări, ambasadele acționează în vederea agreării cu autoritățile acestor state a formulelor prin care cetățenii noștri vor putea să evite restricțiile de mobilitate ca să se deplaseze la cea mai apropiată secție de vot, ca să-și poată exercita votul. Formulele care sunt agreate sunt diferite, dar în principiu se referă la posesia unor adeverințe, scrisori, fotografii ale invitației de a veni și de a participa la vot la o secție anumită”, a declarat ministrul emisionar de Externe, Oleg Țulea.

Cea mai dificilă situație este Irlanda, unde autoritățile au decretat pentru întreaga țară cel mai înalt nivel de restricții până la 1 decembrie, inclusiv deplasarea în raza a 5 km de la reședința persoanei, fapt care ar limita posibilitatea moldovenilor stabiliți acolo să meargă la secțiile de votare.

„În aceste clipe agreăm formula care ar fi acceptată de către autoritățile din Irlanda, unde e cel mai înalt nivel de restricții până la 1 decembrie. La fel și în Franța pe o perioadă de 4 săptămâni sunt decretate aceste măsuri restrictive de circulație pe timp de noapte, între orele 21:00 și 06:00. La fel și în cazul Spaniei și Israelului. În cazul acestor situații mai complicate agreăm formulele de compromis, astfel încât cetățenii să-și poată exercita dreptul la vot”, a mai spus Oleg Țulea. 

În cazul Spaniei, pe 25 octombrie, Guvernul acestei țări a aprobat în ședință extraordinară starea de alertă pentru 15 zile, cu posibilitatea extinderii acestui regim. Potrivit acestei decizii, nu se impune izolarea la domiciliu, însă sunt impuse restricții de mobilitate între provincii, cu posibilitatea de deplasare doar pentru necesitățile argumentate: deplasarea la serviciu, medic, și altele, precizează MAEIE.

”După declararea stării de alertă, ca urmare intervenției Ambasadei Republicii Moldova de la Madrid pe lângă Ministerul spaniol de Externe, s-a recepționat asigurarea de principiu pentru libera deplasare a cetățenilor Republicii Moldova spre cea mai apropiată secție de vot”, informează ministerul de Externe printr-un comunicat.

Totodată, pentru a evita anumite dificultăți, misiunea diplomatică a Republicii Moldova a prevăzut scrisori confirmative publicate pe paginile oficiale, care eventual vor putea fi folosite de către conaționali pentru a atesta intenția acestora de a se deplasa între provincii, către locațiile secțiilor de votare.

Și cetățenii Republicii Moldova din Israel sunt rugați să descarce de pe site-ul ambasadei Republicii Moldova în această țară o scrisoare pe care o vor prezenta autorităților acestei țări pentru a se putea deplasa la secțiile de votare, fără riscul de a fi amendați de către autoritățile israeliene în contextul restricțiilor impuse pe timp e pandemie.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

25
Tagurile:
probleme, străinătate, vot
Tematic
CEC nu permite exit-poll-ul și va sesiza organele de drept


Загрузка...